Jurnalul National: Un cosmar cu sfarsit de cosmar (Autor: GHEORGHE VOICU)

Sfarsit de cosmar pentru un cosmar fara sfarsit? Se potriveste cu ceea ce se intampla in Romania. Curtea Constitutionala a dat o decizie care schimba, brusc, toate datele problemei. Dar, mai ales, confirma ipoteza ca acest razboi este unul pe care Basescu si l-a dorit acum, nu dupa alegerile parlamentare. Deciza Curtii Constitutionale ii maximizeaza sansele de a se intoarce la Cotroceni in functia de presedinte.
Apar si semne de intrebare. Ce era valabil in 2007 nu mai conteaza acum? Se impun conditii extrem de severe pentru validare: peste 9 milioane de votanti. Nu aceleasi conditii ca la alegerea presedintelui. Cum s-ar spune, o decizie ce starneste controverse si lasa senzatia ca avantajeaza un competitor. Se putea intampla acest lucru dupa alegerile parlamentare, cand, e de asteptat, USL va obtine o victorie convingatoare? Probabil ca nu.
Incepe astfel un alt razboi cu miza ridicata. E vara, perioada de concedii si, la prima vedere, putin probabil ca 9 milioane de romani vor iesi la vot. Dar nu imposibil. Incandescenta campaniei pentru referendum poate aduce oamenii la urne intr-un numar neasteptat de mare. Adica peste 9 milioane. Si corect ar fi sa se mentina varianta ce ia in calcul doar participantii la vot. Exact cum era inainte de a fi modificata de PDL in favoarea presedintelui.
Ce face PDL-ul si Basescu? Paradoxal, politicianul pedelist are sanse mai mari daca electoratul sau nu vine la vot. O varianta tentanta, dar periculoasa, pentru ca un procent ridicat al voturilor pentru demitere l-ar lasa pe Basescu fara nici un fel de legitimitate.
Urmeaza o campanie tensionata. Nimic nou pentru alegerile la care a participat Basescu. E presedinte de 8 ani. Unii ar spune - o eternitate! A dat piept cu doua alegeri prezidentiale, s-a descurcat bine, dar exista si semne de intrebare ca le-a castigat. Intotdeauna a avut parte "de-o smecherie". Ca si acum. Decizia Curtii ii da curaj. Si speranta ca va scapa. Dar un lucru e sigur: chiar daca nu vor fi 9 milioane de votanti, cei mai multi vor opta pentru demiterea lui.
Paradoxal, victorios pe hartie, dar infrant la urne, isi va relua functia de presedinte. Cu ce legitimitate si-o va exercita? Va mai putea fi presedintele-jucator care se amesteca in toate? Probabil ca da, trecerea acestui hop il va indarji si mai tare. Exista un risc maxim: sa fie contestat in strada. Si e posibil ca numarul protestatarilor sa fie extrem de mare. Sunt de asteptat violente? Trebuie luata in calcul si o asemenea varianta, mai ales ca se anunta o campanie extrem de dura, in limbaj si atitudine.
S-ar putea ca tocmai aceasta decizie, ce pare sa-l securizeze pe Basescu, sa-l arunce intr-o situatie politica de-a dreptul imposibila. Dar el n-o va lua in calcul fiindca are un singur scop: sa ramana presedinte in continuare. Blocajul politic va fi total, iar tara prinsa intr-un conflict pagubos pentru toata lumea. Pentru ca orice cosmar are un sfarsit, dar tot de cosmar.