Senatorul social-democrat Serban Nicolae sustine ca functia de lider de grup nu ii este una straina si ca, teoretic, nu s-ar teme de responsabilitatea pe care aceasta o implica insa, in opinia sa, o posibila schimbare a sefiei grupului PSD din Senat ar trebui realizata astfel incat sa nu bulverseze grupul.
- Am auzit si eu de posibilitatea asta (ca Ilie Sarbu sa demisioneze de la sefia grupului senatorial PSD - n.r.), n-am insa certitudinea ca se va produce, mai ales ca n-am mai discutat cu Ilie Sarbu si nu ne-am intalnit nici la reuniunea Senatului. Nu stiu decat la nivel de stire pe surse. Altminteri, functia de lider de grup nu imi e foarte straina. Am indeplinit in mod formal aceasta functie intre 2006 si 2008, liderul grupului fiind presedintele Iliescu, dar eu am preluat o buna parte din atributiile legate de BP si de negocieri cu celelalte partide. A fost si o perioada mai aglomerata pentru ca s-a suprapus unor evenimente precum suspendarea lui Basescu din 2007, iesirea PD de la guvernare, sustinerea in Parlament a Guvernului Tariceanu. Deci, teoretic, nu m-as teme de responsabilitati, dar important este ca o astfel de schimbare, daca se va produce, sa nu bulverseze grupul si sa nu duca la antagonizari interne si la micsorarea grupului, a declarat marti, pentru AGERPRES, senatorul PSD.
Potrivit acestuia, daca schimbarea sefiei grupului s-ar produce ca urmare a unor animozitati personale ar putea exista riscul ca grupul sa piarda senatori.
- Exista un risc (ca grupul PSD din Senat sa piarda membri - n.r.) in masura in care o asemenea schimbare se face pe o formula de animozitate personala sau de conflict personal. Grupul nostru a pierdut cativa oameni valorosi la Senat. De exemplu, Dan Tataru, Catalin Croitoriu, Valer Marian, colegi plecati din PSD si care in socotelile parlamentare ale majoritatii conteaza ca vot, a explicat Serban Nicolae.
Senatorul PSD a apreciat ca liderul grupului ar trebui sa fie o persoana cu autoritate si echilibru.
- E nevoie de un echilibru care sa asigure, si intre membrii grupului PSD si intre membrii coalitiei, cel putin la nivelul Senatului, si pentru asta e nevoie de o persoana care sa aiba si autoritate si echilibru, astfel incat sa se poata impune ca lider si in fata celorlalti colegi, dar sa asigure si un dialog permanent si echilibrat pentru asigurarea majoritatii care sa sustina Guvernul, a mai spus Nicolae.
Senatorul Ilie Sarbu intentioneaza sa-si anunte demisia de la conducerea grupului PSD din Camera superioara a Parlamentului, au confirmat pentru AGERPRES surse din formatiunea social-democrata.
Potrivit surselor citate, aceasta intentie a fost discutata in cadrul reuniunii de luni a conducerii PSD, iar Ilie Sarbu ar urma sa faca acest anunt, cel mai probabil, in viitoarea reuniune a grupului parlamentar.
Conform acelorasi surse, un posibil inlocuitor al lui Sarbu la conducerea grupului ar fi senatorul Serban Nicolae.
Sursa: AGERPRES