DeCeNews: Ponta va avea contracandidat la Congresul PSD. Vezi cine este

Victor Ponta va avea un contracandidat in cursa pentru presedintia PSD, la Congresul de pe 19-20 aprilie.
Potrivit pesurse.ro, contracandidatul lui Ponta este Andrei Alexandru, fostul consultant al lui Iliescu in perioada 1992-2000 si consilier al lui Nicolae Vacaroiu.
Andrei Alexandru anunta, intr-o scrisoare, ca va candida la sefia PSD impotriva lui Victor Ponta, daca nu se va inscrie altcineva. Alexandru il acuza pe Ponta ca a deturnat scopul USL si a abandonat promisiunile din campanie.
Andrei Alexandru i-a cerut lui Victor Ponta sa-si dea demisia din functia de prim-ministru al Guvernului si sa nu mai candideze la functia de presedinte al PSD.
Alexandru enumera patru motive pentru care a luat aceasta decizie: "sanatatea democratiei in partid", "neincrederea in actualul presedinte PSD", "abandonarea obiectivelor si inselarea cetatenilor", "votul la Congres va fi demonstra daca doar Victor Ponta a ales calea coabitarii cu Traian Basescu".
Daca Ponta va iesi lider PSD, mai spune Alexandru, "noi, cei din PSD, ne-am afla intr-o situatie mai mult decat jenanta".

CITESTE AICI SCRISOAREA LUI ANDREI ALEXANDRU

"Cu o saptamana in urma, in calitate de membru PSD, am dat publicitatii o "Scrisoaredeschisa" adresata lui Victor Ponta in care ii solicitam sa renunte la functia de prim ministru al Guvernului si sa nu mai candideze la un nou mandat de presedinte al partidului. In spatiul virtual al ziarelor si agentiilor de presa, initiativa mea s-a bucurat de un mare numar de cititori si de un procentaj neasteptat de mare de comentarii favorabile. In acest rastimp, am sperat sa se inscrie in cursa macar un contracandidat la alegerea viitorului presedinte al PSD, un membru PSD care sa se bucure de prestigiu si notorietate
Altfel, solicitarea adresata de mine si impartasita de multi altii nu s-ar putea realiza nici macar teoretic. Pornind de la premiza ca exista in PSD destui oameni de valoare, sunt trei explicatii pentru lipsa unui contracandidat:
1. Teama de represalii fata de cel care s-ar inscrie in aceasta competitie sau
2. Increderea si acordul fata de actiunea politica a actualului presedinte al PSD sau
3. Oportunismul
Mai sunt doar cateva zile pana la Congresul PSD si nu s-a prezentat inca vreun contracandidat. In aceasta situatie, am decis ca in cursul acestei saptamani, daca nu se inscrie nimeni, sa-mi depun cererea de candidatura la Secretariatul General al PSD pentru functia de presedinte al partidului. In drept, imi voi intemeia cererea pe Statutul PSD, art. 185, al. 4, teza a 5-a.
Motivele acestei decizii
1. Pentru sanatatea democratiei intr-un partid, e bine sa existe macar doi candidati pentru fiecare functie.
2. Ca urmare a actiuniilor sale politice, subsemnatul Andrei Alexandru, membru PSD, nu mai am incredere in actualul presedinte, Victor Ponta, si nimeni din PSD nu si-a manifestat intentia de a-l contracandida pana la aceasta data.
3. In ciuda diferentelor doctrinare intre PSD si PNL, USL a fost creata in esenta pentru neutralizarea politica a presedintelui Romaniei, Traian Basescu, in mod legal si constitutional si pentru "dreptate pana la capat". Victoria in alegeri a USL se datoreaza intr-o proportie covarsitoare acestor promisiuni. Prin actiunea sa politica, Victor Ponta a abandonat aceste obiective, inseland asteptarile cetatenilor. Nici in plan economic nu se pot constata progrese sau perspective incurajatoare. Oamenii se tem din ce in ce mai mult de pierderea locurilor de munca si de saracie. Daca la Congres delegatii ii vor acorda un vot majoritar lui Victor Ponta, inseamna ca PSD aproba actiunea sa politica. Un asemenea vot s-ar constitui intr-o clarificare a relatiei cu PNL, practic o renuntare la temelia pe care s-a construit USL.
In lipsa unui contracandidat la presedintia partidului, delegatii n-ar avea de ales, fapt care ar prelungi confuzia privind adevarata directie politica a PSD.
4. Votul de la Congres pentru functia de presedinte, in conditiile existentei unei competitii, este cel mai bun prilej pentru membrii PSD si pentru opinia publica sa afle daca doar Victor Ponta a ales calea colaborarii cu Traian Basescu si abandonarea promisiunilor electorale sau o majoritate a delegatilor a validat politica sa. In cazul unui vot favorabil lui Victor Ponta, noi, cei din PSD, ne-am afla intr-o situatie mai mult decat jenanta: majoritatea romanilor se dezice de Traian Basescu, propriul sau partid, PDL, l-a abandonat si, paradoxal, chiar absurd, adversarul politic, PSD, il readuce la viata".