|
Cum titlul de campion se va decide in ultima etapa, programata duminica, la Abu Dhabi, pretendentii la podium au inceput sa-si calculeze fiecare miscare si sa masoare totodata pasii pe care ii vor face adversarii.
Locul trei din MP al Braziliei i-a dat incredere spaniolului Fernando Alonso (Ferrari), care a afirmat ca este convins ca poate obtine al treilea titlu mondial din cariera. "Suta la suta sunt sigur ca voi obtine titlul. Am nevoie sa termin doar pe pozitia secunda. Nu conteaza cine castiga in Abu Dhabi daca eu sunt al doilea", a spus Alonso, conform Onlinesport. Ibericul este lider in clasament, cu un avans de opt puncte in fata australianului Mark Webber si cu 15 in fata germanului Sebastian Vettel, cei doi echipieri de la Red Bull-Renault. In aceste conditii, Fernando Alonso nu are nevoie decat de o clasare pe pozitia a doua, diferenta dintre locurile unu si doi fiind de doar sapte puncte.
Si boss-ul "Calutului cabrat", Stefano Domenicali, debordeaza de optimism: "Privim totul cu maxima atentie si in detaliu. Nu trebuie sa facem calcule foarte dificile, ci doar sa fim siguri ca suntem rapizi, sa facem o sesiune perfecta de calificare, aceasta fiind fundamentala in ecuatia cursei".
Vettel l-ar putea ajuta pe Webber
Scuderia Red Bull se asteapta ca pilotul german Sebastian Vettel sa-l ajute pe coechipierul sau Mark Webber sa castige titlul mondial, daca australianul se va afla in aceasta situatie, dar nu ii va ordona acest lucru. "Nimeni nu detine in acest moment un glob de cristal prin care sa vada ce se va intampla in Abu Dhabi. Ce stim este ca ii vom trata in mod egal pe cei doi piloti ai nostri. Daca in timpul cursei se va intampla ca unul dintre ei sa nu mai aiba nici o sansa la titlu si astfel se poate pune in slujba celuilalt, atunci imi imaginez ca se vor ajuta. Dar va ramane ca fiecare sa hotarasca pentru el. Nu vor exista ordine de echipa", a spus boss-ul de la Red Bull-Renault, Christian Horner, pentru Autosport.
Marele Premiu din Abu Dhabi, ultima etapa a sezonului, se va desfasura la sfarsitul acestei saptamani pe circuitul "Yas Marina" din Emiratele Arabe Unite. Calificarile sunt programate sambata, de la ora 16.00, iar startul cursei va avea loc duminica, de la ora 15.00 (TVR 1).
|