Cautare

3685 de rezultate pentru "membri minori ai partidelor" (4.67 secunde)
in acelasi timp, lista partidelor "cu orice pret” a scapat de obezitatea de alta data iar faptele au fost remarcate pozitiv si pe buna dreptate de intreaga lume democratica, mai ales dupa integrarea tarii in NATO si angajarea ei in finisul admiterii in Uniunea Europeana.
Ideea a fost catalogata imediat a fi inutila si populista, cata vreme, conform evidentelor si sondajelor, intre 60 si 80 la suta din populatie o imbratiseaza fara rezerve, iar majoritatea partidelor (cu exceptia PRM-ului, un partid ramas doar cu locomotiva, si a UDMR-ului, formatiunea celei mai privilegiate minoritati etnice, de la Iliescu incoace), cel putin la nivel declarativ-propagandistic, o flutura si o vor adoptata de camerele reunite fara intarziere.Sistemul electoral proportional cu scrutin pe lista (blocata), adica cel care a fost aplicat in cei 17 ani de parlamentarism bastinas si de chinuri ale nasterii democratiei reprezentative, se pare ca a compromis credibilitatea legislativelor din aceasta zburdalnica perioada.
"Se poate vorbi de unitate sindicala cind formezi un sindicat de 100 de membri, prin incercarea de a diviza un altul de 5500 de membri, cu o vechime de 15 ani?” precizeaza comunicatul.
Liana Naum si Paul Botas, "debarcati" fara drept de apel Prin vot secret au fost desemnati, de catre delegatii prezenti la conferinta Biroul Executiv al PSD Mangalia, format din 17 membri si Consiliul Municipal, din 47 de membri.
Conducerea centrala a dorit insa sa puna capat luptei dintre taberele din PD Satu Mare, conducerea de pina simbata a filialei judetene fiind "sapata” de mai multa vreme de "agrarienii” din organizatie, membri de circumstanta ai PD proveniti din fostul partid agrarian al lui Victor Surdu.
Vivre, retailerul online de produse de casa si gradina, a depasit in luna iulie un milion de membri, dupa ce la finalul anului 2013 numarul se ridica la 700.000.
De asemenea, ii vom ruga pe colegii de la PD sa-si rezolve problema de la sectorul 6, unde doi membri PD se judeca pentru postul de viceprimar al sectorului", a afirmat Orban.
O alta informatie aruncata pe piata este cea referitoare la un oarecare vicepresedinte care ar face apel catre vechii membri PSD de a reveni in forta la partid, pe motiv ca...
Astfel, Consiliul ar urma sa fie format din patru membri propusi de Senat, patru propusi de Camera Deputatilor, doi propusi de presedinte si trei de Guvern.
Vicepresedintele provizoriu al PLD, Gheorghe Flutur, neaga acuzatiile de racolare a unor membri conservatori si considera declaratiile vicepresedintelui PC Petru Calian drept "o copilarie".
Situatiile penibile nu au intarziat insa sa apara, caci deputatul, dupa ce a "turuit" lectia invatata de acasa, adica lista cu cei 12 membri ai Biroului Executiv Judetean provizoriu, nu a mai gasit prea multe de spus.
Parlamentul a aprobat in plen cu 234 de voturi "pentru" si 15 "impotriva", componenta Consiliului de Administratie al TVR, care insa nu ii cuprinde si pe reprezentantii PD si ai Presedintiei, acestia urmand sa fie audiati saptamana viitoare in Comisiile parlamentare de cultura.
Evenimentul n-a trecut insa fara incidente - mai multi membri de partid au semnat pentru organizarea de alegeri si si-au manifestat nemultumirea fata de Elena Udrea, in timp ce reprezentantii mass-media au aflat pe oricare alte cai decat cele oficiale despre conferinta de presa.
proximativ 20 de membri ai Organizatiei de Tineret a PD-L Constanta au organizat joi o conferinta de presa in fata sediului filialei judetene a partidului, pentru a-si exprima solidaritatea cu cei zece membri exclusi din partid, dar si cu alti colegi amenintati cu excluderea.
Constantin Chirila, presedintele preferat de 49 organizatii PDL CCJ a decis anularea tuturor sanctiunilor de excludere date de Ion Popescu, cei 23 de membri exclusi fiind astfel reprimiti in partid.
Starea tensionata din PSD Olt s-a acutizat in cele aproape trei saptamani scurse de la alegerea noii conduceri, sute de membri demisionand, iar alte cateva zeci, printre care si alesi locali, au fost exclusi din partid, informeaza corespondentul NewsIn.
Comisia va fi condusa de presedintele Senatului, liberalul Crin Antonescu, va avea 23 de membri, iar pentru ca sedintele sa poata avea loc va fi necesar un cvorum de doua treimi. PSD are noua membri in comisie: ... PNL are sase membri: ... PDL are trei membri si anume:
In articolul prezentat se arata ca noi membri sunt mult mai saraci decat cele doua state europene la momentul aderarii lor.
La ora actuala 'Siderurgistul' are aproximativ 5.500 de membri si speram sa se ajunga la 8.000 de membri, ceea ce ar insemna ca sindicatul va fi cel mai mare din Galati si din Romania", ne-a declarat presedintele FSS Metarom Galati, Ghiocel Constantinescu.
Activitatea Directiei Generale a Finantelor Publice si a Comisariatului Garzii de Mediu Galati va fi paralizata joi, intre orele 8 si 10, in urma grevei de avertisment declansate de catre angajatii celor doua institutii, membri de sindicat.
google-analytics.com