Senatorul Florinel Butnaru a sustinut o declaratie politica, de la tribuna Senatului Romaniei, intitulata: Siguranta rutiera. Tehnocratia nu poate inlocui democratia. Puteti citi in continuare textul integral al declaratiei politice.
In numeroase privinte, cadrul legislativ stipuleaza deja masuri si sanctiuni aferente incalcarii unor reguli. Cu toate acestea, se intampla adeseori ca multe din aceste reguli sa fie incalcate cu buna-stiinta, in detrimentul persoanei care comite acea incalcare. Suna putin paradoxal, veti spune. Dar este de exemplu cazul persoanelor care vorbesc la telefon in timp ce se afla la volanul unui autoturism si care nu folosesc numeroasele posibilitati de a folosi telefonul la volan in siguranta. Ma refer aici la dispozitivele de timp handsfree â€" maini-libere sau castile bluetooth. Conform studiilor, 5 secunde reprezinta timpul minim in care atentia unei persoane se indreapta de la drum catre telefon, ceea ce inseamna ca daca aceasta ar conduce cu 60 km/h ar parcurge o distanta egala cu lungimea unui teren de rugby fara sa se uite la drum. Aceleasi studii ne arata ca trimiterea de mesaje in timp ce suntem la volan este echivalenta cu conducerea masinii in stare de ebrietate. Practic, cand un conducator auto foloseste telefonul mobil, el isi pierde concentrarea, atentia ii este distrasa si nu poate tine amandoua mainile pe volan. In Romania, peste 70.000 de soferi au fost amendati de catre politisti pentru ca vorbeau la telefon in timp ce conduceau. Desi nu exista foarte multe statistici referitoare la pericolul de a folosi telefonul mobil in timpul condusului la noi in tara, multe accidente au loc in acest fel. Sunt foarte putine campanii dedicate constientizarii riscului multi-tasking-ului, indemnand conducatorii sa nu dea drumul volanului pentru telefonul mobil. Un alt aspect foarte important si probabil mai rau decat vorbitul la telefon este scrierea mesajelor sau a email-urilor in timpul condusului. Aceste operatiuni pot face ca conducatorul auto sa nu observe anumite semne rutiere din timp si reduce, de asemenea, capacitatea lor de a reactiona in cazul in care se intampla ceva. Toate acestea sunt deoarece ochii lor sunt axati pe ecranul telefonului mobil. In urma unui studiu realizat in anul 2009, s-a aratat ca riscul unui accident de masina a crescut de 23 de ori in cazul soferilor care scriu mesaje in timp ce conduc. Cum mentionam si la inceput, desi utilizarea telefoanelor mobile in timpul condusului este interzisa in majoritatea tarilor si se sanctioneaza cu amenda si puncte de penalizare inclusiv la noi in tara, multi dintre romani prefera sa incalce legea si sa puna in pericol atat viata lor cat si pe cea a pasagerilor. Consider ca este esential sa ne implicam active in constientizarea acestor probleme si in imbunatatirea cadrului actual privind sanctiunile aplicate in privinta unor reguli care pun viata a numeroase persoane in pericol. Este de datoria noastra sa facem tot ce ne sta in putinta in acest sens si sunt ferm convins ca putem realiza impreuna actiunile necesare.