Cautare

470 de rezultate pentru "buzau" (3.18 secunde)
Astfel, presedintele Laurentiu Mironescu a facut referire la Colegiul Director al PD de la Buzau, si care "s-a desfasurat fara nici un reprezentant al Organizatiei Municipale Constanta".
Liderul PLD Buzau, Lucian Salcutan, a declarat ca filiala pe care o conduce va sesiza Avocatul Poporului si va da in judecata statul roman la CEDO pentru incalcarea dreptului la vot al minoritatilor religioase prin organizarea referendumului intr-o zi de sambata, cu inchiderea urnelor la ora 20.00 Salcutan a declarat ca in judet exista circa 4.000 de adventisti de ziua a saptea si persoane de religie mozaica, ce nu pot merge la vot sambata, intrucat religia nu le permite sa desfasoare nicio activitate decat dupa apusul soarelui.
El a precizat ca zonele unde se pregateste fraudarea alegerilor ar fi Suceava, Bacau, dar si Buzau, unde „este un domn supraponderal care e foarte priceput la astfel de lucruri si care se pregateste din plin“, facand referire la presedintele Consiliului Judetean, democratul Victor Mocanu.
Un exemplu in acest sens, este vicepresedintele PD-L Cezar Preda, care si-a anuntat intentia de a candida la functia de primar al municipiului Buzau, la alegerile locale din acest an.
In urma intrunirii, s-a stabilit ca functia de presedinte al Consiliului va fi preluata, pentru un mandat de un an, de presedintele Consiliului Judetean Buzau, Victor Mocanu, in vreme ce Nicusor Constantinescu, presedintele Consiliului Judetean Constanta il va seconda, din postul de vicepresedinte.
Vicepresedintele PDL, deputatul de Buzau Cezar Preda, a declarat, joi, ca intelegerea incheiata de conducerea partidului cu PRM prin care PDL a cedat functia de vicepresedinte al Senatului lui Corneliu Vadim Tudor a creat un deficit de imagine formatiunii conduse de Emil Boc.
"Elena Udrea a luat ciocanele in cap!" Apropierea congresului PD-L ii impinge pe unii candidati sa isi clarifice petele din biografie, asa explicandu-se, probabil, faptul ca liderul pedelist Cezar Preda tine sa puna punct, dupa multa vreme, zvonurilor privind relatia amoroasa dintre el si Elena Udrea, vehiculate in mass-media ultimilor ani si intarite de o declaratie publica a lui Viorel Hrebenciuc, care sustinea ca cei doi ar fi fost interceptati de SPP intr-un motel din Buzau.
PNL este in situatia de a avea un singur parlamentar intr-o asemenea situatie, in judetul Buzau. ... De precizat ca doar un parlamentar PNL se va afla in situatia teoretica de a nu mai putea candida in judetul sau ca urmare a reducerii numarului de colegii (judetul Buzau).
USL - 17 (11 deputati, 6 senatori) Teodor Atanasiu, deputat PNL, candidat la functia de Presedinte al Consiliului Judetean Alba Radu Moldovan, deputat PSD, candidat la functia de Presedinte al Consiliului Judetean Bistrita-Nasaud Cristinel Bigiu, senator PNL, candidat la Primaria municipiului Buzau Marius Nicoara, senator PNL, candidat la Primaria municipiului Cluj-Napoca Horea Uioreanu, deputat PNL, candidat la functia de Presedinte al Consiliului Judetean Cluj Adrian Tutuianu, deputat PSD, candidat la functia de Presedinte al Consiliului Judetean Dambovita Lia-Olguta Vasilescu, senator PSD, candidat la Primaria municipiului Craiova Cristian Adomnitei, deputat PNL, candidat la functia de Presedinte al Consiliului Judetean Iasi Ciprian Dobre, deputat PNL, functia de Presedinte al Consiliului Judetean Mures Iulian Badescu, senator PNL, candidat la Primaria municipiului Ploiesti Ioan Cindrea, deputat PSD, candidat la functia de Presedinte al Consiliului Judetean Sibiu Catalin Nechifor, deputat PSD, candidat la functia de Presedinte al Consiliului Judetean Suceava Nicolae Robu, senator PNL, candidat la Primaria municipiului Timisoara Trifon Belacurencu, deputat PSD, candidat la Primaria municipiului Tulcea Horia Teodorescu, deputat PSD, candidat la functia de Presedinte al Consiliului Judetean Tulcea Emilian Francu, senator PNL, candidat la Primaria municipiului Ramnicu-Valcea Robert Negoita, deputat PSD, candidat la Primaria Sectorului 3 PDL - 16 (11 deputati, 5 senatori) Silviu Prigoana, deputat, candidat la Primaria municipiului Bucuresti Theodor Paleologu, deputat, candidat la Primaria Sectorului 1 Sulfina Barbu, deputat, candidat la Primaria Sectorului 4 Mihai Stanisoara, senator, candidat la functia de Presedinte al Consiliului Judetean Mehedinti Ion Ruset, senator, candidat la functia de Presedinte al Consiliului Judetean Gorj Dorel Jurcan, senator, candidat la functia de Presedinte al Consiliului Judetean Valcea Cezar Preda, deputat, candidat la functia de Presedinte al Consiliului Judetean Buzau Stelian Fuia, deputat, candidat la functia de Presedinte al Consiliului Judetean Calarasi Viorel Balcan, deputat, candidat la Primaria municipiului Braila Alin Trasculescu, deputat, candidat la Primaria municipiului Focsani Marius Necula, senator, candidat la Primaria municipiului Galati Mircea Andrei, senator, candidat la functia de Presedinte al Consiliului Judetean Arges Cornel Stirbet, deputat, candidat la functia de Presedinte al Consiliului Judetean Sibiu Dan Mihai Marian, deputat, candidat la functia de Presedinte al Consiliului Judetean Vaslui Nicusor Paduraru, deputat, candidat la Primaria municipiului Iasi Petru Movila, deputat, candidat la functia de Presedinte al Consiliului Judetean Iasi UNPR - 8 (4 deputati, 4 senatori) Tudor Ciuhodaru, deputat, candidat la Primaria municipiului Iasi Constantin Mazilu, deputat, candidat la functia de presedinte al Consiliului Judetean Valcea Ion Tabugan, deputat, candidat la functia de presedinte al Consiliului Judetean Caras-Severin Culita Tarata, deputat, candidat la functia de presedinte al Consiliului Judetean Neamt Liviu Campanu, senator, candidat la functia de presedinte al Consiliului Judetean Botosani Nicolae Dobra, senator, candidat la Primaria municipiului Sebes Corneliu Grosu, senator, candidat la functia de presedinte al Consiliului Judetean Mures Anghel Iordanescu, senator, candidat la Primaria municipiului Bucuresti UDMR - 5 (3 deputati, 2 senatori) Mate Andras-Levente, deputat, candidat la functia de presedinte al Consiliului Judetean Cluj Beres Stefan Vasile, deputat, candidat la Consiliul Local Sighetu Marmatiei Farago Petru, deputat, candidat la functia de presedinte al Consiliului Judetean Arad Frunda Gyorgy, senator, candidat la Primaria Targu Mures Cseke Attila, senator, candidat la Primaria Oradea Parlamentari neafiliati - 4 (toti deputati) Mircia Giurgiu, deputat, candidat la Primaria municipiului Cluj-Napoca Daniel Oajdea, deputat, candidat la Primaria municipiului Iasi Gheorghe Roman, deputat, candidat la Primaria municipiului Medias Gheorghe Zoicas, deputat, candidat la functia de presedinte al Consiliului Judetean Maramures Deputati din grupul minoritatilor nationale Gheorghe Firczak, candidat la functia de presedinte al Consiliului Judetean Hunedoara
Cazul Buzau este deja arhicunoscut. Primarul Constantin Boscodeala si organizatia PSD Buzau il sustine fatis pe independentul Victor Mocanu la sefia CJ in detrimentul candidatului oficial al USL, liberalul Cristian Bagiu.
CJ - Horia Teodorescu (Tulcea), Catalin Nechifor (Suceava), Ioan Cindrea (Sibiu), Adrian Duicu (Mehedinti), Adrian Tutuianu (Dambovita), Radu Moldovan (Bistrita) PNL - 10 parlamentari Primarii - Calin Potor (Alba-Iulia), Marius Nicoara (Cluj-Napoca), Nicolae Robu (Timisoara) CJ - Teodor Atanasiu (Alba), Cristian Adomnitei (Iasi), Horea Uioreanu (Cluj), Cornel Popa (Bihor), Ciprian Dobre (Mures), Florin Turcanu (Botosani), Cristinel Bigiu (Buzau) UNPR - 5 parlamentari Primarii - Anghel Iordanescu (PGMB), Tudor Ciuhodaru (Iasi) CJ - Liviu Campanu (Botosani), Culita Tarata (Neamt), Ion Tabugan (Caras-Severin) PDL - 12 parlamentari Primarii - Silviu Prigoana (PGMB), Sulfina Barbu (Sectorul 4), Theodor Paleologu (Sectorul 1), Marius Necula (Galati), Alin Trasculescu (Focsani), Nicusor Paduraru (Iasi) CJ - Stelian Fuia (Calarasi), Mihai Stanisoara (Mehedinti), Dan Marian (Vaslui), Cornel Stirbet (Sibiu), Cezar Preda (Buzau), Petru Movila (Iasi) UDMR - 2 parlamentari Primarii - Gyorgy Frunda (Targu-Mures), Cseke Attila (Oradea) Legea 161/2003 privind transparenta in functiile publice prevede ca postul de parlamentar este incompatibil cu cel de ales local si stipuleaza ca deputatul sau senatorul aflat in acest caz are la dispozitie 15 zile pentru a informa Biroul permanent al Camerei din care face parte.
O generatie merge la inchisoare, lasand praf si pulbere in urma - Iese ceva din treaba asta?, il intreba ministrul de Interne Cristian David pe fostul sau sef de cabinet, in timp ce puneau la cale un trafic de influenta in vederea retrocedarii unor terenuri din muncipiul Buzau.
In cursa pentru cumpararea uzinei Hidromecanica s-au inscris SIF Transilvania, Contactoare Buzau, Electroaparataj Bucuresti si omul de afaceri Lucian Girbacea. ... Ceilalti doi candidati sunt Electroaparataj Bucuresti si Contactoare Buzau.
De asemenea, la solicitarea Parchetului de pe linga inalta Curte de Casatie si Justitie, inspectorii fiscali ai ANAF au verificat societatile Optil Exim SRL Buzau, Turan Com 2003 SRL Bucuresti, Foresta Nehoiu, Dunarea International, Rio Bucovina Distribution, stabilind sume suplimentare totalizind 103,932 miliarde lei vechi, de virat la bugetul statului, si constatind o serie de elemente de evaziune fiscala si alte nereguli sanctionate cu amenzi - neinregistrarea veniturilor, declarararea fictiva a sediului social, neinventarierea patrimoniului.
Lucrarile respective vizeaza amenajarea drumurilor in mediul rural, dezvoltarea retelelor de alimentare cu apa precum si a retelelor de canalizare, in mai multe localitati din judetele Buzau, Vrancea, Constanta.
Cursurile, care vor dura cinci zile, vor fi grupate in functie de domenii precum biodiversitate, care vor avea loc la Sibiu, Mures, Brasov, Maramures, Suceava, Covasna, Buzau, Mehedinti si Hunedoara, agricultura ecologica care se vor tine in Mures, Arad, Maramures, Suceava, Cluj, Calarasi, Giurgiu, Brasov, Sibiu si protectia solului, in Vaslui, Buzau, Vrancea, Timis si Arad.
Directorul antreprenorului Concas Buzau, Ionel Gagu, crede ca în circa sase saptamâni vor fi montate toate cele 14 grinzi. ... Imaginati-va ce ar fi însemnat sa le facem în Buzau si sa le transportam pâna aici.
Cea mai spectaculoasa actiune s-a derulat in cazul SC Multi Business SRL Constanta, care a livrat catre doua firme din Buzau, dintre care una fantoma, DVD playere in valoare totala de 4.577.801,48 lei, fara a inregistra operatiunea in contabilitate.
In aceste conditii, zona Marii Negre va produce circa 10% din productia mondiala de rapita, de 51 milioane tone", a precizat Arsene.Infiintata in 2000 prin fuziunea dintre Comcereal Buzau ti Ulvex Buzau, Agricover este una dintre cele mai mari firme din domeniul agriculturii de pe piata romaneasca.
Cod Portocaliu - in intervalul 7 februarie, ora 12:00 - 8 februarie, ora 20:00 in judetele Giurgiu, Prahova, Calarasi, Ialomita, Buzau, Braila, Galati, Vrancea si Ilfov (inclusiv in municipiul Bucuresti) va ninge abundent si va fi viscol puternic, determinand diminuarea semnificativa a vizibilitatii si troienirea zapezii.
google-analytics.com