Sursa: viata-libera.ro (Autor: Remus Basalic)
Laurentiu Mircea Popescu este medic, profesor universitar si academician. Din 1993 este director general al Institutului de Patologie Victor Babes. Laurentiu M. Popescu anunta in anul 2010 descoperirea unui nou tip de celule, cunoscute sub denumirea de telocite.
- Ce sunt telocitele si cum ati ajuns la descoperirea lor?
- Telocitele sunt niste celule care nu sunt nici celule nervoase, nici musculare si nici epiteliale. Nefiind niciunul din acestea trei, nu ramane decat sa fie celule care sunt intre celelalte trei tipuri. Adica celule dintre spatiile dintre celule, cu alte cuvinte, celule interstitiale.
- Cum ar arata, grafic, telocitele?
- Daca ar fi sa pictam un tablou cu un telocit, ar trebui ca pe un fond de orice culoare, in care am aseza drept piese de fundal alte tipuri de celule, sa desenam niste celule cu un corp mic si cu niste prelungiri foarte lungi. Acestea sunt telocitele, pentru ca termenul telocit - cuvant foarte vechi, gasit in Iliada si Odiseea - asta si semnifica: telos - a indeplini ceva la distanta, a lucra la distanta. Termenul a fost insa facut cunoscut mai ales de Aristotel: intentia de a realiza ceva la distanta.
- Cum au scapat aceste celule neobservate atatia ani?
- Fiind celule, ele nu pot fi observate decat cu microscopul electronic. Putina lume stie ca pentru a observa celule la microscop e nevoie sa facem sectiuni. Adica felii foarte subtiri. Ori, inchipuiti-va banalul gest de a taia o paine in felii. Este nevoie de un cutit foarte bun pentru a taia felii subtiri de paine. In mod analog, pentru a vedea o celula la microscopul clasic, este nevoie de o sectiune care sa aiba cel mult o miime de milimetru. Dar o astfel de sectiune este mult prea groasa pentru a fi analizata la microscopul electronic, pentru ca electronii nu au forta sa patrunda printr-o sectiune, paradoxal, atat de groasa. Trebuie, deja, sa fie de cinci pana la zece ori mai mica grosimea unei astfel de sectiuni. Problema care apare, insa, atunci cand vorbim de o astfel de grosime, este ca sectiunea devine bidimensionala, aproape nemaiavand grosime. Astfel, devine foarte dificil de observat un obiect tridimensional. Si pentru a usura foarte mult intelegerea acestei situatii, inchipuiti-va un sarpe care are o forma aleatorie. Daca treceti planul unei sectiuni prin el nu veti mai vedea sarpele. Vedeti un fragment aici, un fragment dincolo si atunci, pentru ca stiti ca stiti ca e vorba de un sarpe, recunoasteti si aceste sectiuni. Problema insa la telocite o intoarcem invers: nu stii despre existenta acestor celule, vezi doar mici fragmente din prelungirile lor si trebuie sa-ti imaginezi, mintal, ca ele de fapt reprezinta un continuum sectionat. Iata, deci, care ar putea sa fie o explicatie rezumativa pentru faptul ca nu au fost observate pana in 2010.
- Cat de importante sunt telocitele?
- Daca principala caracteristica a telocitelor tine de acele prelungiri care serpuiesc printre celelalte celule specializate ale organismului, atunci, iarasi folosesc un rationament intuitiv, e clar ca aceste telopode au o insemnatate deosebita. Fie ca ele preiau ceva de la celelalte celule si aduc catre corp sau ca duc ceva catre varf.
- Ce trimit sau ce iau de la alte celule?
- Raspunsul cel mai simplu este ca prin aceste telopode este transmisa sau captata informatia. Noi presupunem si avem destule informatii ca exista un rol esential al telocitelor in reglarea activitatilor celorlalte celule. Daca vreti sa folosesc o exprimare mai romantica, aceste celule ar fi dirijori ai orchestrei celulare.
- Unde au ajuns cercetarile pana in momentul de fata?
- Pe de o parte se inregistreaza un avans in cunoasterea propriu-zisa a acestor celule. Dincolo de tot acest evantai de cercetari independente care au aratat mai degraba diferentierea telocitelor fata de celulele specializate ale organismului, se pune si problema importantei lor practice. Primul gand este sa vezi daca exista boli in care telocitele ar putea fi implicate. Exista si pe aceasta tema informatii promitatoare, pornite atat din laboratoarele noastre, cat si din laboratoarele de langa Frankfurt, Germania, Florenta, Italia, Universitatea catolica din Lowe (Belgia) ca si din alte laboratoare. Aici s-au gasit dovezi ca in anumite boli se produc modificari ale telocitelor. O alta linie de cercetare este aceea pornita in momentul in care ne-am dat seama ca intre telocite si celule stem exista un fel de simbioza. Celulele stem, care se gasesc in multe dintre organele umane, se afla in niste spatii speciale, numite nise de celule stem. In aceste nise ele sunt inconjurate de telopodele telocitelor. Ideea pe care s-a mers pana acum a fost ca celulele stem actioneaza cu atat mai eficient, cu cat se gasesc intr-un mediu mai pur. Intuitia aceasta s-a dovedit insa gresita, chiar si daca amintim doar faptul ca multe dintre studiile cu celule stem au fost intrerupte din lipsa de rezultate. Aici intervenim noi si spunem: oare nu cumva folosirea celulelor stem singure este cauza? De ce sa nu acceptam ca celulele stem cand sunt transplantate, injectate sau introduse intr-un organ bolnav ar avea nevoie de un anumit micromediu? Sa fie puse in nisele in care ele sunt in mod normal localizate. Ideea noastra in acest moment este sa folosim in tratamentul, cel putin al bolilor de inima, in care am inceput deja, tandemul celule stem/telocite. Prin amabilitatea unui grup extrem de puternic specializat in celule stem de la Scoala de Medicina din Harvard, condus de prof. Piero Anversa (seful problemei regenerarii la aceasta ora in lume), ne-au fost furnizate celule stem si noi le-am pus in mediul cu telocite (cocultura). Si, injectate impreuna, par sa dea rezultate mai bune. Deocamdata, asta e tot ce va pot spune. Va trebui probabil in momentul in care se va trece la studii pe om sa se dea mai multe detalii, dar acestea vor fi mai mult ca sigur facute in SUA si nu aici.
- Stiti cand vor incepe experimentele pe subiecti umani?
- Daca lucrurile vor merge bine, si nu vad de ce nu s-ar intampla asa, ma astept ca undeva la sfarsitul anului acestuia. Va repet insa cu toata sinceritatea ca noi, intr-o durata previzibila de timp, nu vom putea desfasura astfel de cercetari, din motive nu neaparat financiare.
- Daca studiile pe oameni vor fi un succes, cat credeti ca va dura dezvoltarea unui tratament?
- A, nu cred ca va trece mult pana ce tratamentele propriu-zise vor fi disponibile. Si din punctul acesta de vedere societatea americana este foarte eficienta, deoarece totul se face pe bani. Asa cum se fac si transplanturile de inima, de plamani, de ficat sau de pancreas pe banda rulanta in alte tari, asa se vor face si aceste transplanturi. Sa ne intelegem: in SUA si in alte tari dezvoltate asemenea operatii care la noi sunt subiect de mandrie pentru ca se fac una la doi ani sau cu mortalitate de numai 40 sau 50 la suta, adica aproape jumatate, acolo se fac pe banda rulanta, cu mortalitate de 1 la suta, spre exemplu.
- Unii se intreaba cum de o descoperire de un asemenea calibru a putut fi facuta in Romania. A fost doar o intamplare?
- Vedeti, istoria stiintei a infirmat mai mereu faptul ca cele mai mari descoperiri se fac in cele mai bine dotate laboratoare. Spre exemplu, construirea celui mai mare laser din lume in Bucuresti, la Institutul de Fizica Atomica, este o realizare extraordinara pentru Romania. Dar de aici nu trebuie trasa concluzia ca se vor face cele mai mari descoperiri din lume, in stiinta laserelor, aici. Pentru ca utilajul este unul, chiar si de cea mai buna calitate, iar mintea omeneasca este altceva. Aici mai adaugam si factorul intamplare. Daca vreti un raspuns simplu, atunci el este: prin serendipitate.
- Dupa descoperirea facuta, ati primit oferte de lucru in alte laboratoare?
- Nu, nu as spune asta. A fost vorba, in schimb, de oferte de cooperare. Ceea ce facem si in prezent, cu multe centre din lume. Si le amintesc pe cele mai importante: SUA (Harvard), China (Shanhai, Universitatea Fudan, cea mai cunoscuta de acolo), China (Beijing), Belgia, Italia, Germania, Spania si probabil ca in curand si in Marea Britanie.
- Si numarul acestora creste?
- Da, insa acest aspect nici nu mai prezinta o mare importanta, deoarece s-a ajuns aproape de o masa critica. Adica, in momentul de fata, exista 65 de articole in cel mai prestigios sistem de indexare stiintifica (World of Science), care au in titlu sau in rezumat cuvantul telocite. Si doar in 2012 lucrarile despre telocite au fost citate de aproximativ 400 de ori.
- Daca ar fi sa privim un inapoi, care ar fi momentul de la care putem spune ca telocitele reprezinta cea mai importanta descoperire facuta pe teritoriul Romaniei?
- Dupa Al Doilea Razboi Mondial nu stiu sa fie ceva mai important, macar ca semnificatie.
- Dupa descoperirea facuta, care a fost reactia autoritatilor din Romania?
- Prefer, mai bine, sa ne oprim aici.
- Totusi, ce semnale ati primit de la colegii de breasla?
- Reactia colegilor de breasla ar putea fi descrisa in cativa termeni, in raport cu suportabilitatea si bucuria. Unii suporta foarte greu, altii numai greu; unii se bucura si altii se bucura foarte mult. Este, daca vreti, o bucatica de viata.
- In 2012, Academia de Cercetari Cardiovasculare v-a oferit Medalia de Merit, distinctie considerata de unii echivalentul premiului Nobel in acest domeniu. Ce a insemnat pentru dumneavoastra?
- O recunoastere internationala evidenta. Pentru ca unul din cinci laureati ai acestei medalii a castigat ulterior si Nobelul.
- Practic, acest lucru va aduce foarte aproape de un Nobel, nu?
- Consider ca este prematur, nu si inutil, sa discutam despre un asemenea subiect. Si, al doilea, spun ca nu e imposibil. Acestia sunt termenii realisti ai momentului.