MAGAZIN - ADN: o privire curioasa asupra "caramizii vietii" (Autor: GEORGE CUSNARENCU)
In urma cu exact 60 de ani, omenirea a facut unul dintre cei mai importanti pasi spre intelegerea misterului vietii pe Pamant: descoperirea structurii ADN, molecula care pastreaza si transporta informatia genetica de la o generatie la alta, molecula pe care oamenii de stiinta au denumit-o "caramida vietii". De atunci, cercetatorii tot cauta locurile taince ale ADN, tenace, e drept, dar fara prea mult spor. Deocamdata. Poate ca la acel moment, putini au dat importanta unei fraze oarecum simple: "Aceasta structura are caracteristici noi, cu un efect biologic considerabil". Si cu toate acestea, fraza aparuta intr-o lucrare publicata in aprilie 1953 de James Watson si Francis Crieck este una dintre cele mai faimoase afirmatii stiintifice care a deschis drumul catre cunoasterea celui mai misterios si deocamdata de nepatruns element al vietii in general si al celei umane in special, molecula de ADN.
Noua ani mai tarziu, pana ce lumea s-a mai dezmeticit si a inteles profunzimea abisala a acestei descoperiri, in 1962, cei doi au impartit cu Maurice Wilkins un premiu Nobel pentru Medicina pentru rezolvarea uneia dintre cele mai importante ghicitori din istoria biologiei. Azi, o jumatate de secol mai tarziu, ies la lumina tot felul de noi aspecte si implicatii ale unei descoperiri epocale, chiar daca cercetarile sunt inca in faza de inceput, iar asteptarile inca foarte mari.
Asteptand nemurirea
Evident, una dintre cele mai mari asteptari este legata de nemurire. Ideea este ca daca molecula ADN contine informatia genetica a unui individ, care se transmite urmasilor in momentul fecundarii, atunci si informatia legata de durata vietii, T, care acum are o valoare medie de aproximativ 100 de ani, ar putea fi modificata printr-o multiplicare de, sa zicem, 1000 de ori, ceea ce ar face ca durata vietii unui individ sa creasca la 100.000 de ani! Acesta este visul secret al biologilor care se straduie de decenii sa descifreze codul genetic uman.
Ideea este s.f., dar chiar daca, intr-o buna zi, cineva ar gasi posibilitatea de a modifica valoarea T a moleculei ADN, nemurirea tot n-ar putea fi asigurata si asta pentru ca informatia genetica nu contine doar pe cea legata de T, ci de alte milioane de variabile care ar trebui modificate pentru a putea atinge visul nemuririi. Trecand peste vise, pot fi observate anumite curiozitati legate de durata de viata a unor fiinte, durata care este dictata de informatia din ADN. Moartea fiintei se datoreaza, dupa unii specialisti, faptului ca celulele sangvine nu se pot reproduce decat de aproximativ 50-60 de ori. Imbatranirea se datoreaza faptului ca, la fiecare multiplicare celulara ADN devine tot mai slab.
Exista insa unele specii la care ADN-ul pare sa nu aiba de suferit pe masura ce celulele se multiplica. E cazul unor specii de crabi, de pesti dar si multe dintre testoase, care par ca nu imbatranesc o data cu trecerea anilor. Acestea sunt cateva exemple pentru cei care viseaza ca, macar teoretic, nemurirea e posibila. Cea mai batrana testoasa din lume a fost Adwaita (foto), un gigant de Aldabra, originar din Insulele Seychelles, care a trait 225 de ani, si a murit in 2006 la Gradina Zoologica din Calcutta, India. Partea proasta este ca desi par ca nu imbatranesc, aceste animale, totusi, se pot imbolnavi in urma unor accidente sau rani. Adwaita a murit din cauza ca i-a cedat ficatul, dupa ce carapacea i-a crapat.
Joaca de-a Dumnezeu
Chiar daca acum 100 de ani nu se stia nimic despre structura ADN, incercari genetice se faceau prin clasicele imperecheri controlate. Una dintre acestea viza imperecherea intre oameni si cimpanzei. Se pleca de la observatia ca desi oamenii si cimpanzeii au evoluat diferit (cimpanzeii avand 2 cromozomi in plus fata de oameni), ADN lor este surprinzator de asemanator. Se spune chiar ca oamenii si cimpanzeii au 99,4 la suta din ADN identic, ceea ce e nu doar controversat, ci mai degraba o dorinta neo-darwinista fantezista decat o realitate. De unde a aparut mitul celor 99,4 procente? Ei bine, in 1975 Mary-Claire King a determinat ca succesiunea de aminoacizi din cateva proteine gasite atat la om, cat si la cimpanzeu prezenta o similaritate de 99%!
De aici a explodat mitul asemanarii oamenilor cu cimpanzeii. Ideea a fost preluata pe scara larga de cercetatori neo-darwinisti, desi acestia au ignorat deliberat faptul ca "studiul" lui Mary-Claire King fusese facut pe doar cateva proteine identice la om si la cimpanzeu, organismul uman avand cateva sute de mii de proteine unice! In plus, studii recente au demonstrat ca 80% din proteinele umane sunt diferite de proteinele cimpanzeului. Asa se si explica de ce joaca de-a Dumnezeu, a ingineriilor genetice umane este lipsita de sansa.
Chiar daca se cunosc cazuri care au dorit sa demonstreze ca reproducerea dintre om si cimpanzeu este posibila. Astfel, multi ani
s-a crezut ca un cimpanzeu celebru, Oliver, ar fi fost rezultatul unei astfel de imperecheri, insa, in ciuda aspectului neobisnuit pentru un cimpanzeu si a pozitiei preponderent bipede, testele genetice din anii ‘90 au aratat ca, in realitate, in cazul Oliver, fusese vorba despre un cimpanzeu 100%. Asadar, ramane cercetatorilor sa renunte la a fi sclavii teoriilor teziste, si mai degraba de a fi arheologii fiintei umane, un univers mai fabulos decat cel de dincolo de galaxii, unde ar putea descoperi raspunsul la milenarele trei intrebari fundamentale: Cine suntem? De unde venim? Incotro ne indreptam? Intrebari care s-ar putea afla ascunse chiar in complexa si deocamdata de nepatruns structura a creierului uman.