Adevarul de Weekend: Bogdan O. Popescu, neurolog si scriitor: Sunt medic, insa poezia e o salvare a mea
Bogdan O. Popescu salveaza vieti, dar scrie si poezie. Medicul de la Colentina, care a lansat intr-o duminica volumul Cartea dragostei, spune ca a impacat neurologia cu literatura, fiindca medicina l-a invatat sa fie riguros. Bogdan O. Popescu (43 de ani) are doua joburi cu norma intreaga si exceleaza in ambele: este medic neurolog si poet. Adaugam la acestea si cercetarea in medicina, doua doctorate - unul obtinut la Bucuresti, celalalt la Stockholm, si activitatea didactica de la Universitatea de Medicina si Farmacie Carol Davila. In urma cu 5 ani a aparut in librarii un volum de poezii semnat de el, Cartea dragostei, iar intr-o duminica a avut loc lansarea oficiala a cartii, la Libraria Humanitas Cismigiu. Si-a scris cartea, recomandata de Mircea Cartarescu, care a participat si la lansare, dupa structura filosofica Ching din China. Ching este o colectie de 64 de hexagrame, structuri liniare formate din 6 linii continue sau discontinue. Bogdan O. Popescu si-a creat discursul poetic in hexagrame si in trigrame, in proza si in versuri. Ne invita sa-l descoperim, sa ne dam seama ca dragostea poate fi si asa. Autorul a reusit sa faca medicina, sa scrie literatura si sa iubeasca. Toate la superlativ.

A scris despre uitare

- Numele: Bogdan Ovidiu Popescu
- Data si locul nasterii: 8 martie 1971, Bucuresti
- Starea civila: casatorit
- Studiile si cariera:
- A absolvit in 1996 Facultatea de Medicina a Universitatii de Medicina si Farmacie Carol Davila din Bucuresti. In 2000 a obtinut doctoratul la aceeasi universitate, iar in 2004 un al doilea doctorat, la Institutul Karolinska din Stockholm.
- Este medic neurolog la Spitalul Clinic Colen-tina si conferentiar la UMF Carol Davila.
- A debutat in presa literara in 1987, in Suplimentul Literar-Artistic al Scanteii Tineretului. A publicat primul volum de poezii in 1995, intitulat La revedere, printesa.
- Alte volume: Poemul de garda, Pisica neagra, pisica moarta, Leul de dupa extravagante, Masinaria de uitare, Aerobiciclete si altele.
- In 2011 a publicat volumul de proza Viata de aruncat.
- Locuieste in: Bucuresti

- Weekend Adevarul: O intrebare pe buzele tuturor - cand mai are timp un medic neurolog sa fie si poet?
- Bogdan O. Popescu: Cand ai de dus la bun sfarsit o carte de poeme sau un roman, ai nevoie de foarte mult timp pentru a te detasa de problemele care, in mintea unui medic, rasuna aproape in fiecare minut. Eu am experienta literaturii si a decuplarii mele de cele din jur, pentru ca am crescut atat cu medicina, cat si cu literatura in acelasi timp. Maturizarea mea s-a facut in ambele directii. Am inceput sa scriu inainte de a fi medic - primul poem l-am scris la 11 ani -, dupa care am crescut cu amandoua si am invatat sa le acomodez in mine. Mai mult decat atat, satisfactia pe care mi-o da scrierea unui text frumos, care mie imi place foarte mult, imi recompenseaza tot efortul din medicina, unde lucrurile nu sunt intotdeauna usor de echilibrat. Cred ca timpul e o chestiune foarte subiectiva. E o chestiune de dispozitie, de entuziasm, de a fi foarte strict cu tine insuti. Eu am fost foarte norocos - caracterul meu a fost reglementat si de aceste rigle ale unei meserii care nu are cum sa fie altfel decat ordonata si exacta, iar acest lucru m-a facut sa invat in timp cum sa imi duc planurile la bun sfarsit. Sunt invidiat pentru consecventa cu care imi termin proiectele.
- Meseria dumneavoastra este sa salvati vieti. Poate fi inteleasa si poezia ca o forma de salvare?
- Poezia este, cu siguranta, o salvare a mea, iar adaugarea de noi carti este o etapa in devenirea mea spirituala. De aceea, niciun proiect de-al meu nu seamana cu cele anterioare si nici nu vad sensul pentru care ar trebui sa intru manieristic in aceeasi formula care am descoperit ca functioneaza si s-o folosesc la nesfarsit. Pe mine poezia ma salveaza si sper sa-i salveze si pe altii. Se pot spune multe despre Cartea dragostei, dar cu siguranta este o carte a generozitatii si a frumosului din noi. Poate sa le dea altora o noua viziune a ceea ce poate sa fie sentimentul acesta atat de comun care este dragostea.

Nu e dragoste, e cearta

- Pentru cine este aceasta carte, Cartea dragostei?
- Nu este o carte destinata unei anumite varste a dragostei. Ideea aceasta de drum, de parcurs, este drumul fiecaruia dintre noi care, fara sa aiba incercari, fara sa rezolve situatii periculoase - daca e sa ma refer la micile provocari pe care le parcurge printul shangdi di liwu -,nu poate ajunge sa iubeasca. Sigur, poti sa ai noroc. Dar, in principiu, nu ai noroc decat foarte rar. Poate sa ti se para ca ai castigat, dar de fapt nu ai castigat. Asta e calea sigura pe care o propun eu cititorilor mei: calea constructiei unei dragoste purificate. Nu poti sa-ti purifici dragostea fara sa te purifici pe tine. Apoi, am indraznit destul de mult in cartea asta. El se transforma in ea si la nivelul trupului, adica dobandeste caracteristicile feminine. Asta nu arata decat cat de mult trebuie sa il intelegi pe celalalt si sa fii in el in toate felurile, si spiritual, si trupeste, ca sa poti sa-l iubesti cu adevarat. Apoi, in majoritatea cazurilor, nu e o dragoste, ci o cearta. E mai mult o cearta dublata de atractie. Cartea spune sa traiesti si din interiorul celuilalt, si din interiorul tau. E foarte greu sa intelegi cum este celalalt, ce nevoi are. Desi asta incerci atunci cand vorbesti cu celalalt, in realitate tu te aperi. Multi dintre noi nu trecem acest liman cu adevarat. Aceasta carte este despre a deveni celalalt.
- Dumneavoastra, ca om, ati reusit asta?
- Da, absolut. Sigur, aici nu poate fi un campionat de succes niciodata, dar este o batalie pe care am castigat-o si pe care am trait-o. Nu este o carte inventata, ci are personaje inventate, trairile de acolo nu sunt inventate, desi ele sunt descrise in diverse conjuncturi inventate. Substanta ei nu este inventata.
- Recomandarea de pe ultima coperta a cartii este scrisa de Mircea Cartarescu. Aveti alti prieteni printre scriitori?
- Eu am avut un mare noroc cu generatia anilor '80, fiindca au fost foarte deschisi catre scriitorii de varsta mea, iar Mircea Cartarescu este unul dintre ei, care a avut chiar si un cenaclu unde i-a ajutat pe scriitorii tineri. Cred foarte mult in prieteniile literare. Dintre optzecisti sunt apropiat de Traian T. Cosovei, care din pacate a plecat dintre noi, Mircea Cartarescu, Florin Iaru, Bogdan Lefter. Sunt oameni cu care am avut sansa sa discut prieteneste despre literatura.
- Ei v-au influentat si stilul de creatie?
- Acest lucru este inevitabil cand esti tanar, fiindca succesul nu este definit de proiectia personalitatii tale, ci de personalitatile altora. Eu le-am citit cartile (scriitorilor optzecisti, n.r.) cand aveam 17-18 ani. Atunci e imposibil sa nu preiei din stilul lor. Am plecat dintr-o dragoste fata de Nichita Stanescu, anterioara descoperirii literaturii postmoderne romane si sigur ca, la un moment dat, scriam ca Nichita Stanescu. Apoi te maturizezi usor-usor si nu mai ai influente certe. Literatura mea nu mai este optzecista; sigur, preiei niste lucruri, dar nu mai folosesti tiparele consacrate.
- Ati fi scris volumul intitulat Poemul de garda din 1999, daca nu erati medic? Cum ati legat medicina de literatura?
- Ai in fata un om care e si neurolog, e si scriitor, face ambele cariere si e greu de crezut ca nu exista nicio legatura. In general, am evitat sa am legatura cu meseria mea in literatura, dar am practicat aceasta legatura atunci cand am vrut, sper, fara stridenta. Poemul de garda e o situatie speciala, pentru ca acolo, in mod intentionat, am adus mediul de spital in poezie, el n-a venit nebatand la usa. Din orice se poate face poezie. Vorbesc la un moment dat de fata epileptica sau de camera 41, unde se pun electrozi pe cap si asa mai departe. De fiecare data cand medicina influenteaza literatura, o face controlat. Intotdeauna am evitat stridentele. Ar fi fost stupid sa imi doresc sa ajung cel mai bun scriitor dintre doctori si cel mai bun doctor dintre scriitori.
- Se intampla ca pacientii sa va recunoasca?
- Sigur, s-a intamplat chiar si astazi. M-a intrebat cineva: Dumneavoastra sunteti acel Bogdan O. Popescu? Ati scos acum o carte, Cartea dragostei. Da, eu sunt! (rade). E si putin obositor cateodata, mi s-au intamplat si lucruri care nu mi-au placut. Spre exemplu, cineva care venise sa avem o discutie medicala incepuse sa-mi vorbeasca despre literatura si i-am spus: Nu, nu, aici suntem la consult. Haideti sa vorbim despre problema dumneavoastra medicala, nu despre literatura. Lucrurile acestea trebuie corectate, pentru ca, intr-un fel, tocmai acesta este secretul. Sa nu le amesteci si sa faci performanta separat. Ar fi fost stupid sa imi doresc sa ajung cel mai bun scriitor dintre doctori si cel mai bun doctor dintre scriitori.
- V-ati dorit vreodata sa renuntati la medicina si sa fiti numai scriitor?
- Pentru mine, este extraordinar ca pot sa public o carte o data la doi-trei ani, nici nu stiu de ce ar trebui sa am mai multe proiecte. Pe de alta parte, sa renunt la o cariera medicala de succes, in care am investit foarte mult, iarasi nu e un lucru pe care mi l-as putea dori. Poate numai daca cele doua cariere ar suferi in vreun fel. Atata vreme cat am reusit sa duc relativ echilibrat toate aceste evolutii profesionale, cred ca este in regula si nu trebuie sa renunt deocamdata la nimic.

Sunt o intamplare fericita si muncita

- Lumea va poate lua cu usurinta ca pe un model de succes. Ati simtit ca sunteti uneori invidiat?
- Nu cred ca ceea ce am facut eu este de invidiat sau de dorit. Mi-am dat seama de acest lucru in timp ce lucram cu niste colaboratori si le spuneam ce trebuie sa faca. Oamenii erau foarte stresati si cineva mi-a spus: Bogdane, stii ceva? Noi nu suntem ca tine. Prima tendinta a fost sa replic, dar n-am replicat. Am tacut. Apoi mi-am zis: Ma, dar stii ca oamenii astia au dreptate?. De ce ar trebui sa fie toti ca mine? Nici nu e un lucru usor. Sa nu crezi ca nu m-am privat de foarte multe avantaje ale unei vieti mai odihnitoare. Am avut aceste aspiratii: am vrut sa ajung un medic bun, am vrut sa ajung un scriitor bun, am vrut sa creez. Dar asta nu e o cheie a succesului si nici un exemplu naucitor. Eu sunt o intamplare fericita. Am inceput sa scriu inainte de a fi medic - primul poem l-am scris la 11 ani - , dupa care am crescut cu amandoua si am invatat sa le acomodez in mine.
- Dar e si foarte muncita aceasta intamplare, nu-i asa?
- Mai ales muncita. Vreau sa spun ca nimic din viata mea nu am obtinut usor. Nu am avut nicio dispensa, niciun fel de scurtatura. Tot ceea ce reprezint eu astazi este rodul unei munci. Sigur, se putea intampla sa fac toata aceasta munca si sa nu ajung aici, daca ar fi sa privim asa norocul. Nu am avut nicio inlesnire in vreuna dintre profesii.
- Si, totusi, spuneti-mi: e nevoie de nervi tari ca sa scrii poezie?
- (Rade) Nu neaparat, sa stii. Ai nevoie de nervi tari pentru alte lucruri. Sa fii neurolog, da. Acolo ai nevoie de nervi tari, pentru ca bolile sunt extrem de grave si, oricat ai fi de deschis, te incarci negativ. E foarte greu sa vorbesti cu oamenii, cu familiile lor, sunt cazuri disperate. La sfarsitul zilei, nu esti un om linistit. Trebuie sa fii foarte echilibrat psihic. Sigur ca pe mine ma ajuta mult literatura, pentru ca intru intr-o alta lume. Intr-un moment mai greu in medicina, am avut dincolo (in literatura - n.r.) o bucurie. Si invers. Apoi, trebuie sa ai si putina intelepciune si sa iei partea buna din lucruri.

E greu sa inveti sa iubesti echilibrat

- Cum s-a nascut Cartea dragostei?
- Aceasta carte a luat nastere, desigur, dintr-o dragoste, insa a devenit un proiect rotund care pleaca de la tema I Ching-ului sau a cartii schimbarii, o tema foarte generoasa, care te face sa meditezi si sa cauti raspunsuri. Cartea este, practic, un drum al unuia catre celalalt. O provocare foarte mare a fost cand mi-am dat seama ca nu trebuie scrisa prin ochii personajului masculin. Atunci am avut ideea ca o jumatate de texte sa fie scrisa de iubita, prin prisma partii feminine. Asta e o provocare pentru orice scriitor, pentru ca trebuie sa iesi putin din modul tau de constructie a poemului. Cred ca a fost pentru prima data cand am reusit sa fiu nu doar un cuceritor, ca in textele mele din trecut. Mi-am dat seama ca, pentru a construi o dragoste echilibrata, trebuie sa fie o pondere identica a fiecaruia dintre indragostiti. Asa se intampla in viata de zi cu zi, de ce nu ar fi la fel si-n poezie? Jumatate dintre povesti sunt despre drumul lui, al personajului meu, printul shangdi di liwu, catre ea, iar jumatate sunt despre asteptarea iubitei, a printesei luo na. Toate experientele mele dinainte, dorinta mea de a ma clarifica pe mine insumi cu privire la drumul pe care trebuie sa merg, toate au participat la geneza acestei carti. Dupa aceea volumul a prins aripile lui si s-a ridicat, sper eu, asa cum s-a ridicat gradina suspendata a dragostei.
- Cand ati scris aceasta carte?
- Am avut noroc ca am reusit sa asez acest proiect in mintea mea si in scrisul meu inainte de a incepe rezidenta literara acordata de Institutul Cultural Roman din Upstate New York, unde am avut o luna in care am scris de dimineata pana seara. Pentru mine, ca medic, lucrul acesta se poate intampla extrem de rar. A fost o ocazie, deoarece in momentul in care am avut aceasta fereastra de timp, proiectul imi era clarificat in minte. Cand am ajuns in mai 2012, la New York, stiam exact ce am de facut.
- Cum a decurs aceasta luna intreaga de scris?
- Acest lucru nu trebuie privit cu usurinta. Scrisul este o uriasa munca. Unii spun: Ce mare lucru, sa scrii?. Daca vrei sa scrii bine, daca ai proiecte elaborate, este foarte dificil. Am scris timp de 30 de zile, de la 9 dimineata pana pe la 7 si jumatate seara, cand aveam o cina comuna cu ceilalti rezidenti veniti acolo, dupa care mai lucram vreo ora si jumatate. Poate ca a fost si o ambitie a mea, eu fiind medic - pentru prietenii mei este cumva o enigma cum reusesc - eu ma incadrez in termenele-limita. Stiam ca pe 6 iunie plec din Statele Unite; pe 4 iunie, cartea era gata, cu toate cele 64 de texte. Ai nevoie de nervi tari ca sa fii neurolog. E foarte greu sa vorbesti cu oamenii, cu familiile lor, sunt cazuri disperate.
- In Cartea dragostei apare des sintagma gradina suspendata. Este o alegorie a dragostei?
- Sigur, este. In viziunea mea, gradina suspendata a sufletului se refera la purificare, la o dragoste care este mai sus, deasupra lucrurilor obisnuite, acolo este cuibul dragostei. Tot pe palierul acesta de verticalitate apare in carte expresia cerul de deasupra cerului, pe care il vezi numai tu. Este o carte a drumului catre fiecare dintre noi. A invata sa iubesti echilibrat este un exercitiu greu. Daca ati fi vorbit cu mine in urma cu 20 de ani, nu as fi avut niciuna dintre ideile acestea. As fi fost un cuceritor. Cred ca aceasta carte nu poate fi scrisa de un om de 20 de ani, dar poate fi citita de el pentru a afla ca exista si o astfel de dragoste.
- O astfel de carte nu poate izvori decat din experienta personala.
- Sigur ca toate experientele mele dinainte, dorinta mea de a ma clarifica pe mine insumi cu privire la drumul pe care trebuie sa merg, toate au participat la geneza acestei carti. Dupa aceea volumul a prins aripile lui si s-a ridicat, sper eu, asa cum s-a ridicat gradina suspendata a dragostei.
- Cum ati prinde cartea intr-o metafora?
- E linistea nevazuta a locului in care esti. De fapt, asa e dragostea.

(Sursa: adevarul.ro)