Primarul Constantei, Radu Mazare (foto), a declarat ieri ca municipalitatea va plati aproximativ 100. 000 de euro pentru cazarea politistilor care vor fi detasati in acest sezon estival in statiunea Mamaia. "Am avut mai multe discutii cu ministrul de Interne, Dan Nica. Mi-a spus ca Ministerul de Interne este intr-o situatie financiara foarte proasta, ca nu are fonduri ca sa cazeze politistii pentru asigurarea ordinii in perioada sezonului estival si m-a rugat sa gasim o solutie impreuna", a afirmat Radu Mazare. Primarul a precizat ca este vorba despre aproximativ 120 de politisti, care vor asigura ordinea publica in Mamaia si partial in Constanta. Politistii detasati vor fi cazati in apartamentele construite in nordul statiunii, cate 4-6 intr-un apartament, iar diurna va fi asigurata de Ministerul de Interne. "Am convenit cu ministrul de Interne ca pentru statiunea Mamaia, pentru 120 de politisti, Primaria sa asigure cazare pe perioada sezonului intrucat stim ca turistul este cea mai importanta sursa de venit, iar ordinea si linistea publica sunt cele mai importante pentru turism. Politistii vor veni in urmatoarele cateva zile si isi vor desfasura activitatea in statiunea Mamaia si partial Constanta. E un protocol intre Primarie si MAI, noi asiguram cazarea, ei diurna. E cea mai ieftina solutie pe care am gasit-o, fiindca daca discutam de cazare in camere de hotel preturile ar fi fost de doua - trei ori mai mari", a mai spus Mazare. (Laurentiu Radu)