Senatoarea Gabriela FIREA a sustinut o declaratie politica in plenul Senatului, intitulata "Cersetoria infantila trebuie tratata incepand de la cauze, si nu de la efecte", pe care o puteti citi in continuare.

Traficul de copii in toate formele sale, dar mai ales folosirea minorilor pentru cersetorie trebuie sa fie o problema care ne priveste pe toti intr-un context de migratie semnificativa in Europa, sunea ambasadorul Frantei la Bucuresti, in urma cu cateva luni, cu ocazia prezentarii concluziilor proiectului "Unde incepe cersetoria se sfarseste copilaria".
De altfel, cersetoria a devenit o problema acuta pentru majoritatea tarilor europene, in multe dintre acestea fiind depuse initiative legislative de interzicere a cersetoriei, fenomen asociat in majoritatea cazurilor cu imigrantii de etnie roma din Bulgaria si Romania.
Inainte insa de a deveni o problema la export, cersetoria este o problema locala. Iar cersetoria infantila detine o pondere semnificativa in cadrul acestui fenomen. Potrivit studiului citat, saracia este principalul factor declansator, indicat de 85,4 la suta dintre adultii chestionati, in decizia de a cersi, iar influenta familiei a fost indicata de catre 40,6 la suta dintre repondenti ca fiind principala cauza a faptului ca unii minori cersesc sau presteaza activitati lucrative. Perceptia ca familia influenteaza decizia de a cersi este si mai puternica in randul copiilor, 75,2 la suta dintre ei considerand ca parintii sunt cei care ii trimit pe copii sa cerseasca.
In legislatura trecuta au existat doua proiecte de lege care isi propuneau sa diminueze acest fenomen, prin sanctiuni dure la adresa celor care ii forteaza pe minori sau alte categorii de persoane dependente sa cerseasca, dar si prin amenzi aplicate cersetorilor si chiar celor care le ofera bani acestora. Ambele proiecte au fost respinse intrucat nu faceau altceva decat sa suprareglementeze, iar in cazul celui care propunea amendarea celor care dau bani cersetorilor erau aduse atingeri dreptului fiecarui cetatean de a dispune asa cum doreste de banii sai.
Principala problema a celor doua proiecte mentionate nu era insa legata de forma, ci de fond. Si anume, desi combateau cu fermitate efectele, nu tratau deloc cauza cersetoriei. Exista reglementari suficiente in Codul Penal cu privire la aceste fapte si la cele conexe lor. Numai ca nu este intotdeauna prea usor de stabilit care este limita de demarcatie intre cersetoria izvorata din nevoie si cea vazuta ca afacere.
A interzice cersitul pur si simplu este echivalent cu a condamna la foame si lipsuri un numar din pacate foarte mare de copii, daca e sa ne referim doar la cersetoria infantila. De aceea, nicio masura de limitare a acestui fenomen nu va avea efecte pozitive daca nu va fi dublata si de masuri active de inlaturare a cauzelor cersetoriei. Si aici cred ca rolul autoritatilor locale este unul esential.
Intr-adevar, cersetorii trebuie stransi de pe strada, iar business-ul infloritor dezvoltat pe seama acestei activitati trebuie destructurat. Dar daca acei copii strinsi de pe strada se vor intoarce la aceleasi familii care traiesc in saracie extrema sau in care unul sau ambii parinti sunt alcoolici, nu vom rezolva nimic. Ei vor aparea din nou pe strazi, in tara sau peste hotare, impinsi de foame si de disperare.
Acesta este sensul in care cred ca putem avea o contributie la imbunatatirea legislatiei, in sensul implicarii mai sustinute a autoritatii locale in combaterea cersetoriei. Sa fie datoria acestora de a-i strange pe cersetori de pe strazi, dar sa le acordam si resurse pentru acestea si asistenta calificata din partea organismelor societatii civile.
Lansez asadar astazi o dezbatere publica pe aceasta tema, la care va invit sa participati, urmand sa revin, dupa ce vom trage concluziile, cu o initiativa de imbunatatire a legislatiei in domeniu.