mariustuca.ro / EXCLUSIV. Raed Arafat: M-am saturat sa raspund la acuzatii, la minciuni care n-au nici o baza in realitate, dar eu nu cedez / Autoare: Magda Marincovici
In cadrul unui interviu exclusiv pentru mariustuca.ro, secretarul de stat Raed Arafat raspunde atacurilor lansate in media asupra sistemului medical de urgenta, departament pe care l-a construit si pe care il conduce.

(continuare)

Manipulare prin minciuni

- M.M.: S -a ajuns chiar la minciuni periculoase, cum ar fi ascunderea unor cadavre. Va rog sa faceti lumina pentru ca este de-a dreptul macabru.
- R.A.: A fost incercarea de manipulare prin minciuni foarte, foarte grave: ascunderea de cadavre, ascunderea numarului real al deceselor. Si s-au facut emisiuni peste emisiuni pe aceste teme fara a raspunde la cateva intrebari: unde sunt familiile decedatilor pe care noi i-am fi ascuns si de ce nu cer sa fie gasiti, cum poate cineva sa creada ca, in anul 2015, in Romania, poti sa ai complici si medici,si legisti, si jandarmi, si politisti, si SMURD-ul, si ambulantele, adica pe toti care au fost la fata locului in asa fel incat sa ascundem cadavre. Pentru ca toti erau la locul interventiei. Un jurnalist a lansat acest lucru pe facebook si l-a sustinut o perioada, apoi, a fost preluat de unele televiziuni care, nu stiu, poate au dorit astfel sa-si mareasca audienta ca in cazul Elodia sau poate au dorit alt ceva. Pentru toate acestea nu am o explicatie, dar cineva trebuie sa raspunda de unde a venit aceasta prostie.
A treia sau a patra oara, dupa tragedia din Apuseni, vad ca, in timp ce muncim ore in sir ca sa rezolvam totul, incepe, cum se spune in afara, asasinarea caracterelor. Mai precis, pe cine vrem sa terminam. Vrem sa-l terminam pe Arafat. Si incepe o linie de articole cu atacarea lui Arafat pe toate liniile. De exemplu, un articol plin de minciuni de la Evenimentul zilei, a aparut ieri. Toate acestea arata ca Romania are o problema foarte mare: insirarea situatiilor de urgenta nu neaparat din sistemul de urgenta, ci de cei din jurul acestuia, care nu vor sa arate realitatea intotdeauna, ci sa atace sistemul de urgenta, cu scopuri pe care eu nu le pot intelege. Ce nu se intelege, in acest moment, este faptul ca acest tip de atac continuu, nu intotdeauna fondat, pe baza de informatii credibile, va face ca, in viitor, multor colegi sa le fie teama sa ia decizii, sa coordoneze o interventie si sa avem o situatie mult mai grava in situatii urgente.

Pentru mine Alianta nu reprezinta absolut nimic

- M.M.: De ce credeti ca sunteti tinta acestor atacuri, iata a Aliantei medicilor, a unor jurnalisti?
- R.A.: In primul rand, Alianta. Pentru mine nu reprezinta absolut nimic. Eu nu cred ca vorbeste in numele medicilor. Sunt cativa medici acolo, care nu cred ca atunci cand au facut aceste anunturi constientizau bine ce fac impotriva medicilor care au muncit in aceste zile. Pentru ca atunci cand iesi cu asemenea declaratii, inseamna ca ii ataci pe toti medicii ce au lucrat. Si ii acuzi pe toti ca musamalizeaza. Aici nu este o actiune limitata la Arafat, Banicioiu, profesorul Lascar. Daca ne acuzi pe noi ca am incercat sa musamalizam, in afara celor din asa-zisa Alianta medicilor, de fapt a unor medici, inseamna ca sunt atacati toti medicii care au lucrat de la Spitalul de Arsi, Bagdasar, Universitar, Floreasca, Elias... Sunt acuzati toti medicii ca musamalizeaza si ca nu spun adevarul. Poate cineva a dat o dispozitie. Imi pare rau, dar daca o iau asa, Alianta nu ii reprezinta pe medici, ci pe o parte care poate are niste interese, poate cineva vrea sa candideze la Colegiul Medicilor si ataca pe cineva care ii apara pe medici si sistemul. In privinta presei, imi pare rau sa o spun, dar este clar, in ultima perioada, este o nisa, care, in orice ocazie, mai ales in situatii de urgenta, doctorul Arafat devine o tinta. Si nu numai doctorul Arafat, de fapt, sistemul de urgenta.

- M.M.: Care este miza acestor atacuri?
- R.A.: Miza este ca sistemul de urgenta sa nu mai functioneze ca in prezent si, in spate, sunt interese in acest sens.

Credibilitatea mea si a sistemului de urgenta sa fie distrusa

- M.M.: Vorbiti despre interese. Care sunt acestea?
- R.A.: Exista interesul din zona privata. Ganditi-va ca, din prima zi, noi am fost atacati ca nu am acceptat interventia ambulantelor private, ca doctorul Arafat a refuzat ambulantele private. Dar acolo, atunci, eu nu am vazut niciuna si nu am refuzat. Dar am explicat ca legislatia noastra este foarte clara: ambulantele private care sunt in contract cu Serviciul de Ambulanta, in momentul in care s-a declansat planul rosu, ele au continuat sa lucreze in oras nu numai pe consultatii, ci si pe orice solicitare data de Serviciul de Ambulanta, pentru celelalte urgente, de zi cu zi. Nu puteam sa vin cu toate ambulantele din Bucuresti, inclusiv cu cele private, si sa las Capitala si Judetul Ilfov, adica vreo trei milioane de locuitori fara nici o ambulanta. Or, aceste atacuri potrivit carora ambulantele private nu au fost aduse nu duc la nimic. De parca asa s-ar fi putut rezolva problema, este gresit! Noi avem totul standardizat, pe ambulante, pe pompieri, pe urgente majore si mie imi este mai usor sa lucrez astfel. Lasam ambulantele private sa se ocupe de urgentele de zi cu zi, iar Serviciul de Ambulanta si SMURD-ul sa se ocupe de raniti, cum a fost de aceasta data.
Dar in spate este cineva care are un interes ca doctorul Arafat sa nu mai aiba credibilitate. Sunt interese ca credibilitatea doctorului Arafat sa fie distrusa. Si, incet, incet, o parte din populatie incepe sa-si piarda increderea. Pentru ca eu nu pot iesi de fiecare data sa explic tot ceea ce se lanseaza impotriva mea. Incerc sa raspund, dar nu intotdeauna am timp. Acesta este un mod de erodare a credibilitatii unei persoane, dar si a unui sistem.

SMURD, o tinta

- M.M.: Care ar putea fi rezultatul acestei actiuni constante atacare a credibilitatii?
- R.A.: In unul-doi ani, daca mai apar doua situatii de urgenta si se tot spune ca sistemul de urgenta trebuie reformat desi acesta merge spre bine, s-ar putea ca lumea sa creada acest lucru. Problema majora pe care o avem acum si pe care incerc sa o inteleg este atacul numai impotriva doctorului Arafat, a persoanei lui. Si dau un exemplu. Au inceput sa apara niste atacuri in Evenimentul zilei legate de taxa pentru SMURD. Este o tinta. Ca si Fundatia pentru SMURD care merge bine pe 2%, pe actiunile ei. Au manipulat si au dezinformat, scriind ca Fundatia pentru SMURD este de utilitate publica, ca primeste bani de la bugetul statului, ca a platit nu stiu cati bani pentru bosii de la Pompieri ca sa se plimbe. Acestea sunt preluate acum dintr-un articol din 2012. Dar Fundatia pentru SMURD este creata pentru a sprijini SMURD-ul si niciodata nu a fost de utilitate publica. Am refuzat acest lucru, chiar daca mi s-a propus. Fundatia pentru SMURD nu a primit niciodata bani de la stat si niciodata nu a finantat sefi de la SMURD pentru ca acestia sa se plimbe. Sunt trei minciuni din multe altele intr-un singur articol. Se mai scrie ca doctorul Arafat ar fi incompatibil ca presedinte de fundatie. Dar este absurd in conditiile in care fundatia are un rol civic si umanitar si nu intra in conflict de interese cu activitatea mea. Au incercat sa acrediteze ideea ca Fundatia pentru SMURD a fost sponsorizata de firme. Pompierii daca au ajutat cu ceva pe parcursul anilor au facut-o prin completarea de formulare cu impozitul de 2%. Dar oriunde in lume, pompierii colecteaza astfel fonduri si nu e nimic ciudat in asta. Ciudat ar fi fost ca pompierii care fac inspectii sa ceara bani pentru doctorul Arafat, pentru Fundatie. Dar eu nu am solicitat niciodata acest lucru si nici nu s-a intamplat acest lucru. Problema este ca ei scriu si, din pacate, ei nu intreaba, ceea ce dovedeste un jurnalism ieftin, primitiv. Cand nu intrebi, nu verifici, cand nu aduci informatii credibile si arunci in spatiul public, intr-un anumit moment, numai ca sa asasinezi caracterul unei persoane, acest lucru nu mai este jurnalism.

- M.M.: Domnule ministru, sunt multe mizerii care ies la suprafata. V-ati saturat, veti ceda?
- R.A.: De mult m-am saturat de mizeriile acestea. De acum doi ani, de la tragedia din Apuseni , cand s-au spus multe minciuni care au fost demontate. M-am saturat de faptul ca intotdeauna trebuie sa raspund la acuzatii, la minciuni care n-au nici o baza in realitate. M-am saturat de incompetenta unora care scriu, fara documentare, fara a verifica, la comanda. Da, m-am saturat. Este clar. Dar promit un lucru: nu insemna ca ma las. Daca gresesc, superiorii mei pot spune ca nu mai au nevoie de mine si atunci plec. Dar la aceste presiuni ieftine, care nu au nici o baza, eu nu cedez.