digisport.ro informeaza: Victorie mare a Soranei Cirstea! Si-a egalat cea mai buna performanta la Melbourne
Sorana Cirstea a invins-o, fara drept de apel, pe Carla Suarez Navarro, 7-6 (1), 6-3, si s-a calificat in turul al treilea de la Australian Open. Este pentru a treia oara cand sportiva noastra ajunge in aceasta faza a competitiei, dupa 2012 si 2013, dar si prima data cand ajunge in turul al treilea al unui turneu de Grand Slam, din 2014, dupa Roland Garros. Cirstea (26 ani, 78 WTA) s-a impus dupa 1 ora si 33 de minute in fata ibericei (28 ani, 12 WTA) si este singura romanca ramasa in cursa la simplu din 6 care au fost la debutul tabloului principal. Suarez a inceput bine meciul si a condus cu 2-0, dar apoi Cirstea a luat 3 game-uri la rand, cele doua mergand cap la cap pana in tie-break. Iberica a luat primul punct, dar apoi romanca nu i-a mai lasat nicio sansa si si-a adjudecat primul set cu 7-6 (1). In setul secund, Cirstea a inceput cu break, dar apoi ambele jucatoare au castigat doar contra serviciului, pana la 3-2 pentru reprezentanta noastra, care a reusit sa isi fructifice serviciul, iar apoi s-a desprins la 5-2. Carla Suarez a avut o zvacnire de orgoliu si a mai reusit un break (3-5), dar Sorana a incheiat meciul pe serviciul adversarei cu 6-3 in setul secund. Cirstea a facut 5 duble greseli, fata de 2 ale adversarei, a avut 25 de winners, fata de 11 Suarez, si a facut 37 de erori nefortate, iberica avand 34. Sorana si-a creat nu mai putin de 14 oportunitati de break, din care a transformat doar 5. Cirstea are acum 4-1 in meciurile directe cu Suarez Navarro, in fata careia pierduse ultima confruntare, in 2009, la Marbella, 6-2, 6-7 (5), 6-2 pentru spaniola in semifinale. In turul al treilea, Cirstea o va infrunta pe americanca Alison Riske, victorioasa cu 7-6 (7), 4-6, 6-1 in fata chinezoaicei Shuai Zhang (cap de serie numarul 20). Sorana are 2-1 in meciurile directe cu Riske (26 ani, 42 WTA), care s-a impus in 2009 la US Open in calificari, cu 6-2, 7-6 (4), romanca invingand in 2013 in optimi la Washington, cu 3-6, 6-2, 6-3, si in 2014, la Pattaya City (Thailanda), tot in optimi, cu 6-3, 6-4. Cirstea si-a egalat cea mai buna performanta a sa la Melbourne (2012, 2013), dupa ce in anii urmatori a pierdut in primul tur, iar in 2016 nu a participat. Ea si-a asigurat acum 130.000 dolari australieni si 130 de puncte WTA.