Senatorul Laurentiu Florian Coca a sustinut o declaratie politica, intitulata "Pentru un sector sustenabil al economiei sociale", pe care o puteti citi in continuare.

Prin prezenta declaratie politica doresc sa fac o deschidere si o invitatie la dezbaterile ce sper ca vor mai urma in societatea noastra pe tema si proiectul legii economiei sociale, aflate in dezbatere la Comisia pentru Munca. De altfel, la initiativa domnului Liviu Pop, presedintele comisiei, s-a organizat saptamana trecuta o discutie, aplicata si tehnica, pe acest subiect cu reprezentanti ai societatii civile, interesati si buni cunoscatori ai domeniului. Sustin ca astfel de dezbateri ar trebui sa continue deoarece punctele de vedere sunt foarte diverse iar un consens, chiar si numai asupra definitiei economiei sociale, pare greu de realizat la momentul in care ne aflam.
Actualul Guvern si-a exprimat vointa de a sprijini un astfel de obiectiv prin trimiterea Proiectul Legii economiei sociale pe care il considera oportun in contextul economic si social din prezent. Din cate am constatat din discutiile de pana acum, el este asteptat de mai mult timp de autoritatile locale, de comunitati, de organizatii ale societatii civile si chiar de mediul de afaceri. Incurajari in sensul dezvoltarii economiei sociale vin de la toti cei care, in tara sau in strainatate, au preocupari in zona aplicarii unor formule inovative de antreprenoriat, a gasirii unor modalitati de activitate economica favorabila rezolvarii unor probleme sociale, cum ar fi combaterea marginalizarii, a saraciei si excluziunii sociale.
La ora actuala in tarile europene si in intreaga lume functioneaza sisteme ale economiei sociale. Chiar si in tara noastra au fost si sunt initiative si experiente valoroase, gasim, mai ales, pe plan local, multe exemple de organizatii cu activitate specifica economiei sociale. In ultimii ani, Romania a aplicat proiectul "Economia sociala, model innovator pentru promovarea incluziunii active a persoanelor defavorizate", proiect cofinantat din Fondul Social European prin POSDRU.
Cu ocazia dezbaterii acestei problematici am retinut ca adoptarea cadrului legal pentru sectorul economiei sociale este si o obligatie a statului nostru pe care ne-am asumat-o in mod solidar toate statele Uniunii Europene inca din 2012 prin "Strategia Europa 2020 pentru o crestere inteligenta, ecologica si favorabila incluziunii".
Obiectivul politicii economiei sociale, careia dorim sa-i dam un cadru legal prin proiectul aflat in dezbaterea Parlamentului, il constituie crearea si dezvoltarea unui sector sustenabil de economie sociala ca solutie pentru o serie de probleme sociale aflate in suferinta, asa cum sunt incluziunea sociala a persoanelor si grupurilor defavorizate si cresterea oportunitatilor de ocupare a persoanelor afectate de riscul saraciei si excluziunii.
Un aspect controversat al acestei probleme este modul in care se pozitioneaza economia sociala intre ceea ce, pe de o parte, s-a impus ca economie de piata, concurentiala si axata pe maximizarea profitului si, pe de alta parte, ceea ce se intelege prin sistemul caritabil sau de asistenta sociala, a carui filozofie si mobil principal nu este profitul, ci rezolvarea unor probleme sociale care, fie nu sunt tratate deloc, fie sunt prost vazute de economia de piata. O particularitate a economiei sociale consta tocmai in imbinarea obtinerii de venituri dintr-o activitate concreta si chiar a profitului daca se intrunesc acele conditii care sa-l faca posibil, cu solidaritatea sociala.
In practica lucrurile au evoluat pornindu-se de la observarea faptului ca prin organizarea realizarii unor activitati aducatoare de venituri si cu sprijinul comunitatii, unele probleme sociale, precum ocuparea persoanelor cu dizabilitati sau care nu-si gasesc de lucru pe piata muncii isi afla o solutionare in concordanta cu drepturile, aspiratiile si demnitatea oamenilor. Este mai ales vorba ca oamenii sa se simta utili, sa poata contribui dupa puterile lor la autosustinerea materiala. Totodata, sustenabilitatea organizatiilor economiei sociale nu inseamna a da satisfactie tendintelor si cererilor de a fi finantate cat mai mult sau exclusive din fonduri publice sau externe, pentru ca atunci am transgresa problema in sectorul asistentei sociale, al actiunilor si organizatiilor caritabile.
Prin procesul de reglementare dorim sa dam un cadru de stimulare initiativelor diverse de economie sociala si sa le asiguram o protectie legala si administrativa. Controlul autoritatilor publice in derularea unor astfel de initiative se impune si din constatarea faptului ca unele unitati protejate sunt doar un paravan pentru afaceri profitabile, pentru afaceri care speculeaza facilitatile fiscale de care se bucura unitatile economiei sociale sau care profita de slabiciunile managementului acestora.
Stimati senatori, multunindu-va pentru atentie, va invit colegial pe toti cei care aveti un punct de vedere sau o experienta in domeniul economiei sociale sa ne ajutati sa promovam o lege buna si aplicabila la condiiile Romaniei de azi.