MosheMordechai.ro: Viata fara smartphone
Cucoana paseste mecanic, straniu. Face trei pasi. Stalp. Se opreste. Un pas lateral, evita stalpul, paseste mai departe. Se opreste. Se rasuceste la 90 de grade. Paseste mai departe. In tot timpul asta nu a ridicat privirea de pe ecranul telefonului. Nicio expresie nu i-a miscat muschii fetei. Incerc sa o evit. Intra in mine. Chip lipsit de expresie. Ochi goi. Imi cer eu scuze. Nu spune nimic. Isi intoarce privirea spre ecranul telefonului si isi continua mersul mecanic.
Intru la metrou. Am nevoie de o cartela. Ii dau casieritei 5 lei. Imi da rest un leu. Cartela. In tot timpul asta a continuat sa isi plimbe degetul pe ecranul telefonului. Cobor spre peron, strecurandu-ma printr-o multime de zombie smartphonati.
In tren toti sunt prinsi cu plimbatul degetului pe ecranul cate unui smart phone. Chipuri imobile, rictusuri incremenite, fiinte impietrite, la care doar cate un deget atinge un ecran de sticla. In capatul vagonului, unul beat se pune pe cantat. Se ridica o legiune de maini, toate tinand cate un telefon in mana, toate straduindu-se sa captureze ceva din jelania betivului, ceva din viata reala. Ala beat mort e viata reala! Tace. Mainile se lasa in jos, degetele incep din nou sa se miste de ecranele telefoanelor, chipurile raman lipsite de expresie.
Ma intalnesc cu prietenii. Ne zambim. Ne strangem mainile. Comandam cafea, bere, ceai, limonada. Suntem diferiti. Cafea, bere, ceai, limonada. Unii sunt iPhone, altii sunt Samsung. Eu sunt Nokia vechi, ne-smart, ne-touch-screen, doar niste taste uzate. Prietenii mei privesc relicva mea ca pe o creatura bizara. Apoi chipurile le incremenesc si degetele incep sa strabata potecile display-urilor. Spun un banc. Intreb de una, de alta. Niciun raspuns, niciun suras, nicio expresie. Las banii de cafea, pe farfurioara. Ma ridic si plec. Ma strecor printre androizi. Sau iosisti. Sau ce vor fi fiind. Ajung in strada. In multimea de trecatori cu capul aplecat la 45 de grade si degetul in permanenta excitare a clitorisului digital.
Un bloc intreg e imbracat intr-o uriasa reclama care ma invita sa intru in familia celui mai nou telefon inteligent. Peste drum, un ditamai panoul ma pofteste sa fiu mereu conectat. Ma opresc. Stau in mijlocul trotuarului. Ploua. E uda. E rece. Ploaie. Nu e iRain. E ploaie. Nu e nici macar #ploaie. E ploaie si atat.