Adevarul.ro: Un autocar cu peste 40 de turisti romani, care veneau din Olanda, s-a rasturnat la Nadlac. O persoana a murit

Un autocar plin cu pasageri s-a rasturnat la 12 kilometri de Punctul de Frontiera de la Nadlac. Pana acum 15 ambulanțe si cinci SMURD au plecat spre locul unde s-a petrecut accidentul. Este vorba despre 42 de pasageri, dintre care un mort.
ORA 16.30 Lorena Radu, purtator de cuvant al Politiei Arad: "Persoanele care au fost ranite grav si usor sunt transportate cu ambulantele la Spitalul Judetean Arad. O singura persoana a decedat pana in momentul de fata. Aproximativ 20 de persoane sunt ranite grav si usor, cei raniti grav au fracturi. Cauza producerii accidentului este neadaptarea vitezei, mai precis intr-o curba.Inca nu stim ce viteza avea autocarul. Sofeurl care a condus autocarul este la spital. Acesta este bine, dar nu stim exact starea lui, pana la controlul efectuat de legisti".
ORA 16.20 "Din primele informatii, accidentul s-a produs din cauza neadaptarii vitezei. Primele masuri pe care le-am luat a fost sa deviem traficul. La nadlac nu exista unitate spitaliceasca, dar avem ambulante si echipaje SMURD care transporta ranitii la Spitalul din Arad", a declarat Vasile Ciceac, primarul din Nadlac, la Realitatea TV. "Stim ca oamenii sunt speriati, si daca vor sa vina la Nadlac, au loc suficient la noi. Din cate stiu, din Olanda veneau oamenii, sunt turisti", a mai spus primarul.
Traficul este blocat. Primarul orasului Nadlac, Vasile Ciceac spune ca traficul s-a deviat pe ruta Pecica -Semlac-Seitin-Nadlac