AmosNews: Zombii alearga dupa Pokemoni (Autor: Sorin Rosca Stanescu)
Ne apropiem, in pas accelerat, de civilizatia zombi. De momentul in care, sub pretextul ca li se ofera un joc captivant, oamenii pot fi indreptati in orice directie. Si in orice scop. Si pentru orice cauza. Pentru cine cunoaste cat de cat regulile acestui joc virtual, care a explodat, in acest an, in lumea intreaga, este usor de inteles de ce si cum este posibil ca zeci de mii, sute de mii sau milioane de oameni sa fie trimisi, simultan, intr-un punct fix al planetei. Dupa care, se poate intampla orice.
Un lucru bun se poate transforma intr-un lucru rau. La fel cum, uneori, din iubire, se ajunge la crima. Prin ce ar putea fi nociva o noua aplicatie din lumea virtuala, un nou joc extrem de popular? Prin ce a fost nociva uluitoarea descoperire a aceluiasi John Hanke care, in urma cu zece ani, a lansat Google Earth? O aplicatie care iti permite sa vezi lumea din spatiu. Iar astazi, sa te plimbi, literalmente, pe strazile marilor orase. Putini stiu, insa, ca John Hanke a lucrat pentru Guvernul Statelor Unite si ca aceasta aplicatie, din 2005, este adaptata si utilizata de catre armatele lumii. Unde este trasnformata, dintr-un splendid exercitiu virtual pe computer sau pe inofensiva tableta, intr-un instrument al mortii programate.
Pokemon Go te trimite sa capturezi si sa ucizi jucariile virtuale ale altora. Pentru a-ti mari numarul propriu de jucarii. Si nici macar nu este gratis. Face acest lucru pe bani. Si iata cum, astazi, milioane de oameni alearga ca lunaticii, ziua in amiaza mare, dar si noaptea, prin marile orase, pentru ajunge la punctul de intalnire cu Pokemonii. In cateva saptamani, aceasta cursa a devenit un sport mondial. Aparent, e bine. Oamenii cheltuie bani, se distreaza intr-o veselie si inca mai fac si miscare.
Dar ce se va intampla cand o inteligenta malefica va trimite, in mod programat, zeci, sute sau milioane de oameni intr-un punct, sa spunem intr-o uriasa piata publica din fata unui guvern, aparent pentru a fugari Pokemoni. Si care, in realitate, acolo, in acel punct, vor exploda. Cum spuneam, orice lucru bun, daca exista oameni rai, se poate transforma intr-o nenorocire.
Sursa: amosnews.ro.ro