Senatorul PDL Mircea Banias (foto) a declarat ieri ca motiunea PNL pe Aparare este "demagogica si instigatoare", "o insailare de zvonuri condimentate cu interpretari rautacioase", care nu propune nici o solutie clara si serioasa. "Demersul de azi al PNL face parte din strategia unui partid disperat, incapabil sa aiba un mesaj cu priza la public si care ineaca Parlamentul in motiuni doar sa arate ca exista. PNL trage cu gloante oarbe. Motiunea simpla a PNL poate fi caracterizata drept demagogica si instigatoare, o incercare de a capitaliza nemultumirile militarilor si ale familiilor lor in perioada de criza. Motiunea e o insailare de zvonuri si fragmente luate din presa, condimentate cu interpretari rautacioase, care nu propune nicio solutie clara si serioasa", a criticat democrat-liberalul de la tribuna Senatului. El i-a criticat pe liberali ca sunt mai preocupati de soarta Armatei decat atunci cand au fost la putere si le-a transmis ca bugetele tuturor ministerelor Apararii au fost reduse de toate statele vecine membre UE si NATO din cauza crizei. (Laurentiu RADU)