Si totusi, ce se petrece? (1) / Autor: Adrian SEVERIN:
Demolarea marilor partide politice postdecembriste / postcomuniste - PSD si PNL (PDL) - a intrat in ultima faza. Aceste partide au ajuns in situatia cea mai delicata: deranjeaza mai mult decat servesc. Pe cine? Pe cei care - entitati statale sau parastatale - sunt interesati de dominarea Romaniei, in contextul luptei pentru controlul spatiului european. De ce nu mai pot servi? Pentru ca si-au epuizat creditul social. Nici macar cei care mai voteaza pentru ele nu mai cred in ele. Compromise (pe drept sau pe nedrept), nu mai au nici o posibilitate rezonabila de a reface legatura de incredere intre ele si societate - sau cel putin dintre ele si masa critica a populatiei. Asemenea partide nu mai sunt ascultate si urmate. Pe cale de consecinta, ele nu mai pot actiona ca o curea de transmisie eficienta intre locuitorii cvasicoloniei romanesti si stapanii acesteia. De aceea sunt inutile. De ce inca mai deranjeaza? Din trei motive.
1. In primul rand, pentru ca in suprastructurile partidelor respective (in special in PSD) a supravietuit un numar inca mare de lideri profesionisti (fie ei si proveniti din structuri oculte constituind factorul intern al rezistentei nationale) care, cu toate juramintele de vasalitate, pot intoarce oricand armele impotriva puterilor suzerane. Aceasta chiar in ciuda masivelor epurari la care a fost supusa clasa politica in ultimii ani, operate prin interventia industriei anticoruptiei cu instrumentarul sau justitiar-populist. Dimpotriva, cu cat mai multi lideri nationali globalizati au fost sacrificati pe altarul globalismului, cu atat mai mult s-a nascut in ei disponibilitatea unirii intr-un front national antiglobalist.
2. In al doilea rand, pentru ca partidele in discutie au o infrastructura politica formata din asa-numitele baronate locale, care au interese adverse agendelor globale si care s-au dovedit practic imposibil de controlat. Acesti oligarhi locali pot sili oricand conducerile centrale la promovarea unei politici nationale. a
3. In al treilea rand, pentru ca aceleasi partide dispun de un electorat captiv inca substantial care, fiindu-le fidel, totodata preseaza continuu asupra lor impingandu-le instinctiv in directia interesului national. In orice moment zagazurile puse la varf impotriva unei asemenea presiuni a bazei pot ceda. Si atunci ratacirea din urma va fi mai rea decat cea dintai. Sa iti asumi riscul unei redesteptari nationale fortate a unor partide incapabile sa gestioneze sentimentele populare, este inacceptabil pentru orice operator politic interesat in controlul hegemonic al Romaniei. Iata de ce PSD si PNL (PDL) trebuie distruse rapid. Democratia - inclusiv cea formala - cere insa prezenta pe scena publica a unor partide care chipurile sa se intreaca intre ele si sa coaguleze masa in jurul unor iluzii alternative. Oamenilor trebuie sa li se dea sentimentul ca pot alege, precum si cel ca isi pot schimba alegerea atunci cand constata ca ceea ce au ales nu le place. Iata de ce, in paralel cu executarea partidelor curentului principal, au fost scoase pe piata tot felul de partidulete al caror apel popular se supune testului. Pentru a fi sigure asemenea partide nu trebuie sa aiba, insa, o legatura directa si intima cu populatia. Aceasta le-ar putea da impulsul si forta pentru a promova, la un moment dat, o politica autonoma. De aceea, ele trebuie sa fie partide de lider. Nici de cadre (intrucat nu li se cere sa performeze in aplicarea unei agende proprii), nici de mase (intrucat puterea celor fara de putere este periculoasa, fiind imprevizibila), ci de lider. Poporul voteaza pentru ca il inspira liderul prin carisma lui. Un lider care se adreseaza inimii iar nu mintii. Cand inima oboseste sau o ia razna, omori liderul si dispare partidul; pentru ca alt partid, cu liderul sau, aparut ca un deus ex machina, sa ii ia locul. Simplu, sigur si eficient! Este ceea ce vedem, fara a intelege prea bine, de cativa ani incoace. Tot felul de formatiuni care apar de nicaieri, propulsate de forte nevazute, pentru a fi lasate la fel de repede sa cada de indata ce se constata ca nu au o capacitate suficienta de coagulare a emotiilor populare. De cand televiziunile independente s-au inecat in propria paranoie, iar organizatiile societatii in uniforme civile s-au deconspirat ca agenti ai unor interese straine, pierzandu-si cu toate capacitatea de fi rampe de lansare pentru asemenea actori politici, s-a trecut (sau poate revenit) la metoda mosirii liderilor in strada; adica pe maidan. Maidanizarea Romaniei inseamna plamadirea unor lideri de ipsos prin efectul crizelor de isterie provocata, a unor moase tinere, frumoase si libere (de ratiune). Pe trunchiul acestora se construiesc partide de mucava. O problema majora a celor care pun la cale asemenea strategii este insa birocratizarea lor si, intr-o anumita masura, militarizarea. Or, nici birocratilor nici militarilor nu le plac interlocutorii cu prea multa personalitate sau cu inclinatii catre fanatism. De aceea, partide precum PMP (dependent de personalitatea hiperdominanta si conflictuala a lui Traian Basescu) sau M10 (excrescenta a dogmatismului malefic al Monicai Macovei) sunt sabotate, respectiv lasate fara oxigen. Distrugerea liderilor carismatici lasa insa intreaga strategie fara ingredientul esential. Cum sa faci ca un partid de lider sa existe si sa performeze fara un lider atragator? Din aceasta dilema papusarii mai mult sau mai putin globali nu au cum iesi. Pe cozile de topor nu se poate conta la infinit caci cel care a tradat va mai trada. Oricum, pana una, alta, devine limpede ca ceea ce ni se va propune va fi un partid national-populist, pornindu-se de la ideea ca pe principiul actiunii-reactiunii, dupa ce, sedusi de promisiunea sindicalizarii necazurilor si redistributiei profiturilor, au inghitit globalizarea cu polonicul, romanii, ajunsi a se alege cu internationalizarea resurselor lor si nationalizarea pierderilor celorlalti, vor recula catre nationalism. Vom avea, deci, un partid nationalist de stanga si unul nationalist de dreapta; unul national-egalitarist iar altul national-corporatist, dar ambele autoritariste. Intr-un cuvant, fasciste. Cine sunt insa cei care planifica astfel viitorul Romaniei? Acestei intrebari vom incerca sa ii raspundem intr-un episod viitor al acestei analize.
Sursa:adrianseverin.com