Moshemordechai: Domnule Alecsandri

Spunea domnia voastra, acum un veac si jumatate: Hai sa dam mana cu mana/Cei cu inima romana... Asa isi incepea cel mai mare poet de atunci al romanilor poezia care avea sa se numeasca Hora Unirii. Avea sa vina, nu multi ani mai tarziu, un altul care sa fie socotit cel mai mare poet al romanilor, iar el avea sa scrie: Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie?
E unul care scrie mai dulce decat mine?/Cu atat mai bine tarii si lui cu atat mai bine/ Apuce inainte, s-ajunga cat mai sus/ La rasaritu-i falnic se-nchina-al meu apus.
Asa raspundeati, boier Alecsandri, primind bunavestire a venirii lui Eminescu, in veacul unirii. Cu astfel de oameni s-a implinit unirea celor cu inima romana.
Apoi istoria s-a pravalit peste noi. Ne-am purtat numele de romani din robie in robie, pana cand am ajuns sa-l uitam. Nimic de mirare daca am ajuns sa-i uitam si pe cei care ni l-au dat. Azi, domnule Alecsandri, suntem copiii vrajbei si nu va fie cu suparare daca multi, ploconindu-se la lucirile strainatatii, aplecandu-se la stapanirea veneticilor, nu va mai socotesc nu doar mare, dar nici macar poet. Daca n-ati fi zidit dumneavoastra, noi azi ce am mai fi stricat?
Mai aflati, domnule Alecsandri, ca azi sarbatorim, ce ati implinit dumneavoastra. Fara vlaga, de forma, intre o suduiala si doua huiduieli cascam gura la trecerea militarilor cu mana la vipusca si ne randuim cuminti dinapoia cazanului cu fasole. Fara vlaga si fara sa intelegem ce sarbatorim, domnule Alecsandri, pentru ca de fapt, noi... noua, copiilor vrajbei, dintr-un veac mult mai iute si fara stramosi, nu ne mai face trebuinta ce ati zidit pentru noi.
Ramaneti cu bine, domnule Alecsandri. Si odihniti-va in pace. Ce ati zidit din ruina, inapoi in ruina