Magda Marincovici (Jurnalul National): Alimentele preparate la temperaturi mari provoaca diabet, hipertensiune arteriala si cancer
Diabet si cancer de la prajeli! Cartofii si painea rumenite, boabele de cafea arse, unii biscuiti si cipsuri contin substante toxice
Cartofii prajiti, painea prajita, biscuitii, boabele de cafea arse si mai toate alimente rumenite in profunzime ar putea accelera aparitia unor boli severe: diabet, hipertensiune arteriala, cancer. Este opinia Academiei franceze de farmacie, verificata prin studii minutioase. Este vorba de alimente cum ar fi cartofii prajiti, cipsuri, unele cereale, chiar boabele de cafea, precizeaza profesorul Eric Boulanger de la Universitatea din Lille, care studiaza produsii de glicare avansata (AGE - advanced glycation end products). Acesti produsi se pot forma spontan in organismele vii, dar si in timpul prepararii alimentelor, mai ales cele bogate in zahar si grasimi, modificate sub efectul tratarii la temperaturi foarte ridicate (reactia Maillard). Prelucrarea termica nerationala a alimentelor poate fi responsabila de producerea unor reactii complexe in acestea, generatoare a unor compusi toxici. S-a stabilit ca tratamentele termice dure, aplicate produselor alimentare, in special atunci cand prelucrarea se face la temperaturi peste 350°C, pot duce la formarea de substante nocive. S-au gasit hidrocarburi policiclice aromatice in produsele afumate, cafea, inlocuitori de cafea, cacao, friptura la gratar etc.
Studiul Academiei franceze de farmacie demonstreaza ca efectele acestor substante nocive se acumuleaza in organism fiind la baza declansarii diabetului, insuficientei renale etc.
Portiunile arse din alimentele prajite la temperaturi mari contin acrilamida, un produs de glicare alimentara, descoperit in 2002 de cercetatorii suedezi. Ei au stabilit ca acrilamida are potential cancerigen si neurotoxic, la finalul unui sir de studii efectuate pe celulele animalelor de laborator. Comitetul de experti FAO si ai OMS insarcinat cu problemele din domeniul aditivilor atrage atentia ca 8 alimente ar fi responsabile cu 80% din cantitatea de acrilamida din organismul nostru. Aceste alimente sunt: cartofii prajiti, cartofii rumeniti la cuptor, chipsuri, cereale, paine prajita, biscuiti, paine alba, cafea.
Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi spune ca "anumite alimente care contin acrilamida, chiar in cantitati mici, homeopate, pot fi mai periculoase decat cele care contin cantitati mari, daca sunt consumate zilnic. In acest sens, Uniunea Europeana atrage atentia ca un microgram de acrilamida zilnic poate afecta serios sanatatea consumatorului.
Faptul ca deliciosii cartofi prajiti contin cantitati mari de acrilamida s-a mai auzit. Dar mai putin stiu ca si boabele de cafea au acelasi ingredient periculos. Vestea buna este ca pentru a aduna din cafea o cantitate periculoasa de acrilamida ar trebuie sa bem mai mult de 2-3 cesti cate sunt recomandate zilnic.
Prof. dr. Mencinicopschi ne recomanda sa ne abtinem de la cartofi prajiti, deoarece sunt garnisiti cu cantitati alarmante de acrilamida. "Din punct de vedere al cantitatii de acrilamida, o portie de cartofi este echivalenta cu 60 de cesti de cafea", spune prof. Mencinicopschi. Intr-un recent articol aparut in Le Monde, prof. Boulanger face referire la un studiu efectuat in SUA pe oameni si animale, care arata ca AGE ar putea fi la originea tulburarilor premature de memorie si a modificarilor cerebrale similare celor observate la pacientii cu Alzheimer. De asemenea, prof. Boulanger a probat legatura dintre AGE si accelerarea imbatranirii vaselor de sange prin accentuarea rigiditatii acestora, precum si legatura dintre AGE si hipertensiune.