ANALIZA: Greii PSD fac jocurile inainte de Congres pentru functiile de vicepresedinte

La Congresul PSD din 19-20 aprilie cea mai ravnita functie va fi cea de vicepresedinte, greii partidului facandu-si jocurile pentru a obtine o astfel de pozitie, fie la nivel national, fie regional, in conditiile in care functia de presedinte este dinainte adjudecata de Victor Ponta.
De altfel, functiile de top ale viitoarei structuri de conducere a partidului sunt deja adjudecate si, daca nu se vor inregistra surprize, conducerea PSD dupa Congres va arata astfel: Presedinte - Victor Ponta, Presedinte de onoare - Ion Iliescu, Presedinte executiv - Liviu Dragnea, Presedinte Consiliul National (CN) - functie detinuta de Adrian Nastase, pentru care nu se fac alegeri, Secretar general - Andrei Dolineaschi (functie care, potrivit modificarilor la Statut ce vor fi adoptate la Congres, va fi una numita, validata de CExN la propunerea presedintelui partidului si remunerata)
La functia de presedinte al PSD si-a mai inregistrat candidatura si Andrei Alexandru, membru de partid la filiala PSD Sector 2, care a mai candidat la aceasta pozitie si la Congresul din 2010.
Astfel, in aceasta situatie, greii PSD se vor lupta intre ei pentru o functie de vicepresedinte.
La Congres vor fi scoase la bataie 16 functii de vicepresedinte, opt la nivel national si alte opt la nivel regional. Avand in vedere ca vicepresedintii la nivel regional vor fi votate doar de catre delegatii care reprezinta regiunea respectiva, batalia pentru o astfel de functie este si cea care degaja cea mai mare pasiune.
Regiunea S-V este regiunea cu cei mai multi pretendenti.
Functia de vicepresedinte al Regiunii S-V este dorita de Ion Prioteasa (presedinte CJ Dolj), Adrian Duicu (presedinte CJ Mehedinti), Ion Calinoiu (presedinte PSD Gorj), Paul Stanescu (presedinte CJ Olt) si Ion Calea (presedinte CJ Valcea).
Cei cinci pretendenti isi disputa vicepresedintia regiunii in conditiile in care Olguta Vasilescu (primarul Craiovei) va candida pentru o functie de vice la nivel national, iar actualul vicepresedinte al PSD, Valeriu Zgonea, nu a dat semne ca ar dori sa candideze.
O alta regiune disputata este Regiunea S-E, unde functia de vicepresedinte este dorita atat de Marian Oprisan (presedinte CJ Vrancea), cat si de Nicusor Constantinescu (presedinte CJ Constanta). Pentru aceasta functie a fost vehiculat si numele lui Constantin Boscodeala (primarul Buzaului), in timp ce Dan Nica va candida la o functie de vice national.
Alte regiuni disputate sunt Regiunea Sud, unde functia de vice regional este dorita atat de Mircea Cosma (presedinte CJ Prahova), cat si de Silvian Ciuperca (presedinte CJ Ialomita), in timp ce Constantin Nicolescuisi doreste o functie de vice national, dar si Regiunea Centru, unde aspiratii pentru o functie de vice au atat Mircea Dusa, cat si Ioan Cindrea (presedinte CJ Sibiu), in timp ce Constantin Nita va candida pentru o functie de vice la nivel national.
Celelate regiuni par adjudecate, avand in vedere ca pretendentii nu au contracandidati. Acesta este cazul Regiunii N-E, unde pretendent este Gheorghe Nichita, Regiunea N-V, unde aspirant este Ioan Rus si Regiunea Bucuresti-Ilfov, a carei functie de vicepresedinte este dorita de Robert Negoita. In Regiunea Vest, pretendent la o functie de vice regional este Titu Bojin (presedite CJ Timis). Acesta ar putea avea un contracandidat in persoana lui Ion Mocioalca.
Spre deosebire de vicepresedintii regionali, cei la nivel central vor fi alesi de catre toti delegatii, urmand a-si obtine pozitiile in functie de numarul de voturi cumulate.
Printre pretendentii la o functie de vice national se numara Titus Corlatean, Nicolae Banicioiu, Dan Sova, Constantin Nicolescu, Dan Nica, Marian Vanghelie, Constantin Nita, Gheorghe Bunea Stancu, Silvian Ciuperca, Ion Calea.
CExN al PSD a stabilit sa aloce cinci functii de reprezentant in BPN care vor reveni doar femeilor. Pretendente la aceste functii, care au rang de vicepresedinte, sunt Ecaterina Andronescu, Olguta Vasilescu, Rovana Plumb,Corina Cretu si Gabriela Firea.
Daca o pretendenta decide sa candideze pe lista de vicepresedinti nationali si este aleasa, in BPN va intra atat ea, cat si celelalte cinci care vor candida pe locurile rezervate femeilor. Potrivit unor surse, la acest moment se negociaza daca femeile vor candida si alaturi de barbati sau doar pe lista rezervata lor, parand ca a doua varianta este si cea pe care se va merge la Congres.
La Congresul din 19-20 aprilie vor participa si fostii presedinti ai partidului Ion Iliescu, Oliviu Gherman, Adrian Nastase si Mircea Geoana.
Vor fi prezenti, totodata, in calitate de invitati, presedinte Internationalei Socialiste si presedinttele PES, precum si presedinti sau reprezentanti ai partidelor parlamentare, cu exceptia PDL.
Congresul se va desfasura la Sala Palatului, in prezenta a 4.200 de delegati.
La Congres nu a fost invitat si presedintele Traian Basescu.