Moshemordechai.ro: Vorbe intr-o doara

Azi n-am un subiect anume pe care sa ma asez, asa ca imi fac norma de blog risipind vorbe intr-o doara. In tara in care multi au pareri si putini au intrebari, cei mai multi au certitudini si prea putini gasesc ragaz pentru mirari, o coplesitoare majoritate expira convingeri si doar o incerta si imprecizabila minoritate mai are dilema, vorbitul intr-o doara devine nu doar un exercitiu de respiratie, ci aproape o obligatie patriotica.
Traian Basescu si-a organizat un fel de rendez vous cu niste cetateni. Isprava asta a fost promovata in multe feluri. Mai intai a fost descrisa ca "o intalnire a presedintelui cu bloggerii" - chestie nascatoare de scarpinat in crestet. Cum, monser, "cu bloggerii"? Chiar asa, cu toti, in grup, fara nicio rusine, de-a valma? Pe urma am realizat ca, intr-un fel, ma inscriu si eu in categoria "bloggeri", dar nu m-a poftit nimeni sa ma intalnesc cu minunatul. Asta desi, cu modestie si fara chef de pompat la penele de paun o spun, vreo doi ani mi s-a zis ca as fi primit titlul de cel mai asa si pe dincolo blog de politica din Romania ( au zis-o altii, nu eu!). Si mai stiu niste zeci de oameni care si ei dau din blog, dar pe care de asemeni nu i-a chemat nimeni sa se vaza cu fermecatorul. Acum devenea limpede ca nu e "intalnirea cu bloggerii", ci cel mult cu niste bloggeri. Pe urma a devenit "intalnirea presedintelui cu sustinatorii sai din online" - ceea ce deja era alt tutun, alta aroma, alta tuse.
Domnul Basescu se poate intalni unde vrea, cand vrea, cu cine vrea. Cu conditia ca aia sa vrea si ei. In general, "aia" nu prea vor. Dar Obama nu e blogger, nici sustinator online de-al celui fara de pereche, asa ca nu insistam pe chestia asta. Unii ar zice ca toate genuflexiunile din ultima vreme al inca presedintelui fac parte dintr-o parsiva campanie de imagine. Da, si? Nimic din Constitutie nu-i interzice lui Basescu, lui Pepe sau nea Stere sa isi faca fursecuri sau campanie de imagine, dupa cat ii duce capul. N-am nicio problema cu asta. E politician si e cumva in firea lucrurilor. La fel de constitutional este si atunci cand ma apuca pe mine cheful sa constat ca demersurile pe care le intreprinde Traian Basescu pentru clatirea si apretarea propriei imagini sunt ridicole. Si am sa incerc sa argumentez.
Acum vreo cateva saptamani, tot in programul de reabilitare termica a imaginii proprii ( ca nu mai e el "hot" ca pe vremea cand se baga in direct la televiziuni ca sa se pizduiasca dupa toane cu oricine are chef), Basescu o luase razna prin tara ba pe la nu stiu ce manastire, ba pe la "zilele" nu stiu carei prapadite de comuna uitata de Dumnezeu. Totul verificat, purecat, curatat, aranjat sanitar de catre SPP, sa nu care cumva sa se nimereasca prin zona vreun proprietar de "huo" care sa dea cu rest la constructia imaginii prezidentiale. In loc de biz-biz la imagine, rezultatul era fix pe dos. Pentru ca senzatia pe care o dadea nenea ala care mergea pe furis, in locuri ferite, era de ins speriat, care se teme sa dea ochii cu prea mult popor pentru ca-i cauzeaza la poza. Din marele Genghis Khan care se lupta cu bau-bau si facea sauna de multime cand i se, pardon, scula lui, furisarea la "zilele comunei Taspeleni" e orice doriti dvs., dar sigur nu achizitie de imagine. Dar faci ce poti, cu ce ai - daca n-ai bani de limuzina, cumperi o pereche de bascheti, ca si mersul pe jos tot deplasare e.
Apoi a fost intalnirea asta cu cetatenii care au net si inca nu s-au hotarat sa-l injure, ba unii chiar se declara sustinatori ai lui. Tot la fereala, tot in mediu steril, bine decontaminat de catre SPP, cu un Basescu pe scena, la distanta suficienta de ai cativa rataciti din sala. El vorbea, aia cativa stateau cuminti in sala, asteptand semnalul ca pot pleca acasa. Si-a dat omul cu parerea despre facebook, despre politica, online, in fine despre ce a vrut el. Pe urma toata lumea a plecat linistita acasa si i-a durut in cur pe toti de tot rahatul asta. Si a ramas cu imaginea nereperata.
Traian Basescu imi da senzatia ca nu pricepe inca ce i se intampla. Nu realizeaza ca, pur si simplu, nu mai intereseaza. Nu mai reuseste nici macar sa enerveze. Enervarea presupune un efort pe care el ca personaj nu il mai merita. Nu mai reuseste sa mobilizeze nici antipatia celor multi. El exista si atat. Si nu pare sa se impace cu lucrul asta. De la un anumit punct, asta poate fi o problema. Sigur, el inca mai nadajduieste la o cariera in politica, dupa Cotroceni. Iar eu inca mai am sperante ca o sa devin chitarist la Led Zeppelin. Chestia e ca trupa aia nu prea mai exista, iar eu habar nu am unde se toarna benzina in chitara.
Alta vorba intr-o doara. La inceputul saptamanii, unii de la o pseudo-televiziune, ingalbeneau ecranul cu un "breaking news": Voiculescu a fugit din tara! "Breaking news"-ul fictivilor jurnalisti se referea la foarte proaspata stire ca Dan Voiculescu plecase din tara. Cu trei zile in urma. Foarte tare chestie. N-am avut de lucru si am bascalit asta pe Facebook, notand ca omul calatoreste foarte frecvent in strainatate. Si asta de multi, foarte multi ani. Au aparut, fireste, consumatorii de breichiniuz, inghititorii de galusca, consumatorii de conspiratii, ma rog, categoria aia de oameni care cred ca Basescu e Filemon Cel Frumos Si Milostiv, iar toti aia care nu-l inghit niste secaturi. Constatarea lor era ca "a fugit", "ii e frica si fuge", " a fugit cu banii!". In fine, se stie repertoriul. Ba eram chiar somat sa precizez "la cate zile de la fuga" o sa recunosc evidenta. Bun. Miercuri seara Dan Voiculescu s-a intors in tara. N-a mai fost breaking news. Nici eu n-am mai scris pe Facebook despre asta, deci nu am nici cea mai vaga idee in ce faza se mai afla teoria conspiratiei.
Inca o vorba intr-o doara si gata. Aud frecvent ca "avem (prea) multe televiziuni de stiri". Parol? Unde-s, monser, ca nu vad niciuna? Avem, e drept, multe televiziuni. La fel de drept e ca unele sunt degeaba. Si ca unele se pot numi "televiziuni" sau "institutii de presa" doar dand dracului orice rigoare in definirea termenilor. Dar televiziuni de stiri... canci. A, da. Avem televiziuni de politica. Politica proasta si de rahat. Dar asta e altceva. Partea de stiri e subtire, inconsistenta si neconvingatoare. Politica externa e aproape inexistenta, stirile din economie abia- abia, cultura, arte etc... ce sa mai vorbim. Asa ca avem televiziuni de politica. Si ceva tabloideala proasta. Iar regula e ca totul curge dupa acelasi calapod: niste oameni proptiti in scaune care vorbesc. De regula politicieni. Pentru ca, la noi, politica se face la televizor. Politicianul ar trebui sa fie o aparitie rara si importanta la televizor, treaba lui fiind sa isi flexeze muschii prin alte institutii, iar la televizor jurnalisti, comentatori, cetateni sa comenteze cele din politica. La noi e pe dos. Televiziunea fabrica notorietate (ca imagine... mai greu, tre’ nu doar sa fii vazut, ci sa ai si continut), iar politicienii vor notorietate. Asa ca e plin de ei. De dimineata pana seara. Incaierandu-se, racnind, certandu-se prin studiouri. Alergand de la o televiziune la alta ca sa o ia de la capat. Si uite asa, despre ceea ce fac politicienii discuta tot politicienii si cativa vorbeti de serviciu. Totul pe ton rastit, intr-o permanenta nevroza, la limita apoplexiei.
Si cu asta am ispravit vorbitul intr-o doara de azi. Si, daca aveti chef, la final, puteti constata ca am fost ipocrit. Ca de fapt am avut un subiect azi. Unul singur. Daca n-aveti chef, ramane ca am aruncat vorbe intr-o doara despre trei chestii diferite.