Eurodeputatul George Becali l-a indemnat, marti, in plenul PE, pe presedintele CE, Jose Manuel Barroso, sa se roage la Dumnezeu sa-i dea "ce i-a dat lui Solomon - intelepciune" pentru a conduce Europa si l-a asigurat ca il va vota pentru un nou mandat in fruntea Executivului european.
"Domnule Barroso, am citit documentul dumneavoastra, dar sincer va votez maine pentru ca eu cred ca Europa are nevoie de un om religios si crestin ca dumneavoastra, cu aceasta educatie", i-a spus Becali presedintelui in exercitiu al CE.
"Eu cred ca maine, dumneavoastra veti fi presedintele Comisiei Europene si va rog domnule Barroso sa va rugati la Dumnezeu sa va dea ce i-a dat lui Solomon - intelepciune. Intelepciune pentru a conduce Comisia Europeana. Doamne ajuta", a conchis Becali, care a fost urmarit de presedintele CE.
Eurodeputatul neafiliat George Becali a avut aceasta interventie marti, in plenul PE reunit la Strasbourg, in cadrul dezbaterilor ce au urmat discursului presedintelui CE.
Presedintele CE candideaza pentru un nou mandat in fruntea Comisiei Europene, el prezentandu-si marti prioritatile in fata eurodeputatilor.
Plenul PE voteaza, miercuri, in ceea ce priveste candidatura lui Jose Manuel Barroso.