Campionii mondiali si europeni au dechis scorul in primul meci de la CM 2014 si au fost la un pas de a intra la cabine in avantaj. Dar Van Persie a egalat in minutul 44, dupa care batavii au declansat tavalugul spre poarta lui Casillas.
Nici in cele mai cumplite cosmaruri nu se gandeau spaniolii ca vor pierde un meci la un turneu final mondial la un asemenea scor. In plus, olandezii au fost cei care s-au temut de acest meci cel mai mult. Dupa infrangerea din amicalul cu Franta, din luna martie, scor 0-3, Louis Van Gaal le-a spus jucatorilor sai ca trebuie sa schimbe sistemul de joc pentru ca Olanda sa evite un esec la scor in fata campioanei mondiale si europene en-titre.
Ce a urmat insa pe Arena Fonte Nova a intrecut orice asteptari. Olanda si-a luat revansa, cu varf si indesat, in fata unor jucatori spanioli, care s-au intrecut in greseli de tot felul.
Meciul a inceput asa cum isi doreau spaniolii, cu atacuri spre poarta lui Cillessen, dar olandezii au dat primul avertisment in minutul 8, atunci cand Sneijder a scapat singur cu Casillas, dar nu s-a concentrat suficient la finalizare si i-a permis portarului sa se revanseze.
Pana la urma, ibericii au deschis scorul, prin Xabi Alonso, care a transformat un penalty scos de Diego Costa. A fost prima faza in care s-a remarcat cu adevarat atacantul lui Atletico. A mai fost o faza, in repriza a doua, dar atunci Diego Costa trebuia eliminat.
Cu avantaj pe tabela, Spania era in grafic si se indrepta agale spre pauza, dar in minutul 44 a fost primul semn al "vulcanului" olandez. Van Persie a restabilit egalitatea dupa un lob superb din plonjon, finalizat cu capul, dupa o pasa venita de la Blind.
Metamorfozati in cele 15 minute de pauza, olandezii au parut alti jucatori in mitanul secund. Unul in care au mai marcat de patru ori si o mai puteau face, in timp ce spaniolii erau KO inca de la jumatatea actului secund.
Daley Blind, fiul mult mai cunoscutului Danny Blind, a pasat decisiv si la golul de 2-1, reusit de Robben, dupa ce l-a driblat extrem de usor pe Pique. Surprinzator, pentru o campioana mondiala si europeana, momentul i-a tumefiat, pur si simplu, pe spanioli, pentru care a urmat un sfert de ora de cosmar.
Batavii au zburdat pe teren si au mai inscris de trei ori. De Vrij s-a razbunat pentru penalty-ul provocat in prima repriza si a marcat dupa un corner la care spaniolii au cerut fault la Casillas. Apoi, portarul lui Real Madrid i-a facut cadou golul de 4-1 lui Van Persie, iar Robben a inchis tabela la finalul unei curse de jumatate de teren.
Scorul putea fi chiar mult mai mare, dar Casillas si-a mai spalat din pacate la faza din minutul 87, cand a scos incredibil suturile lui Wijnaldum si al lui Robben.
Fluierul de final al lui Rizzolli a fost ca o batista alba aruncata de fanii spanioli, carora nu le venea sa creada ca sunt partasi la o astfel de umilinta mondiala.
Spania - Olanda 1-5
• Au marcat: Xabi Alonso 27-penalty / Van Persie 44 si 72, Robben 53 si 80, De Vrij 64
• Spania: Casillas - Azpilicueta, Pique, S. Ramos, J. Alba - X. Alonso (Pedro 63), Busquets - D. Silva (Fabregas 78), Xavi, Iniesta - D. Costa (Torres 63)
• Selectioner: Vicente Del Bosque
• Olanda: Cillessen - Janmaat, Vlaar, De Vrij (Veltman 77), M. Indi, Blind - Nigel De Jong, De Guzman (Wijnaldum 63), Sneijder - Robben, Van Persie (Lens 79).
• Selectioner: Louis van Gaal
• Arbitru: Nicola RIZZOLLI
• Asistenti: Renato FAVERANI si Andrea STEFANI