Cotidianul.ro: Percheziții la sediul CSM. Demers fara precedent

Percheziții la sediul CSM. Procurorii au pus sechestru pe calculatorul unui judecator al Consiliului. Descinderea a avut loc vineri seara, la sediul Consiliului Superior al Magistraturii.
Demersul fara predecent al procurorilor a fost catalogat de jurnalistul Radu Tudor de "neacceptat intr-o democrație".
"Este fara precedent in istoria justitiei romane, ca o entitate de procurori sa faca descinderi la Consiliul Superior al Magistraturii, din momentul in care acesta a fost infiintat", a spus Radu Tudor la Antena 3.
"Inteleg, din surse judiciare, ca acesti procurori ai DNA nu inteleg cu ce competenta au descins azi noapte la sediul CSM si au pus sechestru pe mijloacele de comunicare ale unor judecatori din Sectia de Judecatori a CSM. (...) Vedem ca sunt presiuni politice asupra unor persoane care indraznesc sa isi exprime liber punctul de vedere", a mai spus Radu Tudor.
Sectia de judecatori a Consiliului Superior al Magistraturii a criticat procedura alegerii conducerii Consiliului, despre care a afirmat ca s-a facut cu incalcarea dispozitiilor legale.
De asemenea, Sectia de judecatori a cerut demisia de onoare a procurorului Oana Schmidt Haineala, ales sef CSM, ca solutie pentru depasirea crizei declansate de alegeri.
Tot Sectie pentru judecatori a Consiliului Superior al Magistraturii a cerut judecatorilor Alina Ghica si Cristi Danilet "sa-si asume reprezentarea reala si responsabila a corpului profesional al judecatorilor si sa-si retraga candidaturile pentru functia de vicepresedinte al CSM".
Update: Procurorii DNA fac investigatii in ceea ce il priveste pe judecatorul Adrian Neacsu din CSM, pe care l-au citat la sediul DNA pentru 24 ianuarie, afirma surse judiciare.
Pe 7 ianuarie, ANI le-a comunicat judecatorilor CSM Horatiu Dumbrava si Adrian Neacșu ca se fac investigatii in cazul lor.