PAGINA DE MEDIA: Solutii contra fake-news. Cum iti poti da seama daca ai de-a face cu stiri dubioase. Sfaturi pentru consumatorii de presa
Poti sti daca o stire e un fake sau nu? Cum poti verifica veridicitatea unei informatii? Unde trebuie sa te uiti? De ce au luat amploare stirile false? Cateva sfaturi pentru consumatorii de presa, intr-un Ghid de validare si verificare a informatiilor, redactat de Ella Nica - Asociatia Romana de Relatii Publice (ARRP). Sunt sfaturi, pentru ca nu exista un vaccin pentru dezinformare.

Check-list pentru validarea informatiilor din online

- Verficarea URL-ului sursei - Ajuta la evaluarea credibilitatii sursei
- Verificarea adresei sponsorilor catre care trimit eventualele materiale publicitare - Ofera indicii despre interesul din spatele articolului
- Frecventa postarii articolelor - Releva daca site-ul respectiv are o activitate sustinuta sau sporadica
- Identificarea sursei primare - Releva veridicitatea sursei
- Cercetarea mediului online pentru identificarea utilizatorilor care posteaza sau acceseaza sursa
- Autorul - Unde lucreaza? Ce afiliere are? Ce educatie are? Ce alte articole a mai scris? A fost citat de alte surse?
- Articol - Este de actualitate? Este publicat in premiera sau reprezinta o varianta actualizata? Care este frecventa publicarii?
- Modul de reflectare - Material informativ, de opinie sau propaganda? Informatiile sunt documentate sau pot fi combatute? Exista divezi care sustin informatiile? Autorul este obiectiv si impartial?

Ce trebuie sa te intrebi cand citesti o stire?

Trebuie luata informatia pe nemestecate? Gandirea activa este esentiala, cand ai de-a face cu o informatie care miroase a fake (si nu numai). Trebuie sa te intrebi, spune Ella Nica:
- De ce a aparut informatia in spatiul public?
- De ce in acel moment si nu in altul?
- Este parte a unui plan mai amplu de comunicare strategic (chiar si in sensul neetic al cuvantului)?
- Cui foloseste aceasta informatie? Cine are de pierdut? Este utila pentru mine?
Propune si o serie de solutii practice, insa care necesita timp pentru ca nu exista un vaccin pentru dezinformare:
- Educatia
- Gandirea critica
- Respectarea unui cod etic minimal
- Utilizarea adecvata a tehnologiei
- Reprofesionalizarea celor care livreaza informatia: jurnalistii si comunicatorii.

De ce s-a dezvoltat fenomenul fake-news? Un posibil raspuns din Ghidul semnat de Ella Nica

- S-a dezvoltat pentru ca a folosit cuiva care a investit. Informatia, evident, poate fi furnizata si diseminata, in online, in special, de oricine.
Ghidul propune cateva solutii impotriva intoxicatiei cu informatii false. In special, puncteaza faptul ca totul pleaca de la noi si de la modul in care ne raportam la informatiile care apar in spatiul public.
- Putem verifica individual, noi singuri, si este cat se poate de simplu, cu conditia sa gandim activ.
Documentul vine cu cateva metode care ar putea ajuta cititotii sa valideze informatiil, atat cele din online, cat si cele din presa traditionala.
- Este mai usor sa acceptam informatii fake. Nu tine de gradul de inteligenta, ci de anumite erori de gandire umana, de lipsa unei gandiri critice, de obisnuinte. Se intampla oricui, subliniaza de la inceput autoarea.

Cele mai importante cauze care au alimentat fenomenul: Credem ce convine sistemului nostru valoric

Acelasi ghid, redactat de Ella Nica, trece in revista si patru cauze importante care au amplificat raspandirea stirilor false:
- Existenta unor super experti in comunicare, chiar neetici, ce pun interesul clientului inainte de orice. Pentru ei, scopul scuza mijloacele si folosesc arta manipularii cu talent. Fenomenul s-a dezvoltat pentru ca a folosit cuiva care a investit.
- Informatia furnizata si diseminata, in online, de oricine. Acest lucru nu prea se poate schimba, insa putem sti cum ne alegem sursele de informare, cum le validam.
- Deprofesionalizarea mass-media: subfinantare, salarii neplatite, lipsa invatarii pe tot parcursul vietii, lipsa unor masuri care sa ajute bransa la dezvoltare sustenabila si a comunicatorilor.
- Credem ce convine sistemului nostru valoric, creat in timp, in functie de ce am consumat, ca informatie.

(Sursa: paginademedia.ro)