Areta Sandru: Pestisorul de aur
Vom momi cativa pestisori din ocean. Cu undita, cu malai sau cu paine. Daca oceanul e prea departe si ne va obosi curand genunchiul drept sau stang, vom gasi un rau pe aproape in care sa se anunte dar si precis ca pescuitul in apa nu-i deloc interzis. Ai venit? Aseaza-te bine, uite aici langa mine. Doua undite, doua ace, vezi sa nu le ia apa la vale, si sa asteptam cand unul din pesti se va incurca, in undita ta sau a mea. Uite-l, sclipeste in soare, cu solzii sai de argint, un peste venit dintr-un afluent al acestui rau sa-si vada probabil nepotii. Cu totii, sunt sigura, au organizat apoi dupa aceasta intalnire, in care se va servi ceva mai consistent decat o simpla prajitura, o plimbare prin apele acestui rau. In zadar unul dintre nepoti i-a explicat acestui unchi, ca e mai bine sa inoate cat mai departe de mal. Si nestiind ca nu se mananca tot ce zboara, uite-l, drept pedeapsa, pe pestisor scos din apa raului afara. Poate ca, mi-a raspuns copilul razand, daca-l vom da inapoi raului, langa malul lui drept, langa malul lui stang, si va inota ca mai-nainte si va fi un nepot cuminte, sau cine stie, nepotul vreunui pestisor de aur. Eu zic ca se poate. Si asa a ramas borcanul nostru de iaurt, pentru pestisorul de pe malul drept sau stang, gol, o jumatate de zi. Si flamanzi dar gandindu-ne cat de bine i-ar sta pestelui din nou in familia sa, l-am pofiti inapoi in apa. Si de-atunci, va rog insistent sa aflati, ca eu imi cumpar pestii gata conservati intr-un sos de tomate. Ce, nu se poate? Pestisorul de aur - pentru ca orice rau care se respecta are si un asemenea pestisor - pestisorul de aur cum spuneam, ne va da ca rasplata, o inghetata din vanilie sau ciocolata.

Areta Sandru

(din volumul Carte de bucate pentru cei mici)