Volumul traficului de voce in retelele publice fixe de telefonie a inregistrat, in 2008, o crestere de 22%, la aproape 10 miliarde de minute, comparativ cu circa 8,2 miliarde in 2007, potrivit unui raport al Autoritatii Nationale pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM). Acest rezultat s-a datorat, cresterii volumului de trafic de voce realizat de utilizatorii furnizorilor alternativi (+50%), dar si, intr-o mai mica masura, cresterii volumului de trafic de voce realizat de utilizatorii furnizorului fost monopolist (+10%). "Din totalul traficului de voce realizat prin intermediul retelelor publice fixe in anul 2008, 36% reprezinta traficul realizat de catre utilizatorii furnizorilor alternativi, adica un volum de 3,7 miliarde minute", potrivit raportului ANCOM. Anul trecut, durata medie a unui apel de voce realizat prin intermediul retelelor publice fixe a ajuns la 2 minute si 45 secunde, in crestere cu 24 secunde fata de cea inregistrata in anul 2007.