Cautare

776 de rezultate pentru "vointa" (4.15 secunde)
Basescu a acuzat o lipsa de vointa politica pentru reforma, dar in cele din urma Legile au fost asumate la Parlament de catre Guvern.
Intrebat daca Executivul european poate interzice Romaniei "sa redea cetatenia celor care au pierdut-o, indiferent de vointa lor", comisarul Orban precizeaza ca acest lucru nu este posibil.
Primul gest concret ar fi sa plece in opozitie o lunga perioada de vreme si sa se debaraseze de tot balastul acumulat in ultimii ani, pornind de la increderea in forta lui Basescu de a impune tuturor, impotriva oricaror reguli, propria vointa politica.
Indiferent de cat de grele sunt vremurile pe care le traim, Romania si Italia au o relatie speciala, care merge inainte, prin vointa ambelor parti.
Pentru a elimina din start criticile izvorate din nestiinta sau rea-vointa, Macovei a precizat ca nu se pune problema unor "interventii pe dosar” ci dimpotriva, se urmareste eliminarea prevederilor care permit, in prezent, luarea unor dosare de catre procurorii sau parchetele superioare ierarhic.
“Pentru ca am observat reactii absolut nejustificate ale unor structuri din Justitie cu privire la vointa manifestata de ministrul Justitiei de a reforma sistemul, vreau sa spun public ca ministrul Justitiei se bucura de tot sprijinul meu in efortul pe care-l face in reformarea unui sistem al Justitiei care are procentaj ridicat de ineficienta, incorectitudine si - de ce sa ne ferim de termenul corect - de coruptie“, a spus Basescu.
Croatia si Serbia au demonstrat vointa politica in lupta impotriva coruptiei si in procesul de reconciliere bilaterala. Toate acestea sunt motive de satisfactie pentru noi, care am facut din integrarea Balcanilor de Vest in structurile europene si euroatlantice o constanta a politicii noastre externe.
Problema este ca nu au aratat nici o vointa de a schimba. In UDMR nu exista egalitate de o vreme incoace.
Turcia face progrese remarcabile nu doar in dezvoltarea sa, ci si in negocierile de aderarea la UE, ceeace spune multe nu doar despre vointa politica a Ankarei, ci si despre sustinerea populatiei pentru reformele necesare acestei aderari.
Cum era de asteptat, edilul sef a reamintit ca el reprezinta 55% din vointa galatenilor si prin urmare are dreptul de a se implica in activitatile ce influenteaza viata orasului.
Puterea constitutionala reala a fiecarui roman e mult mai mare decat si-ar dori-o cei care se ascund astazi in spatele unei majoritati parlamentare care falsifica vointa electoratului din anul 2008.
Incercati sa corupeti prin intoxicare vointa unor oameni mai putin scoliti sau naivi. Doar din neatentie sau graba, adica involuntar, mai recunoasteti cateodata ca faceti parte dintr-un aparat de propaganda impropriu societatii civile.
Mai importanta este viata oamenilor, vital este felul in care ei traiesc si, peste toate, domneste vointa lor. Romanii au platit in ultimii ani, prin reduceri, restringeri si privatiuni, aceasta stabilitate.
Din exces de zel sau nestiinta, presedintele organizatiei judetene, Gheorghe Ciocan, a supus la vot demisia lui Tou, insa cei 93 de membri prezenti au refuzat sa ridice miinile motivind ca o demisie este un act unilateral de vointa si nu trebuie aprobata.
In acest Parlament al nostru, caci al nostru este, ce mai incolo-incoace, doar noi ni l-am ales, majoritatile se constituie, de vreo opt ani, nu in urma intelegerilor dintre diversele partide, nici macar in urma negocierilor pe care, altundeva, le poarta candidatul desemnat pentru functia de prim-ministru, ci in functie de dorinta, vointa si interpretarile presedintelui tarii.
Am aflat ca, de fapt, nici o suma nu este blocata si nici nu poate fi blocata si ca totul tine de vointa primarilor, care isi asuma insa un risc daca refuza sa returneze banii.
Participantul la referendum isi va exprima vointa in mod individual, intr-o cabina inchisa (Legea referendumului); Violarea prin orice mijloace a secretului votului de catre membrii biroului electoral al sectiei de votare ori de catre alte persoane se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani.
fara acele masuri, romanii nu ar fi trecut rapid peste criza economica grea in care se afla • Masurile au permis ca in 2011 romania sa aiba o crestere economica de 2,2% • In mod constient, si eu si guvernul ne-am asumat costul politic, stiam ca orice masura la jumatate, nu ne ducea decat la o intarziere a redresarii tarii • Va ramane dvs, celor care azi aveti increderea poporului, sa faceti acesti ultimi pasi pentru ca pe cele trei directii Romania sa reuseasca sa se integreze • Am convingerea ca si declaratiile au rostul lor • Vreau sa va spun un lucru care nu e debun augur, si plec de la o realitate • Am mai avut partide mici care prin declaratiile liderilor pareau a fi anti-occidentale, NATO, UE • Cand astfel de declaratii vin de la nivelul liderilor unor partide mari, ele slabesc energia si vointa poporului de a se vedea integrat in UE • Apelul meu la dvs, liderii acestei tari, este la responsabilitate in declaratii pentru ca nu aveti in spate un partid de 3%.
Tariceanu a dat asigurari ca exista vointa politica pentru reformarea administratiei si ca transferul de competente catre autoritatile locale va fi insotit si de transferarea resurselor corespunzatoare.
Desi a subliniat existenta unor “prevederi vadit eronate“, deputatul PSD Cristian Dumitrescu a subliniat ca formatiunea sa va vota pentru actul normativ, amintind ca este o expresie de vointa a Guvernului Nastase.
google-analytics.com