Senatorul Mihai Fifor, liderul Grupului parlamentar PSD din Senat, a sustinut o declaratie politica, de la tribuna Senatului Romaniei, intitulata: Siguranta cetateanului roman - cetatean european. Puteti citi in continuare textul integral al declaratiei politice.
In declaratia mea politica din octombrie a.c., atrageam atentia asupra amploarei fenomenului migrationist care ameninta securitatea si stabilitatea Europei si a dramei umanitare subsecvente. Aminteam atunci ca Uniunea Europeana trebuie sa adopte masuri coerente si durabile de gestionare a urgentei sociale si umanitare provocate de criza refugiatilor.
De atunci, au trecut deja cateva saptamani bune, timp in care institutiile UE si liderii politici europeni au inceput sa se arate tot mai preocupati de fenomenul migrationist, dovada in acest sens fiind si cele doua summit-uri de la Bruxelles, din 25 octombrie a.c., cu statele de tranzit de pe rutele balcanice, respectiv La Valletta, din 11 -12 noiembrie a.c., dedicat cooperarii UE - Africa pe problematica migratiei si, mai ales, pachetele de masuri adoptate si planurile de actiune in domeniu care le-au urmat.
Recentele atentate teroriste din Paris, din 13 noiembrie a.c., au scos la iveala, insa, o realitate cu mult mai dramatica si exacerbarea unui alt fenomen, nu mai putin ingrijorator. Este vorba de proliferarea periculoasa pe continentul european a activitatii retelelor teroriste, este vorba de uciderea cu sange rece in plina strada, in cafenele sau in sali de spectacol a zeci si sute de oameni nevinovati, care nu aveau alta vina decat aceea ca se aflau la locul producerii atentatelor in momentul declansarii acestora, cetateni care erau convinsi ca statul si autoritatile le garanteaza siguranta si integritatea. Ulterior momentului 13 noiembrie a.c., au urmat alte atentate sau tentative de actiuni criminale in Franta, Belgia si nordul Africii /Tunis.
Toate acestea reliefeaza, in mod dramatic, nevoia stringenta de consolidare a securitatii vietii cetateanului european si a fiecaruia dintre noi, iar in acest sens, autotitatile de resort din fiecare tara membra a UE au datoria sa-si intensifice eforturile si sa-si aduca propria contributie, inclusiv prin ajustarea corespunzatoare a legislatiei si adoptarea de decizii politice pe masura.
Siguranta cetateanului este un concept complex care nu se cuantifica doar prin amenintarile directe vizand strict viata si integritatea sa fizica. Sunt avute in vedere, in egala masura, posibile riscuri si vulnerabilitati la adresa infrastructurilor de transport, apa si energie, precum si a serviciilor care deservesc societatea in general si comunitatile urbane sau rurale, in special. Este foarte important ca administratia centrala si administratiile locale si, in general, toate structurile abilitate ale statului sa aiba in vedere diminuarea si anihilarea, pe cat posibil, a tuturor factorilor de risc. Din punctul de vedere al perceptiei publice, siguranta cetateanului este legata de o multitudine de aspecte, cu relevanta pe palierele: alimentatie; sanatate; siguranta locativa si a proprietatii; siguranta locului de munca; siguranta investitionala, etc.
In ultima perioada, la nivel international s-au conturat noi domenii de abordare a protectiei individului si a societatii impotriva unor amenintari si vulnerabilitati locale, regionale si globale, dintre care o atentie particulara suscita cele legate de: efectele incalzirii globale; penuria de resurse energetice; cresterea economica necorelata cu masurile de conservare si protectie a mediului; tendinta de proliferare la scara globala a activitatii retelor teroriste; accesul tot mai larg si mai necontrolat la arme de distrugere in masa nucleare, chimice, bacteriologice a unor actori nestatali, apropiati de retelele teroriste, etc. La aceste categorii de riscuri, se pot adauga - in contextul reducerii relative a distantelor si posibilitatilor sporite de comunicare gratie tehnologiilor IT - vulnerabilitati si amenintari generate de fenomenul migratiei ilegale si de activitatile ilicite ale unor retele transnationale de crima organizata.
La nivelul comunitatilor centrale si locale sunt necesare demersuri sustinute, in continuare, vizand adaptarea si perfectionarea sistemelor nationale de securitate, in masura sa ofere cetateanului siguranta si protectie in desfasurarea normala a vietii sociale, cu accent pe: in plan legislativ, adaptarea cadrului normativ, cu asigurarea unei corelari corecte si coerente a tuturor actorilor institutionali abilitati; in plan operativ, perfectionarea mecanismelor de alerta timpurie, planificare, coordonare, monitorizare si control, in acord cu exigentele unei actiuni coerente si eficiente in interesul cetateanului.
Astfel de demersuri trebuie sa aiba in vedere, in egala masura, pozitionarea corespunzatoare a tarii noastre in randul statelor membre ale UE, in calitate de partener loial si fiabil, in acord cu obligatiile care revin Romaniei, ca stat membru UE, in ceea ce priveste capacitatile de actiune si de reactie la nivel national in situatii de urgenta, cu evaluarea dependentelor si interdependentelor infrastructurilor vitale romanesti in raport cu cele europene, precum si prin participarea tarii noastre la elaborarea si implementarea politicilor si strategiilor la nivel UE privind combaterea terorismului, contrabandei si crimei organizate.
Iata doar cateva dintre problemele care necesita o deosebita atentie si o conlucrare coerenta si eficienta intre principalii factori de decizie la nivel national - Parlament, Presedintie, Guvern, alaturi de institutiile specializate ale statului si societatea civila - spre beneficiul si siguranta cetateanului roman.