Senatorul Niculae BADALAU a sustinut o declaratie politica intitulata: Votul prin corespondenta - expresie a vointei politice comune. Puteti citi in continuare textul integral al declaratiei politice.
Adoptarea unei legi care sa introduca in sistemul electoral romanesc votul prin corespondenta ar rezolva, pe de o parte, o problema politica, iar pe de alta parte, ca efect, ar inlesni votul romanilor din diaspora. Numai ca pentru a avea o astfel de lege este nevoie si de dezbateri, de discutii concrete, aplicate intre fortele politice relevante, este nevoie de un consens. Sigur, teoretic, consensul a fost stabilit la intalnirea partidelor de la Palatul Cotroceni, in care acestea au cazut de acord pentru introducerea votului prin corespondenta, in timp util, tocmai ca sa se aplice de la viitoarele alegeri din 2016.
Insa o lege buna nu inseamna doar sa votezi ceva, nu se identifica cu improvizatia, nici nu este impusa, pe principiul ca asa trebuie sau ca e a noastra si e mai buna. De exemplu, este mai important, sau mai bine spus este esential, sa cazi de acord in ceea ce priveste continutul ei, sa fii sigur ca genereaza efecte pozitive si ca nu distorsioneaza, in vreun fel, intentia initiala de a face un bine public. Votul este doar o ultima procedura, doar formalizeaza ceva ce s-a adoptat deja prin acord politic.
Retragerea presedintelui liberal al Comisiei Comune a Camerei Deputatilor si Senatului pentru elaborarea propunerilor legislative privind legile electorale a aratat care este disponibilitatea PNL de a elabora o lege care sa reflecte cu adevarat vointa politica comuna. Asa inteleg liberalii actul legislativ. Daca nu se intampla cum vor ei, atunci blocheaza lucrarile sau recurg la tot felul de artificii politice, doar ca sa fie in centrul atentiei.
Noi am propus o serie de principii de care sa tinem cont atunci cand vom elabora o lege in interesul romanilor din diaspora. As dori sa le reamintesc: votul secret, accesibilitatea, echitatea, responsabilitatea, securitatea, transparenta, sustenabilitate, promptitudinea, eficienta costurilor, coerenta legislativa. Principiile sunt cele care dau directia lumii, a actiunii politice, a legilor. Daca interesul lor de a adopta legea privind votul prin corespondenta este atat de mare, atunci de ce nu stau calmi, rationali, la masa negocierilor, pornind de la principiile pe care PSD le-a prezentat in mod public?
Liberalii mai bine si-ar concentra eforturile politice pe discutii si negocieri serioase si nu pe motiuni de cenzura scrise ca la clasa intai.
Votul din alegerile prezidentiale din noiembrie 2014 nu a fost doar o sanctiune pentru candidatul PSD, ci un avertisment pentru intreaga clasa politica. Adica, au fost avertizate toate partidele pentru dezinteresul sustinut si mentinut ani intregi fata de votul prin corespondenta. Interpretarea pe care liberalii o dau votului din noiembrie este pripita. Ei au impresia ca oamenii care au votat pentru actualul presedinte au votat si pentru PNL, ca partid. Ei bine, aceasta nu este decat o capcana in care au cazut singuri. Si nu este treaba noastra sa le deschidem ochii, dar este nevoie de aceasta lege, este nevoie de discutii serioase pentru a rezolva o problema care aduce atingere vointei cetatenilor romani din diaspora.