DeCeNews: 4,4 milioane de dolari pentru Dunare. Ce se va face cu banii acestia
WWF si Coca-Cola anunta lansarea unui parteneriat ambitios, care are ca obiectiv refacerea si conservarea unor zone umede si lunci inundabile din lungul Dunarii si al afluentilor sai pana in anul 2020. Programul este sustinut de Fundatia Coca-Cola printr-o investitie de 4,4 milioane de dolari si se desfasoara in 6 tari din Europa, printre care si in Romania.
Impreuna pentru Dunare
Prin noul parteneriat, WWF si Coca-Cola se angajeaza la reconstructia zonelor umede din lungul fluviului Dunarea printr-o serie de actiuni desfasurate in Austria, Ungaria, Croatia, Serbia, Bulgaria si Romania. Acestea vor conduce la obtinerea a 12 milioane m3 de apa - o cantitate de apa care ar umple 4.800 de bazine olimpice.
"Proiectul va conserva si reface aceste zone umede si lunci, vitale pentru oameni si natura", spune Andreas Beckmann, Director Regional la WWF Programul Dunare-Carpati."
Totodata, incercam sa generam o miscare regionala care promoveaza conservarea si refacerea zonelor umede, dar si utilizarea durabila a apei."
"Impreuna pentru Dunare" este cel mai amplu program pe care Fundatia Coca-Cola il sustine in Europa. Lucram alaturi de WWF din 2007, pentru a conserva sursele de apa dulce de pe glob si pentru a face schimbari de impact in companie. Stim bine ca apa este o resursa rara. In acelasi timp, e ingredientul principal din produsele noastre. De aceea ne angajam sa eficientizam continuu utilizarea apei, colaborand cu WWF in stabilirea unor tinte ambitioase", declara Ulrike Sapiro, Director of Community and Environment la Coca-Cola in Europa.
In Romania, lucrarile de reconstructie ecologica se vor desfasura in lungul Dunarii, intre localitatile Garla Mare si Vrata, din judetul Mehedinti. Acest lucru va contribui la stocarea a peste 5 milioane de m3 de apa in timpul viiturilor de pe Dunare, la mentinerea biodiversitatii, dar mai ales la refacerea habitatelor necesare pestilor pentru depunerea icrelor.
Pe langa beneficiile ecologice, proiectul va contribui la refacerea conectivitatii fluviului cu lunca sa inundabila, la reducerea impactului inundatiilor asupra comunitatilor riverane Dunarii si la alimentarea locala a panzei freatice, cu efecte benefice pentru activitatile agricole.
Mai mult, in cadrul parteneriatului se va pregati un nou proiect de reconstructie ecologica pentru Romania, prin realizarea unor studii si gasirea celor mai bune oportunitati economice pentru utilizarea durabila a terenurilor din lungul fluviului Dunarea.
Caravana Dunarii
Pentru a sarbatori debutul acestui parteneriat si pentru a contribui la cresterea gradului de constientizare privind conservarea si restaurarea zonelor umede, WWF si Coca-Cola vor organiza Caravana Dunarii. Aceasta va porni in data de 29 iunie 2014, de Ziua Dunarii, din Serbia si va ajunge in 25 de orase din Bulgaria, Croatia, Ungaria, Serbia si Romania - unde va vizita 5 orase in vara anului 2015.
Beneficiile reconstructiei zonelor umede
Dunarea reprezinta cea mai mare suprafata neintrerupta de zona umeda din lume si una dintre ultimele mari regiuni relativ neperturbate din Europa. Pe langa faptul ca adaposteste o mare varietate de habitate si specii rare si periclitate, ecosistemele de apa dulce ale Dunarii Inferioare indeplinesc servicii esentiale de mediu, oferind numeroase posibilitati pentru dezvoltarea durabila a comunitatilor locale (protectia la inundatii, apa potabila, lemn, biomasa, oportunitati de turism si recreere, peste si alte surse de hrana).
De la sfarsitul secolului trecut pana in prezent, interventia umana a distrus peste 80% din toate zonele umede ale Dunarii. De-a lungul fluviului si al afluentilor sai s-au construit centrale hidroelectrice, diguri, sisteme de drenare, prin care s-a distrus legatura dintre habitatele de lunca si sistemul fluvial, iar functiile ecologice ale acestora au fost afectate.
Cu un parcurs de peste 1.000 km prin Bulgaria, Romania, Ucraina si Moldova, Dunarea Inferioara a fost identificata de catre WWF ca fiind una dintre cele mai importante regiuni de biodiversitate din lume. Coridorul Verde al Dunarii Inferioare este cea mai ambitioasa initiativa europeana de refacere a zonelor umede, propusa initial de WWF si oficializata printr-un acord international semnat in anul 2000 de catre guvernele Ucrainei, Romaniei, Bulgariei si Moldovei. WWF implementeaza in Romania proiecte locale de reconstructie ecologica inca din anii ‘90