AGERPRES: Presedintele Iohannis, primit de omologul sau german
Trimisul special al AGERPRES, Florentina Peia, transmite: Presedintele Klaus Iohannis a fost primit, joi, de omologul sau german, Joachim Gauck, la Palatul Prezidential.
Potrivit Administratiei Prezidentiale de la Bucuresti, printre temele abordate se afla sustinerea reciproca a Romaniei si Germaniei in cadrul Uniunii Europene, preocuparea fata de stabilitate si securitate in actualul context geopolitic, rolul minoritatilor de sasi si svabi din Romania si, respectiv, de romani din Germania, in pastrarea traditiilor si a valorilor culturale comune, cat si copatronajul celor doi presedinti pentru Fundatia bisericilor fortificate sasesti din Transilvania.
Seful statului roman a fost primit la Palatul Bellevue, unde a avut loc o ceremonie militara, iar apoi a semnat in cartea de onoare. Inainte de convorbirile tete-a-tete cu Joachim Gauck si dejunul de lucru oferit de presedintele Germaniei, Klaus Iohannis s-a intalnit cu un grup de elevi de la Scoala Kepler din cartierul Neukolln, cunoscuta pentru programele de integrare pentru copii din mediul migrational.
Joi, seful statului roman se va intalni si cu cancelarul german Angela Merkel, cu care va avea convorbiri tete-a-tete si cu participarea celor doua delegatii, urmand ca la finalul intalnirii cei doi oficiali sa sustina o declaratie de presa comuna.
De asemenea, presedintele Iohannis va avea convorbiri cu presedintele Bundestag, Norbert Lammert, si se va intalni cu conducerea Forumului Germano-Roman si cu reprezentanti ai comunitatii romanesti din Germania, unde va fi insotit de sotia sa, Carmen.
Seful statului roman efectueaza o vizita oficiala in Germania. Inainte de plecarea la Berlin, el a declarat ca in discutiile cu liderii politici germani va aborda subiectul aderarii Romaniei la Spatiul Schengen, dar si alte teme precum situatia din Ucraina sau perspectiva europeana a Republicii Moldova.
El a adaugat ca va mentiona in discutiile pe care le va avea la Berlin si rolul crescand al comunitatilor germane din Romania si al comunitatilor romane din Germania ca puncte de legatura si factor de consolidare al cooperarii romano-germane.
Iohannis a afirmat ca relatiile de cooperare cu Germania au pentru Romania o importanta strategica, iar aprofundarea cooperarii dintre cele doua tari, precum si extinderea domeniilor de colaborare reprezinta o prioritate.
- Vizita ofera prilejul intrarii intr-o etapa superioara a relatiilor bilaterale ce include si o sustinere reciproca pe teme de interes comun in cadrul Uniunii Europene, in plan regional si international. Contam pe sprijinul german pentru integrarea reala si in profunzime a Romaniei in nucleul european. Avem multe puncte comune care ne unesc. Romania, ca si Germania, este un stat cu un profil comunitar bine conturat, sustinator al aprofundarii integrarii europene si al consolidarii Uniunii Europene, ca proiect politic. In acest context, vom discuta tematica de actualitate de pe agenda UE, a declarat presedintele Iohannis.