Adevarul / Cristian Delcea: Merita sa mori/ucizi pentru asta?
Tragedia de la Charlie Hebdo readuce lumea occidentala in fata unor intrebari de viata si de moarte: suntem 7 miliarde. Avem Dumnezei diferiti si valori diferite. Suntem in stare sa ucidem si sa ne dam viata pentru idei cu totul diferite. Si atunci, cat de liberi mai suntem unii in prezenta altora?
Prin redactia Adevarul zburda un copil de 4 ani. O fetita cu parul blond si cu ochi albastri. Chitaie ca un soricel printre imprimante si printre laptopurile noastre deschise pe lemonde.fr. Tatal ei n-a avut cu cine sa o lase acasa si a adus-o azi la serviciu. Din cand in cand ne luam ochii de la ecrane si ne jucam cu ea. Pentru multi dintre voi, cei care cititi aceste randuri, copiii sunt templul existentei voastre. Copiii sunt zeii vostri in care credeti, sunt tot ce aveti mai sfant pe lumea asta si nu ati permite nimanui sa spuna vreun cuvant rau despre ei. Nicidecum sa-i caricaturizeze in desene pornografice abjecte.
Pentru altii, Dumnezeu e chiar Dumnezeu. Ii judecam doar pentru ca noi am pierdut demult ideea de divinitate. E tot ce au ei mai sfant si isi pierd mintile cand isi vad Dumnezeul in curul gol, in geamurile chioscurilor de ziare. Si atunci omoara. A trecut si crestinismul prin asta. Biblia e o carte dura, iar Dumnezeul nostru e un Dumnezeu gelos (Exodul 34. 14). Dar noi am lasat in urma anii cruciadelor. Ar fi trebuit sa ne obisnuim deja si cu ideea ca traim intr-o lume in care religiile au varste diferite.
Crima e condamnabila in orice timp si in orice cultura. Da, ne putem indigna: au fost ucisi 12 oameni pasnici si veseli. Ca noi. Cu cafele pe birou, cu copii acasa. Cu sensibilitati si depresii. Nu uitati sa va rugati Dumnezeului vostru pentru sufletele lor, daca mai credeti in lucrurile astea. Dar e inutil sa vedeti aici un atac asupra libertatii presei. Au murit mii de ziaristi pentru meseria asta si, pe undeva, ar fi nedrept sa o punem pe Anna Politkovskaia pe aceeasi pagina cu autorii glumitelor din poza de mai sus. Am zeci de prieteni pe Facebook, ziaristi, care si-au pus la poza de profil marca lor de solidaritate, insumata in cuvintele Je suis Charlie. Nu, nu sunteti Charlie, va cunosc. Sunteti niste ziaristi care, inainte de a scrie un text despre lumea islamica, veti vedea documentare, veti citi carti si articole si poate chiar Coranul. In niciun caz nu veti scrie Le Coran c'est de la merde. Sunteti ziaristi care stiu unde e granita intre libertatea presei si prostie. Intre umor si degradare. Intre jurnalism si marketing publicistic agresiv si epatant.
Stephane Charbonnier, directorul revistei Charlie Hebdo, a murit impuscat alaturi de alti sapte colegi. In urma cu trei ani, dupa primul atentat la sediul redactiei, spunea: Prefer sa mor in picioare decat sa traiesc in genunchi. Acum, dati, va rog, un scroll up si uitati-va din nou la imaginea care ilustreaza aceste randuri. Apoi judecati in liniste ce inseamna in picioare si ce inseamna in genunchi.