Cautare

4198 de rezultate pentru "proiectul" (3.09 secunde)
Printre proiectele care au starnit cele mai aprinse dezbateri, respins initial de Senat si adoptat in urma cererii de reexaminare trimisa de presedintele Romaniei, s-a numarat "ordonanta DNA", care a fost trecuta de Camera Superioara cu unele modificari fata de proiectul Ministerului Justitiei.
Mentionez aici, pentru cei care nu cunosc istoria implicarii US Air Force in incercarea de a intelege fenomenul OZN, ca proiectul Sign a fost sprijinit de consultanti din cele mai diferite domenii, intre care si Dr.
Seamans Jr., secretarul Fortelor Aeriene din acea vreme, a declarat intr-un memorandum ca proiectul nu a reusit sa gaseasca niciun fel de evolutii sau principii tehnologice dincolo de cunostintele stiintifice actuale si nicio dovada a vehiculelor extraterestre.
PROIECTUL DE IDENTIFICARE A AMENINTARILOR AEROSPATIALE AVANSATE (AATIP). Ea a aflat cu aceasta ocazie ca proiectul a fost un efort secret, finantat din initiativa, din 2007, a liderului de atunci al majoritatii din Senat, Harry Reid.
Plenul Senatului a aprobat ieri cu 81 de voturi "pentru", niciunul impotriva si trei abtineri proiectul de lege privind finantarea activitatii partidelor politice si a campaniilor electorale.
Dupa opinia lui Davis, faptul ca Pentagonul, in proiectul AATIP, a impartasit informatii despre vehicule aeriene neidentificate unor specialisti din afara, pentru a obtine ajutorul lor, constituie o cotitura foarte importanta de atitudine fata de fenomenul OZN, cotitura caracterizata de el drept o schimbare de paradigma.
Neindeplinirea obiectivelor asumate prin proiectul de management, reducerea delegarilor. ... Neindeplinirea obiectivelor asumate prin proiectul de management, scaderea operativitatii in activitatea Ministerului Public. ... neindeplinirea obiectivelor asumate prin proiectul de management. ... neindeplinirea obiectivelor asumate prin proiectul de management, scaderea operativitatii in activitatea Ministerului Public.
Camera Deputatilor a decis ca proiectul de lege privind Statutul minoritatilor nationale sa fie retrimis spre analiza la comisiile de specialitate ale Camerei. ... Majoritatea deputatilor au apreciat ca ar fi o greseala ca proiectul sa nu aiba un raport din partea comisiilor.
Liderii Aliantei PNL-PD au stabilit luni seara, in sedinta Consiliului National de Coordonare (CNC), ca proiectul de buget pe 2007 sa fie trimis astazi in Parlament, urmand sa fie votat probabil la 1 noiembrie.
Presedintele Camerei Deputatilor, liberalul Bogdan Olteanu, a declarat ieri ca ministrul Justitiei, Monica Macovei, nu poate sa retraga proiectul de lege referitor la infiintarea Agentiei Nationale de Integritare atat timp cat acesta se afla in dezbaterea Camerei.
Deputatul George Dragomir, presedintele organizatiei judetene Constanta a PNL si membru al Comisiei de Buget Finante din Camera Deputatilor, a declarat ieri ca proiectul de buget pe 2007 "este cel mai bun din toti anii 'si, in ciuda numeroaselor amendamente aduse in principal de deputatul PRM Gheorghe Flutur, a fost parcurs foarte repede, urmand ca la inceputul saptamanii viitoare sa fie finalizata dezbaterea lui in comisie pentru a fi supus votului in plen.
Proiectul actual a fost adoptat de Comisie in unanimitate, dupa patru luni de munca si consultari cu toate partidele politice.
Proiectul de lege privind votul uninominal a fost finalizat si depus ieri la Senat. ... Sper ca, inca din iulie, avizul comisiei sa fie redactat astfel incat, cat de repede, proiectul sa intre in plen", a declarat vicepresedintelui Comisiei parlamentare pentru elaborarea Codului electoral, vicepresedintele liberal Mihai Voicu.
Inainte ca anuntatul proiectul de lege elaborat de Asociatia Pro Democratia sa fie depus la Senat cu semnatura a 114 parlamentari, patru senatori PD au depus un proiect de lege cu aceeasi tema, dar cu prevederi total contradictorii.
Proiectul de lege al celor trei senatori este sustinut de mai multe organizatii neguvernamentale si asociatii profesionale, printre care Liga luptatorilor revolutionari sportivi, Liga de box profesionist din Romania, Asociatia pagubitilor "Dacia" sau Partidul Verde, se arata intr-un comunicat semnat de democratul Mariul Marinescu.
Liderul Mircea Geoana a calificat proiectul pregatit drept "o contrapondere si o contraoferta la proiectul de buget liberal".
Primele sapte puncte de pe ordinea de zi au fost votate in unanimitate de catre consilierii locali prezenti, insa proiectul de hotarare numarul opt a generat discutii si acuze ce pareau interminabile.
Proiectul de lege al PC, prin care se dorea ca demnitarii sa nu mai poata sa faca parte din comisii de privatizare si din consiliile de administratie, nu a reusit sa treaca de votul parlamentarilor, desi toata lumea parea de acord cu ideea conservatorilor.
Proiectul este considerat o alternativa la sursele rusesti de energie si ar trebui sa transporte gaz din Iran pana in Austria.
Intrebat daca proiectul va avea de data aceasta sorti de izbanda, Dumitru Nicolae a precizat ca lucrurile s-au schimbat intre timp si ca asocierea nu va ridica semne de intrebare.
google-analytics.com