Senatorul PSD Trifon Belacurencu a depus o initiativa legislativa care elimina conditia de cvorum la referendumul national si propune ca in cazul revizuirii Constitutiei conditia de validare sa fie participarea a cel putin 30% plus unul din alegatorii inscrisi in listele electorale permanente.
Senatorul PSD propune eliminarea din Legea referendumului a prevederii conform careia "referendumul este valabil daca la acesta participa cel putin jumatate plus unul din numarul persoanelor inscrise in listele electorale permanente". De asemenea, in cazul referendumului pentru revizuirea Constitutiei, initiativa legislativa propune stabilirea unei conditii de validare in situatia in care prezenta la urne este de cel putin 30% din numarul persoanelor inscrise in listele electorale permanente.
"Referendumul pentru revizuirea Constitutiei este valabil daca la acesta participa cel putin 30% plus unu din numarul persoanelor inscrise in listele electorale permanente", se arata intr-un alineat nou propus pentru a fi introdus in Legea referendumului. Totodata, senatorul social-democrat propune ca in cazul referendumului local conditia pentru validare sa fie participarea a cel putin jumatate plus unul dintre alegatorii din listele electorale permanente.
In motivarea la proiectul de lege, Trifon Belacurencu sustine ca "in Romania nu exista motive intemeiate pentru care cvorumul sa nu fie eliminat in privinta referendumului". "Romania a avut deja doua referendumuri unde vointa suverana a poporului roman a fost denaturata de existenta cvorumului, asimiland persoanele care se abtin cu partizanii votului negativ si promovand forme de boicot", arata Belacurencu.
Senatorul PSD a inregistrat propunerea legislativa pe 30 ianuarie, fiind singurul semnatar al proiectului de act normativ.