Politica - Politica externa | Bilantul celor 5 ani post-aderare a Romaniei la UE: Sfarsitul sperantei europene

Blogul Corinei Cretu : Anul iluziilor spulberate
Pentru Romania, 2011 a marcat sfarsitul sperantei europene. Ni s-a aratat, in mod brutal, ca din cantitate neglijabila suntem pe cale sa devenim cantitate deranjanta, dispensabila. Esecul aderarii la Spatiul Schengen este doar partea cea mai vizibila a acestei infrangeri fara lupta, incasate umilitor de cei ce se fac ca reprezinta interesele statului roman. In vreme ce ne faceam griji ca ne indreptam spre o Europa cu doua viteze, ceea ce formal se mai numeste Uniunea Europeana a inceput sa se reconfigureze rapid, intr-o incercare disperata de a frana prabusirea in prapastia dezintegrarii. Noua, dar si altor catorva de o seama apropiata, acum, noua – tovarasie care n-are de ce sa ne incalzeasca – ni s-au rezervat vagoanele de la clasa a III-a, in acest tren ce se indreapta spre nicaieri, in speranta, tot mai desarta, ca va intalni gara izbavitoare.
Mai mult, ni s-a dat de inteles – ca sa nu ma refer si la vocile tot mai transante ale tot mai puternicei extreme drepte – ca aceste vagoane din coada pot fi oricand decuplate, daca o impune salvarea celor mai bine plasati. Bilantul celor 5 ani post-aderare la UE nu mai inseamna, dupa cum ne lamentam, pana nu de mult, doar contributia neta la bugetul Uniunii, fondurile neaccesate si perpetuarea discriminarii romanilor, mai ales pe piata fortei de munca. Una din temele esentiale ale anului electoral ce incepe ar trebui sa fie, in locul isteriilor diversioniste ce se pregatesc, ratarea sansei europene a Romaniei de catre o guvernare nu doar incompetenta si corupta, ci anti-nationala prin abandonarea tarii intr-o fundatura fara precedent de la caderea comunismului.
2011 a insemnat, la nivel planetar, o cotitura spre deglobalizare, ale carei efecte se resimt deja: de la intoarcerea investitorilor pe pietele de origine, nu doar intre marii actori internationali, ci si in sanul UE - pana la accentuarea politica a egoismelor nationale si evocarea spectrului unui nou razboi mondial, pentru spargerea unui abces aparent fara leac, in schimb tot mai primejdios prin acumularea, dupa regula bulgarelui de zapada, de tensiuni pe toate planurile.
Inceput in uralele entuziaste ale "primaverii arabe", 2011 se incheie cu o "iarna islamista" al carei vifor nu numai ca omoara speranta democratizarii spatiului sud-mediteranean, dar are menirea sa provoace fiori reci in contextul posibilului nou conflict din Orientul Mijlociu.
Sunt doar cateva ganduri la capatul unui an al iluziilor spulberate si inaintea unui an ale carei evolutii sunt mai greu de intrevazut ca niciodata. Si, totusi, dincolo de mersul implacabil al lumii, romanii au, in 2012, sansa de a-si spune si ei cuvantul in legatura cu soarta lor. Ma incapatanez sa cred ca experimentele esuate, in ultimii ani, cu propria noastra viata sunt o lectie mai puternica decat zgomotul masinariei propagandistice ce-si tureaza, deja, puternicele motoare si decat tertipurile sistemului de frauda, pre-electorala si electorala, perfectionat de actuala putere.
Pentru a avea conducatori responsabili e nevoie, in primul rand, de asumarea propriei raspunderi de catre cei care-i gireaza prin votul lor. Alegerile din 2012 vor fi examenul de maturitate al unei democratii ce se opinteste de peste doua decenii. si, implicit, testul unui popor nevoit sa-si aleaga calea in vreme ce, iarasi, ii da tarcoale vartejul istoriei.