Inpolitics informeaza: Mitul Vasile Blaga (autor: Sorin Rosca Stanescu).
Principalul contracandidat al lui Emil Boc la sefia PD-L este un personaj extrem de versatil, cu o fata de buldog si cu un comportament de caporal. Ca sa citez cate ceva din spusele domnului Traian Basescu. S-a creat un veritabil mit, la nivelul opiniei publice, referitor la Vasile Blaga. El a plecat din interiorul Partidului Democrat-Liberal inca de pe vremea cand cutreiera, cu initialele PD, pe la Internationala Socialista. Apoi s-a propagat catre celelalte partide si, in fine, astazi mitul a ajuns si la popor. Tradus, acesta spune, in esenta, ca Vasile Blaga ar putea aduce mantuirea si iertarea de pacate pentru un partid care s-a autocondamnat, facand si sustinand cea mai rea guvernare din trecut, din prezent si din viitor. Asa se fie?
Domnul Vasile Blaga si-a construit imaginea urmand exemplul a doi proeminenti inaintasi care s-au afirmat, la fel ca si domnia sa, tot in laboratoarele defunctului FSN. Este vorba de Octav Cozmanca si Viorel Hrebenciuc. Atat Hrebenciuc, cat si Cozmanca si-au trait epoca lor de glorie. Ei au devenit, si nu intamplator, oameni cheie in PDSR si respectiv in PSD. De ce? Pentru ca au stiut sa se plaseze in epicentrul jocului politic. Pe scurt si intr-o exprimare brutala, cei doi au fost cadristii stangii, veritabile eminente cenusii ale partidului. In aceasta calitate, au ales pe spranceana si au facut numiri in teritoriu. Au fost adevaratii constructori si coordonatori din umbra atat ai partidului, cat si ai unora dinte liderii acestuia. Iliescu rareori a iesit din cuvantul lui Cozmanca, la fel cum, mai tarziu, rareori Adrian Nastase a iesit din cuvantul lui Hrebenciuc iar atunci cand a facut-o, a fost penalizat. Dar acestia au fost si principalii negociatori cu celelalte partide. Pentru ca versatilitatea lor a atins cote maxime. Prin inteligenta si inventivitatea combinatiilor pe care le-au pus la cale.