Mircea Diaconu: Dorinta mea de a fi in politica este alimentata din necazurile si frustrarile romanilor

Mircea Diaconu, candidat independent in alegerile europarlamentare, a declarat marti, in Piata Tricolorul din Bacau, in fata unei asistente de aproximativ 60 de persoane, ca dorinta sa de a fi in politica "este alimentata de necazurile si frustrarile romanilor" si nu de intentia de a fi cineva.
"Cand am intrat in politica eram un actor cunoscut, as putea spune fara modestie ca ma situam printre cei mai iubiti de publicul romanesc. Asadar nu aveam nevoie de o noua imagine publica pentru a-mi satisface orgoliul. Am intrat in politica realizand faptul ca eram trasi pe sfoara, mintiti, inselati in asteptari. Speram, cu limpezimea gandului oferita de faptul ca veneam dintr-un domeniu in care se pune lupa pe comportamentul uman, dar si cu o oarecare naivitate, ca, spunand fara ocolisuri durerile oamenilor, am sa pot facilita sustinerea unei altfel de a face politica in Romania", a marturisit Mircea Diaconu.
Potrivit acestuia, cat timp nu a deranjat prea tare, "a fost tolerat" .
"Numai ca eu sunt om cu principii. Si asta mi-a facut, ulterior, dusmani pe fata, care au dorit, indiferent de opiniile politice, sa ma neutralizeze politic. Numai ca eu am tenacitatea taranului roman. Sustinut si de convingerea mea interioara ca oamenii doresc schimbare in comportamentul politic, dar nu au pe cine se baza fiind inselati de atatea ori, am decis sa continui lupta politica intr-o maniera care sa nu ma ataseze de vreun partid. Si in aceasta maniera nu am dezarmat si, bazandu-ma pe ideile formidabile ale democratiei, vrand sa constat daca liberatatea exista cu adevarat in Romania, m-am inscris in alegerile europarlamentare. S-a incercat sa mi se puna diverse piedici. Numai puteam sa dau, insa, inapoi sub apasarea morala a peste 150.000 de semnaturi in favoarea candidaturii mele. Asa ca am continuat", a precizat Mircea Diaconu.
Actorul politician a mai spus, argumentand cu povestiri din periplul sau prin tara in calitate de candidat, ca are "mari sperante" in ceea ce priveste alegerea sa ca europarlamentar.
,,Daca, insa, pe 25 mai nu voi avea votul romanilor, nu voi demisiona de niciunde. In mod cert voi continua sa fiu un luptator politic pentru idealurile mele si ale celor ce ma sustin. Asta pentru ca nu am candidat la o functie, ci in apararea unor principii, a demnitatii concetatenilor mei plini de un naduf tacut", a mai spus Mircea Diaconu.
El a mai mai precizat ca principala neliniste ce i se prefigureaza nu este de ordin politic, economic, ci "scaderea natalitatii".
"Nu sunt ingrijorat ca va fi foamete, razboi. Cred ca suntem intr-un timp in care, dincolo de jocurile unora ori altora dintre puteri, pericolul pentru Europa este imbatranirea populatiei. Fara aceasta resursa generatoare de energie care sunt tinerii, oricate planuri s-ar face, diseca ori aproba in Parlamentul European, nu se va putea sustine o societate europeana civilizata, la propriu si la figurat", a mai spus Mircea Diaconu raspunzand unei interpelari din public privind contributia sa in eventualitatea alegerii ca eurodeputat.
In alta ordine de idei, Mircea Diaconu si-a exprimat speranta ca procurorii, indiferent de ce compartiment apartin, "nu vor fi instrumente ale puterii, asa cum au fost unii inainte de 1989, instrumente prin care actiona securitatea comunista".
Sursa: AGERPRES