AmosNews: Scrisoarea pierduta, editie europarlamentara (Autor: Octavian ANDRONIC)
Nu stiu daca atunci cand a compus Scrisoarea pierduta Caragiale s-a gandit vreun moment ca e pe cale sa realizeze o capodopera. Mai degraba cred ca si-a facut socoteala ca va scoate din ea un spectacol care sa-i amuze pe contemporani si din care sa poata fi platiti actorii. Mai ales ca subiectul era unul destul de banal, desprins dintr-o realitate imediata ce tinea mai mult de un soi de normalitate decat de o abatere de la aceasta. Motivul scrisorii care ajunge altundeva este comun in aria comediei, iar rezolvarea conflictului - una pragmatica, ce multumeste pe toata lumea, inclusiv pe spectatorul care nu si-a dorit altceva decat sa rada putin de cei pe care in restul timpului ii socotea responsabil de viata sa. Banalitatea actiunii tinea si de realitatile locului si timpului: in orice urbe mai maricica exista cate un Trahanache care facea si desfacea itele politicii, un Tipatescu imputernicit de autoritatea centrala sa foloseasca forta cand credea de cuviinta, o opozitie galagioasa si oportunista compusa din intelighentia relativa a locului si, nu in ultimul rand, o afacere amoroasa ce implica personalitati locale. Pe masura trecerii timpului zgura actualitatii s-a desprins de pe corpul operei dand la iveala perfectiunea taieturilor care alcatuiesc fatetele acestui diamant dramaturgic. De aici inainte ponderea s-a mutat de pe actiune pe interpretare. Mai multe generatii de actori s-au straduit sa dea viata personajelor intr-o maniera cat mai apropiata de intentiile autorului. Dintre toate ramane ca un arhetip celebra punere in scena a lui Sica Alexandrescu, din 1953, cu pleiada de actori geniali care s-au confundat practic in timp cu personajele interpretate. Dintre toti directorii de scena care s-au incumetat sa isi masoare puterile cu acest text, poate cea mai dura a fost tentativa lui Ciulei de a se desprinde de modelul fundamental, fara a afecta nici textul, nici mesajul. Este aceea pe care TVR a simtit nevoia (fireasca) sa o transmita in ajun de alegeri, fie ele si europarlamentare, pentru a sublinia perenitatea unei psihologii si a unui comportament social care nu difera prea mult de cele de la 1883, anul desfasurarii actiunii. Caci chiar si dupa 130 de ani, in fiecare judet exista cate un presedinte de CJ in al carui pix stau numirile banoase, care se sprijina pe un emisar al puterii centrale care actioneaza discretionar si in care puterea oligarhilor locali se ciocneste zgomotos cu opozitia dispusa oricand sa acuze si se recuze ceea ce ar fi facut la randul sau daca avea prilejul. Dar elementul care face piesa lui Caragiale mai actuala ca oricand, in momentul electoral prezent, este recursul bombastic si aiuristic la Europa, care era si atunci la fel ca acum, cu ochii pe noi si pe tribulatiile noastre neputincioase, si pe care o invocam la fel de patetic si fara rost. Desigur ca telespectatorul a depistat in personajele de pe ecran figuri familiare din politica si gesturi si actiuni tipice din vremea noastra. Spectacolul filmat prezentat de TVR a fost cel din a carui distributie au iesit Toma Caragiu si Rodica Tapalaga, fiind inlocuiti cu Victor Rebengiuc si Mariana Mihut, iar partitura lui Agamita Dandanache rezervata de Ciulei lui insusi, a fost preluata de Fory Etterle. Iar daca stafeta predata - dramatic, la modul propriu - de Caragiu lui Rebengiuc nu s-a dovedit un succes, in schimb Mariana Mihut a stralucit pur si simplu in noua distributie, fiind cea care a dus practic pe umeri intregul spectacol, printr-o interpretare de exceptie. In intregul sau ambitiosul spectacol realizat de Liviu Ciulei se distinge si prin nota caricaturala pe care a oferit-o unora dintre personaje si partiturilor lor - posibil una solicitata de cenzura vremii - dar care nu le-a innobilat prestatiile. Ba, dimpotriva, prin caracterul usor revuistic conferit partiturilor lui Dem Radulescu sau Octavian Cotescu, le-a diminuat acestora cota de reprezentativitate. Poate ca televiziunea ar trebui sa ne ofere intr-un an marcate de evenimente electorale si alte variante de care dispune in arhiva sa, dar in special de Scrisoarea lui Sica Alexandrescu din filmul facut in 1953, cu distributia emblematica ce i-a trimis in eternitate pe Giugaru, Niki Atanasiu, Marcel Anghelescu, Costache Antoniu, Radu Beligan, Ion Fintesteanu, Birlic, Talianu si Elvira Godeanu.