Cautare

117 de rezultate pentru "pleoape umflate" (3.44 secunde)
Cu o intrare in scena la momentul oportun, cu o campanie de imagine profesionista si, nu in ultimul rind, cu sprijinul real al actualului presedinte nu simulat, ca in cazul lui Ponta - Mugur Isarescu poate da marea lovitura, lasand tot USL-ul, despartit ori ba, cu buzele umflate.
Ei spun ca vanzarile de apartamente sunt foarte anemice din cauza preturilor umflate, dar ca in curand proprietarii nu vor mai cere astfel de sume.
Rainbow Industries a sucombat urat, lasand cu buzele umflate sute de romani. Sediul pustiu al societatii, de pe strada Mircea cel Batran nr.
Cu toate acestea, nu trebuie deloc de neglijat faptul ca facturile pe care le primeste Cemtrade sunt tot mai umflate, dar nu numai datorita impunerii noilor tarife, ci si a faptului ca de la 1 aprilie au crescut preturile la utilitati (gaze naturale, carbune si energie electrica), fapt care ii va constrange pe rusi sa scoata bani mai multi din bugetul alocat de Moscova, cea care a luat in final decizia de a ingropa "securea razboiului".
ßi facturile la gaze vor fi mai umflate cu 25% la iarna, cand efectele majorarii accizelor de azi vor fi resimtite mai acut de catre populatie.
Desi conducerea Ministerului Finantelor Publice a promis comisarilor Garzii Financiare ca le va aproba "Statutul comisarului GF", dupa ce acestia au intrat in greva generala la sfarsitul lunii mai, nici pana azi acest lucru nu s-a intamplat.
"Umflate" mai mult sau mai putin artificial la inceputul sezonului estival, preturile apartamentelor din zona sudica a litoralului nu vor "ceda" nici acum, in prag de toamna, ba, dimpotriva, vor creste cu cel putin 30% in urmatoarele doua luni.
Locuitorilor Baniei li se pregateste pentru 2007 impozitul pe cladiri maxim admis prin lege, dar si alte taxe umflate cat cuprinde.
Valoarea tranzactiilor de saptamâna trecuta a fost de trei ori mai mare fata de intervalul precedent. Cea mai mare parte a sumei a provenit din tranzactiile Kandia-Excelent.
Valoarea tranzactiilor de saptamâna trecuta a fost de trei ori mai mare fata de intervalul precedent. Cea mai mare parte a sumei a provenit din tranzactiile Kandia-Excelent.
Valoarea tranzactiilor de saptamâna trecuta a fost de trei ori mai mare fata de intervalul precedent. Cea mai mare parte a sumei a provenit din tranzactiile Kandia-Excelent.
„În cazul produselor congelate, e mai bine sa nu va orientati catre produsele ambalate în pungi umflate, ci în cele vidate“, a spus Adrian Rosca.
„În cazul produselor congelate, e mai bine sa nu va orientati catre produsele ambalate în pungi umflate, ci în cele vidate“, a spus Adrian Rosca.
„Preturile sunt umflate artificial. S-a spus ca de vina sunt agentiile imobiliare care vor sa obtina un comision mai mare.
Nu stim daca de vina este sangele diluat cu prea mult balcanism, dar exista o inclinatie aproape patologica a unor intreprinzatori romani si bulgari de a-si lasa partenerii occidentali de afaceri cu buzele umflate, dupa ce s-au capatuit de pe urma lor.
De la începutul anului si pâna în prezent, cei care s-au împrumutat în valuta au avut de pierdut de trei ori:
Exista persoane care s-au mai împrumutat si în valuta, astfel ca ratele le-au crescut si din cauza aprecierii valutei respective în raport cu leul.  Preturi umflate  Agentiile imobiliare si anunturile de mica publicitate din GdS arata ca vânzatorii de apartamente au urcat preturile spectaculos în ultima perioada.
Galatenii sunt "fericitii" platitori ai celor mai "umflate" facturi aferente consumului de gaze naturale. Cel putin asa a hotarat ANRE dupa ce a constatat ca puterea calorica folosita in sudul Moldovei este una de calitate superiora, deci mai scumpa.
Stilul de design, cu partea frontala ascutita si aripi spate umflate, accentua look-ul "lipit de asfalt" si s-a dovedit foarte popular în acea vreme.
La Protectia Consumatorilor au fost primate sapte reclamatii, intr-o saptamana, de la datornicii unei banci. Acestia s-au trezit ca trebuie sa plateasca in plus, pe langa rata lunara, 100 chiar 200 de lei.
google-analytics.com