Am scris azi noapte un poem in proza pe care l-am intitulat Tipatul cocorului in noapte. L-am publicat pe facebook. Nu am reusit sa dau spatii, l-am scris pe telefon. Un poem in proza cum scriam eu pe vremuri. Doamna Ivona Hrisanta Panescu, poeta, a comentat astfel: COCORUL este o pasare maiestoasa, zboara incet, dar puternic! In unele zone de pe glob, el reprezinta viata lunga, fericire, statornicie. FII CA EL,MIREILLE!

Mireille Popa, 25 mai 2019

Tipatul cocorului in noapte (poem)

As vrea sa dau timpul inapoi, sa fi facut mai mult. Mai multe investigatii. Poate. Un medic spune ca nu am gresit cu nimic. Un altul, care ma va opera, zice ca de vina e gena, adica cea a mamei mele. Iar eu ajung sa dau vina pe gena, adica a mamei moarte la 41 de ani, a matusii moarte la 37 de ani, a bunicului mort la 33 de ani. Adica am mostenit gena lor defecta. Cum pot eu sa dau vina pe ei, sa ii urasc pentru asta? Eu ii iubeam, doar am aparut din iubire, nu? Psiholoaga ma incurajeaza si imi spune ca nu e nicio gena, pentru ca sunt atatia copii care se imbolnavesc de asa ceva, nefiind niciun caz in familiile lor. Coridoare albe, pereti albi, asistente crispate, perfuzii care iti picura in sange. Cosmar, dizertatie despre desertaciune la dus, casolete cu mancare fara sare, perfuzii la ora 6.00 dimineata, cu lumini aprinse in tavan ca la Gestapo, tremur, spasm, din cauza lor, timp de o ora, transpiratii nocturne, insomnie, regrete, vise, inghetata cu zmeura, dureri de urechi, in camera e zapuseala si inchid cu carja unei canotoare de langa mine fereastra, o cucuvea canta doua ore la fereastra noastra, in fata spitalului, in noapte, eu vreau sa stau pe Facebook sa raspund la mesaje. Ce ati facut cu visele mele, cu dorintele mele? Voropchievici imi prezicea anul acesta un copil, un job nou, voi, doctorii, imi dati acum diagnostice. Rmn, torace, abdomen, pelvis, spirometrii, analize de sange si de urina, vise desarte. Asistente sensibile, femei de serviciu care vin si spala pe jos non stop, dezinfectanti de cea mai buna calitate, nu am voie sa ies in curte ca sa nu aduc microbi. Voi ma ucideti cu acest diagnostic! Eu sunt bine, ma simt bine, mananc, visez, vreau sa mai fac o data dragoste, nici nu mai stiu cum e! Cine are interesul sa ne extermine? Boala asta a devenit blestem pentru Romania, pentru mapamond, nu reusiti sa faceti nimic ca sa o invingeti, se chelutie miliarde de euro pentru ea fara sens cand voi aveti interese uriase sa o anihilati si nu vreti. Cine are interes sa ne ucida si pe ce criterii?! Dati-le boala asta pedofililor, criminalilor, violatorilor, dar poate ca nici ei nu o merita pe deplin. Daca mi-ati dat un diagnostic gresit si va jucati cu sufletul meu bun? Nu va las sa ma ucideti. Nu vreau, nu concep. Cine va da voua dreptul asta? Ma simt ca intr-un labirint, ca in filmele americane cu camera de tortura care iti da cosmaruri. Un glont de portelan din cartea mamei mele, Areta Sandru. Un glont care ucide perfid. Vreau sa ma trezesc din acest cosmar care o sa revina al vostru in curand. Si daca mi-ati pus un diagnostic gresit, s-au mai vazut erori medicale, va jucati cu mintea noastra. De fapt, totul e un joc, chiar si viata asta. Imi doresc sa vina un cataclism si sa se aleaga praful de tot. Cum ar fi fara dragoste, fara pamant, fara Dumnezeu, fara credinta, fara speranta? Puteti sa traiti fara dor, fara copiii vostri, fara frati, surori, iubiti si iubite, fara sa va tineti de mana, sa aveti emotii, dorinte?! Fara amintiri, fara iubiri? Vreau sa traiesc si voi sa imi garantati asta, sa nu bajbaiti! Vreau sa ma trezesc de la Terapie Intensiva si sa fiti siguri de asta. Vreau sa fiu doar o eroare medicala, sa visez, sa zbor si sa iubesc. Asta sunt eu, tipatul cocorului in noapte!