Q Magazine: Judecatorii Curtii Constitutionale in pragul colapsului. Cifrele la zi (Autor: Alex Stanila)
CCR are rolul primordial de a garanta respectarea drepturilor conferite cetatenilor prin Constitutie. Prin abuz procedural se cauta, insa, folosirea ei in blocarea procesului legislativ, precum si transformarea sa in instrument al loviturilor indreptate impotriva ordinii de stat.

UN GARANT AL CONTRACTULUI SOCIAL

Principalul rol al unei Curti Constitutionale este acela de a-i apara pe cetateni impotriva efectelor unor legi care le incalca drepturile garantate de Constitutie ca lege a legilor. Orice persoana, parte intr-un litigiu adus spre solutionare in fata unei instante judiciare (sau arbitrare), poate cere verificarea conformitatii normei legale care urmeaza sa i se aplice cu ordinea constitutionala in cadrul si spre concretizarea careia aceasta a fost adoptata. Astfel se asigura impricinatilor accesul la o jurisdictie specializata, constituind un aliniament suplimentar pe care se organizeaza defensiva unui anumit sistem de organizare sociala si a unei anumite formule de impartire a puterii intre indivizi si comunitate, intre cetateni si stat. Cu cat mai multe asemenea aliniamente, cu atat mai putine incalcari, mai putine abuzuri, mai putine derapaje, mai putine suferinte. Curtea Constitutionala nu face parte din sistemul judecatoresc - desi se organizeaza si functioneaza foarte asemanator cu acesta - intrucat ea nu solutioneaza pricini concrete, ci stabileste daca puterea judecatoreasca â€" cea abilitata cu aplicarea legii in asemenea pricini - poate recurge la o anumita reglementare, intrucat intre dispozitiile detaliate, uneori chiar tehnice, ale acesteia, si cele generale, principiale si puternic ideologizate ale Constitutiei exista o deplina compatibilitate. Daca ne amintim ca in Romania Constitutia a fost adoptata de o adunare alcatuita special in acest scop prin vot popular (Adunarea Constituanta), apoi a fost aprobata de intregul electorat prin referendum, ne dam seama ca prin Curtea Constitutionala natiunea, in ansamblul ei, se asigura ca optiunea sa cu privire la temeliile conventionale pe care s-a constituit statul este respectata tot timpul. De aceea Curtea Constitutionala nu este nici organism tehnic format din functionari publici sau experti, nici instanta judecatoreasca, ci se afla deasupra acestora, tot asa cum Constitutia sta deasupra legilor, ca institutie politica, fiind compusa in asa fel incat sa adune la un loc toate convingerile ideologice prin prisma carora contractul social este citit si interpretat. Ca purtatori ai respectivelor convingeri membrii Curtii - desemnati de institutiile politice republicane direct alese, pe durate diferite, spre a evita transformarea lor intr-un grup oligarhic - nu sunt obiectivi (sic!). Obiectiv este rezultatul agregarii opiniilor lor, care se echilibreaza reciproc in cadrul deliberarilor si se sintetizeaza prin vot. In legislatia mai veche, sesizarea Curtii Constitutionale ducea la suspendarea procesului pana la solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate. Sub presiunea pseudoexpertilor Comisiei Europene si cu levierul distructiv al MCV, i s-a impus Romaniei formula absurda ca procesul judiciar sa continue si pe timpul in care se realizeaza controlul de constitutionalitate. Argumentul a fost nevoia de a se asigura celeritatea procesului. Consecinta este ca, dupa incheierea unui proces si eventual executarea unei sentinte, se poate afla ca legea in baza careia s-a judecat este neconstitutionala si de aceea sentinta este nula. In astfel de imprejurari celeritatea nu sporeste stabilitatea si predictibilitatea raporturilor sociale, ci dimpotriva, instabilitatea si impredictibilitatea lor.

CONTROLUL CONSTITUTIONAL AL LEGIFERARII SI GUVERNARII

Daca aceasta este menirea de capetenie a unei Curti Constitutionale, CCR a mai primit si alte competente dintre care doua merita a fi evidentiate: aceea de verificare a constitutionalitatii legilor inainte de promulgare - deci dupa adoptare, dar inainte de intrarea in vigoare - si aceea de a solutiona conflictele juridice cu caracter constitutional dintre institutiile statului create prin Constitutie. Cei 9 judecatori constitutionali - caci numai atatia sunt - si cei 21 de magistrati-asistenti care ii ajuta, in afara miilor sau chiar a zecilor de mii de cauze nascute in procesul aplicarii legilor, mai au de solutionat, asadar, si sesizarile adresate lor in virtutea celorlalte competente aratate. Acesta nu ar fi un capat de tara daca ne-am afla intr-un mediu normal. Adica daca recursul la controlul constitutional s-ar realiza cu buna-credinta si, pana la urma, cu bun-simt. Intr-un Parlament care functioneaza pe baza principiului democratic ferm acceptat, potrivit caruia majoritatea decide, iar minoritatea vorbeste, contestarea constitutionalizarii legilor chiar de el adoptate este rarisima.
Opozitia parlamentara are posibilitatea sa isi exprime punctul de vedere in cadrul dezbaterilor si prin vot, in comisii si in plen. Daca sesizeaza elemente de neconstitutionalitate trebuie sa le releveze, iar o majoritate rezonabila si inteligenta nu are de ce sa nu tina seama de asemenea avertismente, intrucat nu doreste ca legile necesare guvernarii sa se blocheze ulterior prin instante sau sa tulbure prin aplicare ordinea statului pe care il guverneaza. Pe de alta parte, majoritatea, stiind ca pe fond are rolul decisiv, are toate motivele sa aplice cu strictete regulile procedurii legislative, astfel incat sa nu riste retrimiterea legilor de catre Curtea Constitutionala pentru reluarea dezbaterilor pe motive de forma. Primind, astfel, tot ceea ce in mod rezonabil poate primi spre a-si valorifica statutul, opozitia nu are motive sa conteste constitutionalitatea produsului legislativ. Democratia parlamentara nu inseamna dictatura majoritatii numai in ceea ce priveste procedura de adoptare a deciziilor; si nu inseamna nici dictatura minoritatii in ceea ce priveste fondul acestora. Opinia minoritatii ajunge in fondul deciziei numai prin interstitiile procedurii. Minoritatea are forma; majoritatea are fondul.

O CONSTITUTIE NORMALA INTR-O LUME ANORMALA

La noi lucrurile stau pe dos. Nereusind sa valorifice atuurile procedurale - din lipsa intelegerii rolului sau, a capacitatii de negociere sau/si a unor propuneri alternative -, opozitia a renuntat la incercarea de a amenda legislatia, ceea ce i se pare prea putin, urmarind pur si simplu blocarea adoptarii ei, prin abuz de procedura: interminabile discursuri parazitare, demonstratii zgomotoase, cereri inutile, dar cronofage, hiperabundenta de amendamente lipsite de pertinenta. Neavand priceperea si rabdarea necesare neutralizarii filibusterismului opozitiei, majoritatea forteaza procedura, scotand legislatia cu un forceps neconstitutional. Asa se explica de ce CCR a fost obligata sa constate neconstitutionalitatea unor legi mai mult pe motive de procedura decat pe motive de fond. Distinctie pe care publicul nu a facut-o, dand crezare, in consecinta, sustinerilor potrivit carora puterea este cea care atenteaza la ordinea constitutionala. Incarcarea rolului CCR cu probleme avand ca obiect detalii de tehnica procedurala a fost primul pas catre blocarea acestei institutii si deturnarea ei de la indeplinirea rolului sau principal, evocat anterior: apararea cetatenilor in actul de justitie. Lucrurile nu s-au oprit aici. Odata descoperit trucul stoparii procesului legislativ prin sesizarea CCR, s-a trecut la contestarea tuturor legilor pentru motive de neconstitutionalitate, indiferent ca acestea nu existau ori nu aveau impact real asupra raporturilor sociale. Partidele opozitiei, Presedintele Republicii, ICCJ, CSM, respectiv intregul bloc antiguvernamental au trecut la stoparea procesului legislativ si, pe cale de consecinta, a celui de administrare a tarii, prin trimiterea in batjocura a oricarei legi, importante sau nu, cu probleme sau nu, la controlul constitutionalitatii. Astfel au fost trimise sesizari referitoare la legi privind cresterea suinelor sau piscicultura, desi nemultumirile semnalate nu aveau nicio legatura cu Constitutia. Iesind din postura de neutralitate la care il obliga rolul de mediator, Presedintele a facut public presiuni asupra Avocatului Poporului sau CSM pentru a contesta diverse acte normative, a caror corectitudine constitutionala a fost in cele din urma confirmata. De asemenea, neconstitutionalitatea imaginara a acelorasi legi a fost pe rand reclamata de opozitia parlamentara, ICCJ si Presedinte. Chiar daca CCR a trebuit numai sa respinga asemenea sesizari ca inadmisibile potrivit principiului non bis in idem (nu se poate judeca de doua ori aceeasi cauza), aceasta simpla formalitate a consumat timp pretios.
Stabilind institutiile care au dreptul sa sesizeze CCR, legiuitorul constitutional s-a bazat pe buna-credinta a acestora si nu a detaliat ceea ce era de bun-simt. In absenta acestuia, insa, CSM sau ICCJ, de pilda, a contestat ca neconstitutionale legi care se refereau la alte aspecte decat organizarea sistemului judiciar, aflat in grija lor, intrand, spre exemplu, pe terenul politicii penale a Guvernului si transformandu-se astfel in instrument al opozitiei politice. Cu alte cuvinte, devenind din putere judecatoreasca neutra politic o putere politica avand agenda proprie. Efectul secundar al unor asemenea abuzuri a fost acela al inundarii CCR - fara niciun rost legitim, cu dosare de solutionat degeaba -, dar, si mai grav, al transformarii CCR intr-o adevarata a treia camera a legislativului, desi ea nu a fost conceputa si nu este echipata pentru o asemenea misiune. In siajul unor asemenea excese, dezbaterea parlamentara normala dintre putere si opozitie se muta in CCR, cu riscul polarizarii membrilor acesteia, precum si acela, fie el si marginal, de a le conferi, in concret, puteri mai mari decat cele ale Parlamentului care este direct ales, este reprezentantul suprem al suveranitatii populare si ar trebui sa fie unicul for legislativ al statului.

TEREN AL LUPTEI PENTRU SCHIMBAREA REGIMULUI DE GUVERNARE

Cum toate acestea parca nu ar fi fost de ajuns, brusc CCR a fost confruntat cu o crestere semnificativa a conflictelor juridice cu caracter constitutional intre institutiile statului. Faptul ca are competenta de a le solutiona indica imprejurarea ca asemenea situatii pot aparea in mod firesc. Frecventa lor este, insa, nefireasca, iar aceasta este consecinta unei lecturi a Constitutiei facute cu o rea-credinta care merge pana la granita loviturii de stat. Nu trebuie sa ai o pregatire speciala pentru a intelege ca persoana chemata sa medieze intre puterile statului nu poate face parte din niciuna dintre ele. Prin urmare, ca mediator, Presedintele nu este sef al executivului, nici macar in parte; asadar, nu poate da sarcini Guvernului prin CSAT, profitand de calitatea de presedinte al sedintelor acestuia, si nu poate opri Guvernul sa isi indeplineasca programul aprobat de Parlament, mai ales in conditiile in care Constitutia spune explicit ca executivul raspunde exclusiv in fata legislativului.
In ciuda acestor evidente, Presedintele Republicii insista sa isi asume si sa exercite puteri executive, facand din CCR un camp de batalie politica si un paratrasnet prin care se descarca energiile negative al unei societati dezbinate si ostracizate. In mod normal, Curtile Constitutionale sunt chemate sa solutioneze conflictele de competenta dintre institutiile publice ivite in chestiuni punctuale. Niciodata Presedintelui Germaniei, spre exemplu, nu i-ar trece prin cap sa intrebe Curtea de la Karlsruhe daca prevederea constitutionala, conform careia el reprezinta statul, ii confera dreptul de a participa la Consiliile Europene in locul Cancelarului. La noi, CCR este pusa sub presiune pentru a consfinti, in afara oricarei legitimitati, schimbarea regimului de guvernare parlamentar stabilit de Constitutie, in regim semiprezidential, numai pentru ca asa vor muschii Presedintelui si cercurile de interese locale si straine din jurul lui, doritoare sa controleze Romania in afara oricarei supravegheri parlamentare / populare.
O VICTIMA COLATERALA CARE TREBUIE SALVATA
Culmea unei atitudini in acelasi timp irationale si destructive, ipocrite si negativiste este ca, pe de o parte, orice lege sau conflict interinstitutional inventat este deferit CCR, iar pe de alta parte deciziile acesteia, in masura in care nu convin, nu se pun in aplicare de cei carora li se adreseaza sau se aplica, insa, cu intarziere, cu rezerve si cu o retorica denigratoare. Doua exemple recente sunt elocvente.
Unul se refera la executarea deciziei CCR privind revocarea procurorului-sef al DNA. Dincolo de intarzierea cu care s-a semnat decretul prezidential dispus de aceasta, persoana revocata a organizat o conferinta de presa prin care a denuntat presupusa ilegalitate a deciziei; ceea ce ar fi ramas o simpla atitudine personala daca la eveniment nu ar fi participat alti procurori din compunerea si conducerea DNA. Astfel, un punct de vedere critic a devenit fronda institutionala, unii sugerand chiar ca decizia CCR ar putea fi cenzurata in contenciosul administrativ, iar altii ca judecatorii care au pronuntat-o ar putea fi cercetati penal. Impotriva niciunuia dintre acesti procurori nu s-a pornit vreo procedura vizand excluderea lor din magistratura. Un alt exemplu este acela al hotararii luate de sectia de procurori a CSM prin care s-a refuzat tragerea la raspundere disciplinara a sefei DNA pentru fapte constatate de CCR ca fiind incalcari ale Constitutiei. Practic, respectiva hotarare, sfidand caracterul obligatoriu al deciziilor CCR, incalca ordinea constitutionala a statului, fara ca vreo masura punitiva sa se fi initiat. Astfel, din instanta, competenta cu solutionarea conflictelor juridice de natura constitutionala dintre institutiile statului, CCR a devenit parte intr-un asemenea conflict cu CSM. Prin Presedintele sau, Comisia de la Venetia pentru Democratie prin Drept a fost obligata sa ia atitudine, atragand atentia ca, daca exprimarea dubiilor cu privire la deciziile unei Curti Constitutionale este admisibila in exercitiul dreptului la libertatea de expresie, refuzul punerii lor in aplicare de indata si intocmai este exclus. Nu Comisia de la Venetia poate face ordine, insa, in Romania. In razboiul politic romano-roman CCR este o victima colaterala, dar de prima importanta. Blocarea ei printr-un abuz procedural patent si vulnerabilizarea ei politica prin atacarea sa de pe pozitii partizane, inclusiv pe calea protestelor de strada, distrug una dintre piesele esentiale de care depinde buna functionare a statului roman si respectarea drepturilor fundamentale ale cetatenilor lui. Salvarea CCR devine, de aceea, o necesitate urgenta. Cine o poate face? In aceasta etapa, numai majoritatea parlamentara, impreuna cu Guvernul ca legislator delegat. Acestia au toata legitimitatea si toate instrumentele. Mai lipsesc vointa si curajul politic, dar si sustinerea militanta a societatii cu adevarat civile, pentru care, din pacate, Curtea Constitutionala nu este decat o alta curte a miracolelor. Raspunzand mai multor intrebari ale revistei Q Magazine catre conducerea Curtii Constitutionale, Magistratul-asistent sef Claudia-Margareta Krupenschi, Director al cabinetului Presedintelui, a facut o sinteza a situatiei cauzelor solutionate de CCR dupa 2003, cand a avut loc ultima modificare a Constitutiei.

Sinteza situatiei cauzelor solutionate de CCR dupa 2003, cand a avut loc ultima modificare a Constitutiei
CIFRELE LA ZI AICI:
https://www.scribd.com/document/385879964/Judec%C4%83torii-Cur%C8%9Bii-Constitu%C8%9Bionale-in-pragul-colapsului-Cifrele-la-zi-QMagazine