Cautare

338 de rezultate pentru "licenta spiru haret" (2.74 secunde)
Imediat dupa Revolutie am revenit in invatamant, la Liceul Spiru Haret din Tulcea. Trebuie sa va spun ca sunt foarte legat de acest oras pentru ca aici mi-am petrecut o buna parte din viata - copilaria, adolescenta si tineretea.
Pe vremea lui Spiru Haret, ca sa obtii titlul de profesor, treceai prin examene foarte dure, trebuia sa inveti pedagogie, iar la final numirea era semnata de Rege.
Letitia Dobranici este medic primar psihiatru in cadrul spitalului CF2 din Bucuresti si lector universitar la Facultatea de Psihologie-Sociologie a Universitatii Spiru Haret.
Pe de alta parte, conducerea Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI) si Federatiei Sindicale "Spiru Haret" au declarat ca nu vor inainta liste cu numele persoanelor din invatamant suspectate ca ar fi colaborat cu Securitatea, pe motiv ca ceea ce se intampla acum este "o campanie exagerata, o intoxicare voita a populatiei".
Reprezentanti ai Federatiei Sindicatelor din Invatamant "Spiru Haret" au fost prezenti la Parlament, unde au distribuit 270 de scrisori nominalizate pentru deputatii si senatorii Puterii, in care le-au solicitat acestora sa nu voteze bugetul invatamantului propus de Guvern.
Gheorghe Isvoranu, presedintele Federatiei "Spiru Haret", a declarat ca aceasta decizie este un prim pas, dar nu este singurul punct care trebuie rezolvat pentru imbunatatirea educatiei romanesti.
Directoarea economica din cadrul Primariei Eforie, studenta de mana cu primarul Un alt tinerel (si nu prea) studios pe bancile facultatilor este si primarul din orasul Eforie, Ovidiu Brailoiu. Acesta s-a inscris la Facultatea de Drept din cadrul Universitatii "Spiru Haret".
Cum la sarbatorirea acestui eveniment de o importanta deosebita in consolidarea statului national roman se adauga si faptul ca anul 2008 a fost desemnat Anul International al Multilingvismului si Anul International pentru Dialog Multicultural, Prefecturile Constanta si Tulcea si-au unit fortele - alaturi de alte institutii reprezentative, precum Consiliile Judetene si institutiile din subordine, universitatile "Ovidius", "Andrei Saguna", "Spiru Haret" si "Dimitrie Cantemir", etc.
Spiru Haret, str. M.Kogalniceanu, str. I.G. Duca etc.). In prima faza a graficului de reabilitare a tramei stradale a fost inclusa si strada 23 August din Eforie Sud, zona unde s-au si finalizat, ieri, lucrarile de asfaltare.
La randul ei, Federatia "Spiru Haret" solicita presedintelui Senatului, Ilie Sarbu, printr-o scrisoare deschisa, introducerea pe ordinea de zi, in regim de urgenta, respingerea Ordonantei de Urgenta prin care se amana majorarea cu 50 la suta a salariilor cadrelor didactice de la 1 octombrie 2008 Sindicalistii apreciaza ca votarea respingerii OUG 136/2008 privind amanarea legii de majorare cu 50 la suta a salariilor profesorior, este unica solutie viabila pentru ca personalul didactic sa beneficieze de cresterea salariala votata de Parlamentul Romaniei, se arata in scrisoarea trimisa, luni, presedintelui Senatului.
Alina Elena Tanasescu este avocata, lector la Universitatea "Spiru Haret" din Craiova, membru marcant al PSD si consilier judetean din partea acestui partid.
O asemenea decizie era de asteptat, nu doar pentru ca are varsta de pensionare, ci si pentru ca Bica se afla la conducerea filialei craiovene a Universitatii "Spiru Haret" Bucuresti, activitatea universitara ocupandu-i o buna parte din timp.
De profesie avocat, activeaza ca lector la Universitatea "Spiru Haret" din Craiova.Pentru ocuparea functiei de presedinte-director general al CAS Dolj a concurat cu pedelista Ileana Serban, alt consilier judetean.
Reforma in educatie nu trebuie facuta pe genunchi, la ordinul unui presedinte de nota 7 si la sugestiile lui Mircea Miclea, un fost ministru care a patronat nasterea fenomenului Spiru Haret.
Aceasta este formata din FSLI, Federatia "Alma Mater", Federatia "Spiru Haret", Federatia Sanitas, Federatia Nationala a Sindicatelor din Administratia Locala, Federatia Sindicatelor din Administratia Publica "Publisind", Federatia Nationala a Sindicatelor din Finante, Federatia Nationala a Sindicatelor din Munca si Solidaritate Sociala, Federatia Nationala a Statisticienilor, Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor si Sindicatul National al Politistilor.
Hanganu a declarat, vineri, intr-o conferinta de presa la Ploiesti, ca sediul de campanie pe care Sorin Oprescu il va avea la Ploiesti va fi situat intr-un spatiu inchiriat in incinta Universitatii "Spiru Haret" din Ploiesti.
Logistica si resursele de plecare ale partidului sunt asigurate de Aurelian Bondrea, presedintele Fundatiei Romania de Maine si rector al Universitatii Spiru Haret.
De asemenea, ei sunt nemultumiti ca din septembrie vor fi disponibilizati aproximativ 17.000 de angajati din invatamant, de reducerea veniturilor prin aplicarea legii unice de la 1 ianuarie 2010 si de reducerea salariilor cu 15% din noiembrie-decembrie anul trecut.Tot ieri, de la ora 10.00, peste 250 de sindicalisti ieseni din cadrul Federatiei "Spiru Haret" si Sanitas au participat, in fata Prefecturii, la un miting de protest, in timp ce premierul Emil Boc se afla in cladirea Prefecturii, unde discuta cu reprezentanti ai administratiei locale.
A incercat cu sprijinul logistic aal lui Aurelian Bondrea, patronul Universittii "Spiru Haret", sa faca pentru Oprescu un partid, Alianta Nationala a Stangii Democratice.
La fel, sa sustii un distrugator al educatiei din Romania ca Funeriu inseamna sa maculezi numele liberalului Spiru Haret, institu(i)torul educatiei pentru toti.
google-analytics.com