|
Baietii au primul meci oficial pe 22 septembrie, in Cupa Romaniei, iar fetele joaca abia pe 9 octombrie.
Divizionarele A de baschet din Banie, SCM-U (masculin) si SCM-CSS (feminin) si-au conturat in mare masura loturile cu care vor aborda noul sezon.
Formatia de baschet masculin, pregatita de Adrian Budurean si Marius Toma, este formata in prezent din 16 jucatori. Celor cinci baschetbalisti craioveni care au facut parte din lot si in campionatul trecut, Elvis Lapadat, Ionut Albu, Mihai Gavrila, fratii Iulian si Cristian Corneanu, li s-au alaturat pe parcurs alti doi romani, Ionel Dodoc (de la Asesoft Ploiesti) si Adrian Filovici (Dinamo Bucuresti). Din lotul de jucatori americani sositi in Banie in probe, sase la numar, doar trei au semnat contract cu SCM-U: Casey Wohlleb, Ronell Wooten si Kenneth Simms. Oltenii au achizitionat si un jucator sarb, Nikola Stojakovic, iar restul componentilor sunt tineri baschetbalisti craioveni: Eduard Barbianu, Cosmin Duta, Mihai Murtaza, Andrei Popescu si Bogdan Trifanescu.
Jucatorii craioveni au sustinut marti seara al doilea amical de cand au inceput pregatirea. Elevii lui Adrian Budurean au evoluat in deplasare, pe terenul campioanei Asesoft Ploiesti, si au fost invinsi cu scorul 77-68.
"A fost un meci util. La un moment dat, baietii nostri au recuperat 20 de puncte, iar cu doua minute inainte de final scorul era egal, 66-66. Puteam face o surpriza frumoasa, dar emotiile jucatorilor nostri, in fata unor adversari mult mai experimentati, si-au spus cuvantul. Am ratat doua atacuri, iar ploiestenii au profitat si s-au desprins. Incet-incet echipa incepe sa se lege, sa joace mai bine. Mai cautam un pivot", a spus ieri Budurean.
Cel mai bun marcator al craiovenilor la Ploiesti a fost Casey Wohlleb, care a inscris 22 de puncte. Ieri dupa-amiaza, SCM-U Craiova urma sa dispute inca un meci de verificare, in Capitala, in compania celor de la Steaua Turabo, iar sambata, de la ora 18.30 craiovenii vor evolua, pe teren propriu, cu CSU Sibiu, in ultimul amical inainte de debutul in competitiile oficiale.
Oltenii vor disputa primul meci oficial pe 22 septembrie, in Cupa Romaniei, in deplasare, cu CSS Miercurea Ciuc. Returul este programat la Craiova, pe 26 septembrie. Runda intai din Divizia A va debuta pe 2 octombrie, iar SCM-U Craiova va primi vizita nou-promovatei Politehnica Iasi.
Doar doua straniere
Echipa feminina de baschet craioveana, SCM-CSS, pregatita de sotii Liviu si Daniela Manea, nu a suferit modificari mari in pauza competitionala. Toate jucatoarele romane au ramas, strainele au plecat, fiind aduse in locul lor doar doua baschetbaliste din afara granitelor, Kane Kine Fatou (Senegal) si Lydia Whitehead (SUA). Acestea s-au alaturat romancelor Eniko Tarta, Anca Sipos, Janina Simionca, Andreea Gliga, Laura Lungu, Adelina Stefan, Andra Mandea, Irina Gavrila, Maria Magla, Carmen Bonciog, Cristina Negoiescu si Roxana Constantinescu. Liviu Manea si-ar mai dori la echipa inca doua jucatoare, pentru posturile 1 si 2.
Fetele vor sustine astazi, de la ora 19.30, in Sala Sporturilor "Ion Constantinescu" din Banie, un amical cu Oradea. Un al doilea joc cu aceeasi formatie va avea loc sambata, la ora 9.00, iar duminica (ora 18.00) vor primi vizita echipei din Alexandria. Elevele lui Liviu si Daniela Manea au programat primul meci oficial abia pe 9 octombrie, deoarece in prima etapa din Cupa Romaniei vor sta, iar in runda
inaugurala a Diviziei A ar fi trebuit sa joace cu campioana MCM Targoviste, echipa care, insa, nu s-a mai inscris in campionat.
|