Ionut Vulpescu a publicat pe pagina sa de Facebook un text emotionant despre cel care a fost mai mult decat un simplu comentator sportiv: Cristian Topescu.
S-a stins, dupa o scurta, dar grea suferinta, vocea care a insotit, in memoria noastra afectiva, marile succese ale sportului romanesc: Cristian Topescu. A-l prezenta drept comentator sportiv ar fi o nedreapta minimalizare. Topescu avea alta stofa decat ceea ce auzim azi: avea o reala deschidere culturala, o educatie ofitereasca, o disciplina intelectuala si profesionala desavarsita. A fost un campion al fair-play-ului, in arena si in afara ei. A fost mai mult si decat un ziarist obisnuit, pentru ca Topescu nu doar scria, ci si traia evenimentele pe care le comenta. Le traia, adica le integra unui sistem de valori, atent la valentele educative ale sportului, la relevanta lui sociala. L-am cunoscut in anii in care a fost directorul cotidianului Pro Sport, iar eu scriam cronica sportiva. I-am admirat profesionalismul si seriozitatea demersului, capacitatea de a intelege fenomenul sportiv, de a trece dincolo de imediat, de tentatia de a ceda facilului. A fost o scoala nu doar pentru mine, ci si pentru colegii mei, o scoala pentru care avem a-i multumi. Nu pot sa nu pun in oglinda plecarea dintre noi a lui Cristian Topescu cu degradarea incredibila a sportului romanesc, in special a fotbalului. Vocea sa, comentariul sau inteligent si echilibrat ne vor lipsi tot atat de mult ca si trofeele de care nu ne vom mai apropia. Dumnezeu sa il odihneasca!