MAGAZIN / Doua intalniri OZN deasupra Romaniei / Autor: DAN D. FARCAS
In articolul de saptamana trecuta am inclus marturiile capitanului comandor in retragere Mihai Barbutiu, privind doua intalniri dramatice pe care le-a avut, ca pilot militar, cu obiecte zburatoare neidentificate. Mai jos reproducem alte doua astfel de intalniri ale sale, cat mai aproape de stilul relatarii pe care ne-a facut-o asta primavara la Arad. In 1958, Barbutiu, care avea atunci 29 de ani, a fost mutat la Timisoara, la regimentul de vanatoare-interceptare. Aici a trecut prin diferite functii, pana a ajuns comandant de escadrila. In aceasta calitate, in 1966 sau 1967, participa la un zbor de noapte, dinspre zona Clujului, catre Oradea, intr-un grup de doua supersonice MiG 19, fiecare de un singur loc.
La un moment dat, a vazut in fata un obiect luminos care nu se zarea pe radiolocator. Il vedea pe radar pe colegul sau, colonelul Gheorghita, dar nu si obiectul. L-a intrebat, prin radio, daca vede si el ceva. Acesta a raspuns ca vede un obiect cu ochiul liber, dar pe radar nu vede nimic. Atunci statia de la punctul de comanda, aflat la sol, s-a implicat in discutie si i-a intrebat ce anume vad. Barbutiu a relatat ca e un obiect pe care nu-l pot vedea pe radar, dar il vad cu ochiul liber. De fapt, nu vedeau ce anume era. Vedeau doar niste lumini de pozitie, flash-uri care se aprindeau alternativ, rosu sus, verde jos. Nu putea fi confundat cu un avion. La luminile de pozitie ale avioanelor, aceste culori sunt pe acelasi nivel, la capetele aripilor, nu sunt atat de puternice si au alte nuante. Aici erau niste lumini extrem de stralucitoare. Era un verde pe care nu-l are nici verdele cel mai crud al ierbii, iar rosul era un rosu foarte inchis. Si daca ar fi fost un avion, trebuia sa se fi vazut si pe radar.
Dupa ce au aterizat a urmat o mica ancheta. Barbutiu spunea ca a fost chemat si la Bucuresti, unde a dat cu subsemnatul, cum se spune, ca nu vor divulga, ca nu vor spune nimic.Pe atunci erau secrete mai stricte ca acum, secrete militare.
Observatii din avion
Urmatorul incident a fost cam cu o luna mai tarziu, in acelasi an, tot intr-o noapte, tot cu doua avioane. In zona â€" vestul tarii â€" era o masa compacta de nori, de pe la 6.500 de metri la 10.500. Zburau cu doua aparate MiG-19, la 12.500 de metri. Coechiperul sau, Dumitru Raducanu, era un oltean zdravan, de la Targu Carbunesti, un pilot si un coleg exceptional. Executau un exercitiu de interceptare, un zbor de rutina pentru pilotii de vanatoare. Colegul sau era tinta, avionul infractor, cum s-ar spune, iar Barbutiu, vanator. Dirijat de punctul de comanda de la sol, s-a dus in jurul tintei, l-a interceptat, dupa care au zburat amandoi in formatie, urmand sa vina acasa, pe aeroportul din Timisoara.
Deasupra norilor â€" spunea Barbutiu â€" era o Luna cat roata carului.
- Era o lumina atat de puternica, incat puteai sa citesti.Nu aveam nevoie de luminile aparatelor de bord, ca vedeam cu ochiul liber absolut tot.
La un moment dat, pilotul a vazut in fata sa, cu ochiul liber, la o distanta destul de mare, un obiect zburator neidentificat. Nu a mai zis nimic, pentru ca stia ce patise atunci cand fusese cu Gheorghita... Se gandea ca o sa zica astia de la punctul de comanda ca iar vede Barbutiu ceva. Astepta sa vorbeasca colegul. Raducanu a observat si el si i-a transmis:
- Sefule, vezi tinta aia din fata noastra?
Barbutiu i-a raspuns:
- Nu-i nimica, mai, nu e nimica.
Dar colegul sau nu se lasa:
- Hai, sefule, da-o naibii, ce, nu-l vezi? E acolo, in fata nostra, si e mare!
Bineinteles, punctul de comanda de la sol s-a sesizat imediat si a intrebat:
- Ce e acolo? Ce vedeti?
Barbutiu, fiind comandantul formatiei, a raportat ca e un obiect neidentificat. Radarele de la sol nu vedeau decat cele doua avioane. Atunci punctul de comanda le-a cerut sa incerce sa forteze intrusul sa vina la aterizare. Barbutiu s-a eschivat, spunand ca are combustibil cam putin, dar sa incerce Raducanu. Acesta, pe atunci maior, a primit imediat ordin sa-l aduca la aterizare si sa traga un foc de avertisment, asa cum prevedeau dispozitiile in cazul interceptarii unui obiect neidentificat, sau al unui avion strain ratacit.
Desi Barbutiu primise, in acelasi timp, ordin sa vina la aterizare, spune ca totusi curiozitatea l-a facut sa mearga mai intai sa vada mai de aproape obiectul respectiv. Asa cum relata ulterior:
- Cand am trecut pe sub el, m-a surprins ca vreo zece-cincisprezece secunde am stat in conul de umbra, aruncat de obiect, de la lumina Lunii... In tot acest timp am simtit o Â'presiune electricaÂ'; era ca in apropierea unui camp electric foarte puternic. Aparatele de navigatie se invarteau. Am fost la vreo 500 de metri de el. Dar e greu sa stabilesti niste distante cand nu ai repere de control... Era de zeci de ori mai mare ca mine. Cat un teren de fotbal .Era cenusiu, avea forma circulara, nu avea aripi, nu se vedeau hublouri. Avea doua lumini, sus si jos, flash-uri pe care le folosea frecvent. Jos rosu, dar un rosu inchis si atat de strident.Si sus un verde cum nu exista aici, pe Pamant, si un flash atat de puternic incat ziceai ca-i fulger. Si se vedeau pe obiect diferite neregularitati sau asperitati, chiar locuri pe unde poate ieseau nave mai mici. Aveam cunostinta de aparatele existente ale rusilor, ale americanilor, ale tuturor statelor, dar nu stiu sa fi existat asa ceva. Atunci mi-am zis ca e un obiect de pe o alta planeta. Deci l-am vazut cu ochii mei, nu e ca mi-a povestit cineva.
(Va urma)
MAGAZIN / Doua intalniri OZN deasupra Romaniei / Autor: DAN D. FARCAS
(continuare)
In cele din urma, pilotul a inclinat avionul si a inceput coborarea. A intrat in nori si a iesit din ei la vreo 6.500 de metri, avand Salonta in dreapta sa, in fata Aradul, iar mai departe Timisoara.
Raducanu, conform ordinului, a spus ca a armat tunurile si se apropie de obiect, pregatindu-se sa traga o salva de avertisment, pentru ca acesta sa-l urmeze. Dar, in timp ce raporta asta, a zis dintr-odata:
- Hopa! A disparut tinta! Nu mai e obiectul.
Barbutiu, cand a auzit asta, a simtit ca-l umfla rasul. Dar, cand intamplator s-a uitat in spate, a vazut ca obiectul era in formatie cu el. Atunci â€" marturiseste cinstit â€" l-au trecut fiorii reci. N-a mai ras. Comenta ulterior ca nu trebuia sa nu-si imagineze cineva ca aviatorii nu se sperie, sunt si ei oameni. Nu puteai sa stii ce intentii are. Dar a raportat automat la statie ca obiectul este in dreapta sa. A primit atunci imediat ordin sa incerce sa cada in spatele lui si sa armeze el tunurile, pentru a-l face sa vina la aterizare. Pilotul a spus ca a inteles, dar acum recunostea cinstit:
- Am zis in sinea mea ca, tinand cont ca astia detin o tehnica atat de avansata, daca eu armez acuma tunurile si trag, s-ar putea sa imi explodeze proiectilul pe teava. Si atunci mi-am spus ca tunul pot sa-l armez si jos, cand ma apropii, fiindca practic nu ma puteau controla cand am armat tunul.
A efectuat cateva manevre stranse, dar a constatat ca nu poate sa-i cada in spate, intrucat intrusul ramanea mereu in aceeasi pozitie fata de avion. La un moment dat insa, obiectul a facut un viraj, a trecut in fata lui si a inceput sa urce in directia Serbiei. Barbutiu s-a luat dupa el, in mod reflex, incepand sa urce si el, aproape fara sa-si dea seama.
Obiect de pe alta planeta?
De la Timisoara nu mai erau decat franturi de nori; iar cand pilotul a ajuns la 10.000 de metri si s-a uitat in jos, era deasupra Belgradului. Vedea Dunarea cum serpuieste in lumina Lunii. Era intr-o perioada buna de relatii cu Iugoslavia si nu se punea problema. Asa cum comenta acum:
- Treceau si ei la noi si nu ziceam nici noi nimic. Si intram si noi. La viteze de astea mari, a trece 40-50 de kilometri e ca si cum te-ai duce zece pasi. Cand faci un viraj la viteze de o mie si ceva la ora, va dati seama cat e raza.
Obiectul a continuat sa zboare mai departe. Barbutiu a raportat ca nu mai are combustibil si se intoarce acasa. Se aprinsese becul aratand ca era la limita. A facut virajul si a venit spre aeroport. A avut impresia ca obiectul l-a urmat si l-a condus pana la aterizare. Ca a fost acelasi sau o alta nava, mai mica, iesita din el, asta nu mai putea preciza, deoarece in apropierea solului vizibilitatea nu mai era asa de buna cum fusese sus. Dar spune ca era ceva acolo.
Cat timp a urmarit obiectul, Barbutiu spune ca a facut si fotografii. Toate avioanele aveau fotomitraliera, pentru a evalua eficacitatea tragerii in tintele terestre sau aeriene.
- Trebuia sa aduci poza ca l-ai prins.
Dupa ce a aterizat, i-a spus maistrului care se ocupa de aceste fotografii sa scoata filmul si sa-i faca si lui o copie dupa el, iar a doua zi dimineata sa i-o dea. Dar a doua zi dimineata maistrul i-a spus ca a venit ofiterul de la contrainformatii, i-a luat caseta cu filmul nedevelopat, asa ca nu a mai putut sa faca nicio copie. De atunci nu a mai stiut nimeni nimic de acele poze.
Domnul Barbutiu a incheiat spunand:
- Cu asta s-a terminat. Am dat cu subsemnatul, ca nu vorbim, nu spunem. Asa se tratau atunci aceste lucruri, cum se trateaza de fapt si astazi.
In continuare, ofiterul in retragere a tinut sa mai faca unele comentarii la pataniile sale, spunand:
- Eu inteleg ca se tin secrete astfel de intalniri, pentru ca nu se vrea ca lumea sa stie ca nu suntem unici aici, in Universul asta, si ca suntem vizitati de fiinte extraterestre, adica de nave extraterestre care vin pe Pamant si controleaza spatiul nostru aerian. Sunt, in mod cert, si actiuni din partea autoritatilor, ca sa nu trezeasca spaima si actiuni adverse in oameni. Asta este cauza principala. Va dati seama ce ar fi daca lumea ar sti precis ca misuna astia printre noi. Dar oamenii incep deja sa se obisnuiasca, prin toate cate se arata la televiziuni.