HotNews: Utilizarea computerului in Romania. Cateva date statistice despre cum folosim calculatorul in functie de educatie, sex sau regiunea de domiciliu
In primul rand, facem precizarea ca discutam despre medii. Asta inseamna ca daca din 2 persoane, una sta la computer 10 ore iar alta nu sta deloc, media utilizarii e de 5 ore. Acum, sa spunem ca romanii aloca hobby-urilor si utilizarii calculatorului in medie 27 de minute zilnic. Din acest timp, 18 minute (67%) este destinat activitatilor de recreere prin utilizarea calculatorului. Barbatii utilizeaza calculatorul mai mult decat femeile, iar cel mai mult timp liber il petrec in fata calculatorului copiii de 10-14 ani, 40 de minute zilnic (aproape in mod egal fetele si baietii) si persoanele de 15-24 ani, care aloca in medie o ora zilnic.

In atasament aveti lucrarea INS - Utilizarea timpului in Romania - unde puteti vedea diferite statistici, legate de cat merg romanii pe jos , cat timp petrec in bucatarie samd.

• Persoanele necasatorite petrec cel mai mult timp zilnic in fata calculatorului, in medie 49 de minute (mai mult barbatii, 51 de minute, decat femeile, 46 de minute), fata de persoanele casatorite care aloca acestui mod de petrecere a timpului liber 7 minute zilnic (10 minute barbatii si 3 minute femeile).
• Persoanele vaduve aproape nu utilizeaza calculatorul in activitatile de petrecere a timpului liber, petrecand numai un minut zilnic in fata calculatorului (acelasi timp fiind alocat atat de barbati, cat si de femei).

• Cel mai mult timp liber petrec in fata calculatorului persoanele cu studii superioare, 38 de minute (barbatii in medie 50 de minute zilnic, iar femeile 27 de minute zilnic). Cel mai putin timp liber petrec la calculator persoanele cu studii medii (scoala profesionala), care aloca acestei activitati in medie 6 minute zilnic.
• Elevii si studentii petrec mai mult de o ora zilnic din timpul liber la calculator, aproape in mod egal fetele si baietii, care aloca in medie 58 de minute, respectiv 1:07 ore. Somerii petrec in fata calculatorului in medie 37 de minute zilnic din timpul liber, iar patronii, 34 de minute.
• In mediul urban, persoanele utilizeaza calculatorul in activitatile de petrecere a timpului liber in medie 25 de minute, mai mult cu un sfert de ora fata de persoanele din mediul rural.
• Cel mai mult timp liber petrecut la calculator se inregistreaza in regiunea Bucuresti-Ilfov, 31 de minute zilnic si cel mai putin in regiunea Sud-Vest Oltenia, in medie 14 minute zilnic.